Grecia trebuie să îşi decidă singură salvarea

6

Ministrul german de Finanţe a dat un avertisment dur Greciei, cerându-i să ia o decizie cu privire la viitorul său în zona euro. Austria evocă un posibil scenariu al intrării Greciei în faliment, iar anularea vizitei premierului elen în SUA a fost văzută ca un semn al iminentei prăbuşiri a Greciei.

„Apartenenţa la uniunea monetară este o oportunitate, dar şi o povară grea. Măsurile de corecţie sunt foarte dificile. Grecii trebuie să decidă dacă vor să suporte această povară", a declarat Wolfgang Schaeuble, şeful finanţelor germane. Acesta i-a avertizat pe greci să nu îşi facă iluzii în privinţa viitoarei tranşe de împrumut. „Fără o evaluare pozitivă din partea troicii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional, că Grecia îşi respectă angajamentele, viitoarea tranşă de împrumut nu poate fi plătită", a spus ministrul de Finanţe, informează Mediafax.

Falimentul Greciei este un posibil scenariu alternativ, a avertizat vicecancelarul austriac Michael Spindelegger. Acesta a declarat că dacă Grecia este lăsată să intre în faliment, liderii Uniunii Europene trebuie să ţină cont de impactul pe care acest scenariu ar putea să îl aibă asupra situaţiei altor state europene confruntate cu dificultăţi similare.

Pe de altă parte, ministrul austriac de Finanţe a afirmat că intrarea Greciei în faliment ar putea să fie o soluţie preferabilă unui plan de salvare mult prea costisitor. „Dacă ne vom afla într-o situaţie în care salvarea va fi mai scumpă decât o alternativă precum default-ul plăţilor [încetarea de plăţi], va trebui să reflectăm asupra acestei alternative", a declarat Maria Fekter, şefa finanţelor din Austria.

Premierul elen George Papandreou şi-a anulat vizita pe care trebuia să o facă în SUA, în weekendul trecut, motivând că trebuie să se ocupe de criza profundă în care se află ţara sa. Au apărut chiar zvonuri despre o iminentă intrare a Greciei în default, anularea vizitei premierului în SUA fiind interpretată ca un semn în această privinţă.

„Comentariile şi analizele privind o iminentă intrare în default sau falimentul nu sunt doar iresponsabile, ci şi ridicole", a declarat ministrul grec de Finanţe, Evangelos Venizelos, într-un comunicat prin care a infirmat zvonurile apărute.

Cea de-a 6-a tranşă a împrumutului acordat Greciei în 2010 se ridică la 8 miliarde de euro, iar troica creditorilor (CE, BCE şi FMI) trebuie să decidă dacă această tranşă va fi acordată, în condiţiile în care Grecia a recunoscut că nu a respectat obiectivele bugetare fixate de creditori.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că liderii de la Casa Albă sunt de asemenea îngrijoraţi în legătură cu situaţia din Grecia. „În discuţia cu preşedintele Obama şi cu vicepreşedintele Biden, una dintre temerile exprimate a fost legată de Grecia", a declarat Băsescu după vizita pe care a făcut-o la Washington, săptămâna trecută.

(Foto: cbsnews.com)