Tinerii europeni îngroaşă rândurile „generaţiei bumerang”

260

Şomajul foarte ridicat şi economia schimbătoare au început deja să lase cicatrice vizibile. Unul dintre aceste fenomene este ceea ce sociologii numesc „generaţia bumerang", adică tinerii care se întorc să locuiască cu părinţii, după ce au încercat o perioadă să se întreţină singuri.

În Europa ultimului an, numărul tinerilor cu vârste între 25 şi 34 de ani care au ales să se întoarcă în casa părinţilor a crescut cu 10-15 procente faţă de anul trecut, însumând 50 de milioane de persoane. Iar statisticile sunt impresionante. 90% dintre tinerii spanioli şi portughezi fac parte din acest val, 70% dintre tinerii germani şi 60% dintre britanici, polonezi şi italieni, potrivit Radio Voice of Russia.

Însă întoarcerea acasă nu este lipsită de provocări. Pe de o parte, vorbim despre problemele financiare ale părinţilor, care trebuie acum să suplinească şi nevoile copiilor. Pe de altă parte, conflictele domestice sunt inevitabile, mai ales la vârsta la care tinerii copii sunt deja adulţi.

În timp ce Statele Unite se confruntă cu aceeaşi problemă, fenomenul rămâne unul necunoscut pentru tinerii din ţările asiatice.