Esenţiale azi, 31 august

111

Creșterile salariale anulate de inflaţie

Creșterile salariale, anulate de inflaţie

Creșterea inflaţiei a ajuns să anuleze creșterile salariale din ultimul an din sectorul privat. Astfel, deși în sectorul bancar salariul nominal net a crescut cu 4,39% în luna iunie 2017 faţă de luna iunie 2018, din cauza inflaţiei salariul real raportat la puterea de cumpărare a scăzut cu 1%. Iar în industria tutunului, cu toate că salariul mediu a crescut cu 3,76%, puterea de cumărare a scăzut de fapt cu 1,64%. Cele mai grave situaţii sunt în domeniile conexe extracţiei petroliere, unde puterea de cumpărare a scăzut cu 14 procente din cauza scăderilor salariale.

Băncile merg pe profit

Profitul din sistemul bancar urmează în continuare un trend ascendent, ajungând la un nivel record pentru prima jumătate a anului, în cuantum de 3,6 miliarde de lei, în creștere cu o treime faţă de rezultatul obţinut în semestrul I al anului trecut. Veniturile au fost generate de creșterea dobânzilor interbancare, dar și de reducerea cheltuielilor. În plus, rata creditelor neperformante a continuat să scadă, ajungând la 5,7%, faţă de circa 6,2% în primul trimestru.

La Galaţi, oamenii își taie porcii de teama pestei porcine

În judeţul Galaţi, sunt localităţi unde nu mai există niciun porc viu. Oamenii și-au tăiat porcii în masă de teama pestei și au pus carnea la congelat. Astfel, deși în localitatea Vameș nu a fost confirmată prezenţa virusului, autorităţile au mai găsit doar opt porci. Și în nordul judeţului, în localitatea Suceveni, oamenii își sacrifică animalele pe capete. Această situaţie este favorabilă comercianţilor de electrocasnice, ale căror vânzări de frigidere și congelatoare înregistrează un trend ascendent. Astfel în unele magazine se stă la cozi imense, iar în altele sunt liste de așteptare.

Crește numărul persoanelor infectate cu virusul West Nile

Potrivit informării Ministerului Sănătăţii, până în prezent au fost înregistrate 12 decese și 117 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virusul West Nile. Ministerul a precizat că persoanele care au decedat sufereau și de alte afecţiuni și că nu este vorba despre o epidemie. Autorităţile din domeniul sănătăţii au recomandat oficialilor locali să intensifice măsurile de dezinsecţie în localităţi pentru a se preveni răspândirea infecţiei.

Biserica Catolică reacţionează faţă de noile legi cu privire la confesiune

Biserica Catolică din Australia a respins vineri legile care îi obligă pe preoţi să raporteze poliţiei un caz de abuz atunci când află acest lucru în cadrul unei confesiuni. În privinţa aceasta, arhiepiscopul Mark Coleridge, președintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Australia, a declarat că secretul mărturisirii este „un element nenegociabil al vieţii noastre religioase și întruchipează o înţelegere a credinciosului cu Dumnezeu”.

Raport AIEA: Iranul respectă restricţiile privind acordul nuclear

Iranul continuă să respecte termenii acordului nuclear semnat în 2015 cu marile puteri, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) într-un raport. Acordul nuclear semnat la Viena la 14 iulie 2015, după 12 ani de criză şi 21 de luni de negocieri intense între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania, prevede limitarea programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale.

China discriminează populaţia uighur

Alarmată de rapoartele privind detenţia a un milion de musulmani uighur în China, Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut eliberarea din lagărele de reeducare a celor care au fost reţinuţi sub pretextul de terorism și a solicitat Chinei să pună capăt practicii de detenţie fără acuzaţie legală, judecată și condamnare. În plus, China este somată să furnizeze numărul de persoane deţinute, precum și motivele detenţiei acestora.

În același timp, ONU a mai solicitat crearea unor coridoare umanitare care să permită evacuarea temporară a civililor din zona Idlib, Siria, unde există pericolul ca Rusia să înceapă o ofensivă împotriva rebelilor.

Majoritatea cetăţenilor UE vor să renunţe la ora de vară

Comisia Europeană a efectuat luna trecută o consultare publică la care au participat 4,6 milioane de cetăţeni UE, dintre care 80% au declarat că vor să se renunţe la ora de vară. Comisia a lansat consultarea ca parte a unei analize asupra directivei UE privind ora de vară și vine pe fondul unei cereri din luna februarie a Parlamentului European de a reanaliza regulile actuale.

Presă: Google a cumpărat informaţii despre clienţii Mastercard

Presa americană scrie că Google ar fi cumpărat date de la Mastercard pentru a putea oferi unui grup select de clienţi ai serviciului AdSense posibilitatea de a folosi o nouă unealtă care urmărește dacă reclamele online au rezultat într-o achiziţie offline.

Un purtător de cuvânt al Google a refuzat să comenteze despre presupusul parteneriat cu Mastercard, însă au precizat că „nu au acces la nicio informaţie personală provenind din utilizarea cardurilor de credit și debit ale partenerilor noștri, nici nu partajăm informaţie privată cu vrunul dintre partenerii noștri”. La rândul lor, reprezentanţii Mastercard au dezminţit informaţia, punctând că „modul în care funcţionează reţeaua Mastercard nu permite identificarea produselor individuale pe care un consumator le achiziţionează în coșul de cumpărături – fizic sau digital” și că serviciul lor de măsurare media furnizează doar „tendinţe bazate pe date agregate și anonimizate, cum ar fi valoarea medie a unei tranzacţii la comerciantul respectiv și volumele de vânzări”, nu și informaţii care să măsoare eficienţa anunţurilor referitoare la consumatorii individuali.

În altă ordine de idei, Mozilla a informat că browserul Firefox va bloca în curând scripturile din site-/uri care „urmăresc” utilizatorul. „Trackerele” de pe site-uri sunt folosite pentru colectarea datelor și alcătuirea istoricului de căutare, dar sunt folosite și pentru publicitatea targetată, care urmărește un utilizator de pe un site pe altul.

VW iar nu respectă standardul de poluare

Doar jumătate din modelele Volkswagen respectă noile standarde de poluare, ce vor fi introduse în Uniunea Europeană din septembrie. Compania a obţinut autorizaţia de reglementare doar pentru șapte din cele 14 linii principale de modele, iar unul dintre modelele care nu a trecut încă testul este VW Golf.

Majoritatea rușilor cred că homosexualii distrug valorile ţării

Un procent de 63% dintre rușii chestionaţi în cadrul unui studiu realizat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice din Rusia cred că o organizaţie secretă încearcă să „distrugă” valorile spirituale ale ţării prin propaganda homosexuală. Mai puţin de un sfert dintre respondenţi (24%) au declarat că „persoanele care susţin drepturile minorităţilor sexuale din Rusia nu urmăresc obiective distructive”, cei mai mulţi fiind tineri între 18 și 24 de ani.