S&P a retrogradat ratingul Spaniei

11

Agenţia de rating Standard & Poor's a coborât cu o treaptă ratingul suveran al Spaniei, de la „AA" la „AA-", din cauza şomajului ridicat, a condiţiilor tot mai dificile de pe piaţa de credit şi a gradului ridicat de îndatorare a sectorului privat, informează Mediafax.

La 7 octombrie, Fitch a revizuit de asemenea în scădere ratingul pentru datoriile pe termen lung ale Spaniei, în valută şi monedă locală, de la 'AA plus' la 'AA minus', cu perspectivă negativă şi a confirmat ratingul Spaniei pe termen scurt la 'F1 plus' şi plafonul de ţară la 'AAA'.

Retrogradarea Spaniei este un indicator al intensificării crizei din zona euro și a riscurilor pe care le implică eforturile de consolidare fiscală, ca urmare a performanţei bugetare a unei regiuni, transmite Agerpres.

Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale din Grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii (G20) se întâlnesc vineri la Paris pentru a găsi o soluţie convingătoare la criză.

(Foto: Mediafax)