Angela Merkel iese nevătămată din „groapa cu lei"

102

Cancelarul german a coborât „în groapa cu lei" marţi, la prima sa vizită în Grecia de când a început criza economică. Premierul Antonis Samaras şi câţiva miniştri din cabinetul său s-au aliniat lângă covorul roşu la aeroport să o întâmpine, în timp ce în Atena zeci de mii de greci au ieşit în stradă cu acelaşi scop.

Merkel a insistat că nu vine ca „o învăţătoare care vrea să dea note Greciei", scrie Businessweek. Câteva ore pretrecute în Atena nu i-ar fi oferit mai multe informaţii despre problemele cu care se confruntă grecii, decât cele pe care le are deja. O recesiune ce durează de cinci ani, şomaj care a ajuns la 25%, bănci care mai trebuie recapitalizate, o lipsă de lichidităţi şi o datorie publică care mereu depăşeşte previziunile făcute de Comisia Europeană, Banca Centrală şi Fondul Monetar Internaţional, acestea sunt elementele care caracterizează Grecia de ceva vreme.

De aceea vizita cancelarului a fost una simbolică, în cadrul căreia ţara care conduce UE şi-a arătat sprijinul pentru ţara care din 2010 este pe cale să iasă din zona euro şi despre care alţi parteneri europeni cred că este o cauză pierdută. „Această vizită marchează sfârşitul izolării noastre în Europa," a declarat entuziasmat premierul grec.

Din păcare momentul vizitei nu a fost prea potrivit, raporturile dintre cele două ţări fiind departe de prietenie sau parteneriat, aşa cum pretind ambii politicieni. În ultimele luni Merkel a cerut cu insistenţă executivului elen să aplice reformele impuse de UE, menite să asaneze bugetul. La rândul său, ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schäuble, a cerut înaintea vizitei de marţi o suspendare a plăţii ajutoarelor către Grecia, dacă ţara nu aplică reformele cerute.

Mai mult decât atât, vizita cancelarului vine în „umbra" listei lui Lagarde, cu 1.991 de nume ale unor oameni foarte influenţi din Grecia, care urmează să fie anchetaţi de FMI, fiind suspectaţi de delapidare, mită şi evaziune fiscală. În momentul în care Antonis Samaras a intrat in posesia listei, Yiannis Sbokos, fost ministru grec al Apărării, a fost arestat şi acuzat de fapte de corupţie. Lista a dispărut ca prin minune, după care Leonidas Tzanis, un alt fost oficial elen pus sub investigaţii şi Vlassis Kambouroglou, un bogat om de afaceri, acuzat că face parte dintr-o reţea de spălare de bani, şi-au pus capăt zilelor. Societatea grecească a fost şocată de aceste tragedii.

„Mă bucur că am ajuns la Atena", a spus Angela Merkel, potrivit The Telegraph. Grecii însă nu s-au bucurat deloc. „Nu eşti binevenită!", „Afară cu imperialiştii!", „Nu celui de-al Patrulea Reich!" – se putea citi pe pancartele zecilor de mii de manifestanţi adunaţi în faţa Parlamentului elen.

Angela Merkel a precizat că nimic nu poate fi rezolvat peste noapte, dar și-a mărturisit și convingerea că tratamentul dur este cel mai bun şi că Grecia face progrese în fiecare zi. „Calea dură pe care este acum Grecia va da roade", a spus cancelarul german. Dar nici un grec nu mai vrea să audă de asta. De teama violenţelor, municipalitatea a trimis 7.000 de poliţişti în stradă, pentru a ţine situaţia sub control pe durata vizitei de stat. Un contingent atât de numeros nu a mai fost văzut pe străzile capitalei elene din anul 1999. Atunci venise în vizită preşedintele SUA, Bill Clinton, iar grecii erau revoltaţi de bombardarea Serbiei.