Franţa sancţionează negarea actelor de genocid

Deputaţii francezi au aprobat joi un proiect de lege care cere sancţionarea celor care neagă că au existat acte de genocid precum cel armean din 1915. Legea a fost aprobată în pofida ameninţărilor Turciei şi a protestelor a mii de manifestanţi reuniţi în faţa Adunării Naţionale.

Pentru prima dată, partidul extremist Frontul Naţional francez se află pe primul loc în sondaje

Frontul Naţional, un partid naţionalist şi xenofob din Franţa, se clasează pentru prima dată pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului europarlamentar din 2014.

Franţa riscă să alunece în haos

Hollande este cel mai nepopular preşedinte din istoria modernă a Franţei, iar odată cu noua reformă a muncii riscă să piardă cu totul din mâini președinţia ţării. Peste 150.000 de oameni s-au organizat în aproximativ 80 de proteste, care au înghiţit întreaga ţară săptămâna trecută.

Franţa, prima ţară europeană ce recunoaşte alianţa anti-Assad

Preşedintele Francois Hollande a anunţat marţi că ţara sa recunoaşte oficial coaliţia din Siria înfiinţată duminică ca singurul reprezentant legitim al poporului sirian şi că va lua în considerare înarmarea rebelilor pentru a pune capăt războiului civil ce durează de peste un an şi zece luni.

Primul ministru francez, deschis să prelungească săptămâna de lucru

Primul ministru francez, Jean-Marc Ayrault, a provocat reacţii din partea colegilor săi de stânga, anunţând că este deschis ideii prelungirii săptămânii de lucru, de la 35 la 39 de ore.