Nu este o exagerare să spunem că România este o ţară a contrastelor. A contrastelor între ce spun unele studii despre viaţa din România și viaţa reală, pe care o trăim cu toţii la firul ierbii. A contrastelor între ce se cere pe piaţa muncii și ce se oferă. A contrastelor între cei care muncesc și cei care stau. A contrastelor între cei care câștigă cât trei și cei care abia se descurcă.

Institutul Naţional de Statistică ne informează că, statistic, românii câștigă în medie un salariu nominal brut de 4.494 lei, adică un net de 2.704 lei. Însă, conform contractelor de muncă încheiate în România, realitatea este complet alta – procentul salariaţilor încadraţi cu salariul minim pe economie s-a triplat în perioada 2010-2014 și a ajuns în 2017 la 1,95 milioane de contracte de muncă, adică 36,95% din total, avertizează cel mai recent raport al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM). Iar Monitorul Social oferă date și mai recente, care arată că, la 1 februarie 2018, după intrarea în vigoare a noii legislaţii fiscale, peste 50% din contractele de muncă înregistrate aveau valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie.

Aceste evoluţii sunt puse pe seama majorărilor succesive ale salariului minim, iar în prezent situaţia este de așa natură încât există 5 industrii în care ponderea numărului de contracte de muncă cu salariul de încadrare în zona salariului minim este de peste 80%. Dintre acestea, cele mai grav afectate – investigaţie și protecţie (pază), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, restaurantele și serviciile de alimentaţie – înglobează mai bine de 380.000 de contracte de muncă. De fapt, în România există la ora actuală doar 3 ocupaţii în care mai mult de 50% dintre contractele de muncă sunt remunerate cu salarii de peste 700 de euro, respectiv: specialiști IT, manageri în domeniul administrativ și comercial și specialiști în domeniul administrativ și comercial. Aceștia reprezintă doar 16% din totalul contractelor de muncă înregistrate în România, explică Mihai Cioc, expert în cadrul PIAROM.

Diferenţa dintre datele INS și datele PIAROM sau ale Monitorului Social este explicată de faptul că socotirea mediei statistice este puternic influenţată de salariile superioare, care trag media în sus, distorsionând astfel realitatea. Mai relevantă ar fi calcularea valorii mediane a venitului, adică valoarea faţă de care jumătate din venituri sunt mai mici, iar cealaltă jumătate sunt mai mari. INS nu oferă astfel de date, deși acest indicator constituie referinţa pentru statisticile europene pentru venit, incluziune socială şi condiţii de viaţă și care de altfel ne plasa anii trecuţi pe primul loc în UE la ponderea persoanelor angajate care se află în sărăcie.

Cine, ce, unde și cât câștigă în România

Cu un număr de 5,2 milioane de contracte cu normă întreagă la finalul anului trecut, adică o acoperire de 62% a populaţiei active, România se afla în continuare mult sub media europeană în domeniu, de 84,6%. Cca. 27% din contractele de muncă încheiate la nivel naţional sunt înregistrate în regiunea București-Ilfov, unde sunt concentrate majoritatea resurselor la nivel naţional. Alte 16,5% din contractele de muncă încheiate la nivel naţional sunt înregistrate în 4 judeţe caracterizate printr-un nivel ridicat de dezvoltare economică – Cluj, Timiș, Brașov și Prahova – în timp ce la polul opus se află 5 judeţe – Mehedinţi, Giurgiu, Călărași, Ialomiţa și Covasna – care cumulează mai puţin de 3,5% din totalul contractelor de muncă, punctează raportul PIAROM. Pe scurt, Bucureştiul şi 4 judeţe deţin 40% din numărul total al contractelor de muncă din România.

În ce privește ponderea numărului de contracte de muncă din populaţia activă, din nou Bucureștiul este pe primul loc, cu o pondere de 103%, explicată prin faptul că sunt oameni care lucrează în București, dar care fac naveta din judeţele învecinate. Apoi urmează judeţele Brașov, Sibiu, Argeș, Timiș și Cluj, cu ponderi între 68% și 71%, unde atât industria turismului, cât și industria auto și IT sunt mai bine dezvoltate. Cea mai mică pondere a numărului de contracte de muncă raportată la populaţia activă se înregistrează în judeţele Teleorman, Mehedinţi, Vaslui, Botoșani și Dâmboviţa, cu valori ale indicatorului situate între 27% și 36%.

Cea mai mare concentrare de specialiști în diverse domenii de activitate se află în judeţele Cluj (25,87%), Iași (25,36%) și în București (25,10%), fapt explicat în raportul PIAROM prin prezenţa celor mai prestigioase centre academice de învăţământ superior din ţară, conturându-se o corelaţie între prezenţa și performanţa centrelor academice și numărul de specialiști în diverse domenii de activitate existent pe piaţa muncii. Însă, la nivel naţional, România se caracterizează în continuare printr-o pondere relativ ridicată a lucrătorilor necalificaţi, urmare a faptului că industria prelucrătoare se concentrează, cu precădere, în domenii industriale cu productivitate scăzută și cerinţe reduse de calificare a forţei de muncă. Judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor și Maramureș înregistrează cea mai ridicată pondere a muncitorilor necalificaţi, între 24%-28%.

Profilul nivelurilor salariale respectă astfel trendurile evidenţiate până acum. Media municipiului București este cu aproape 25% mai mare decât media naţională, urmată de judeţele Cluj, Timiș, Sibiu și Brașov, cu medii între 7% și 12% mai mari decât media naţională. De cealaltă parte, în judeţele Maramureș, Suceava și Vrancea, nivelul mediu al salariilor de încadrare este mai mic decât media naţională, cu procente situate între 25% și 29%, Maramureș înregistrând cea mai ridicată pondere a contractelor individuale de muncă aflate în zona salariului minim pe economie, respectiv 65,12% din total.

Pe ce cheltuie românii banii

Raportul PIAROM o constat o tendinţă constantă de creștere a numărului de salariaţi în sectorul administraţiei publice în ultimii ani, ba chiar anul trecut cea mai importantă creștere a numărului de contracte de muncă la nivel naţional s-a înregistrat tocmai în acest sector, unde salariile s-au majorat de două ori mai repede decât cele din privat. Încă din 2017, salariul mediu brut în sistemul public l-a depășit pe cel din mediul privat, arată un raport al Consiliului Fiscal, care remarcă astfel o tendinţă accelerată de creştere a cheltuielilor de personal care a mutat România de pe locul 20 (din 28) la ponderea cheltuielilor cu salariile în total venituri încasate la buget în ţările UE în 2015, pe locul 2 (din 28) în 2017.

Astfel, nu doar că a crescut ponderea cheltuielilor cu salariile în PIB, concomitent cu scăderea ponderilor încasate în PIB, dar a crescut și procentul din salariu pe care românii îl cheltuie pentru consum și plata impozitelor și contribuţiilor la stat. Datele INS pentru primele trei luni ale acestui an arată cum cheltuielile cu impozite și contribuţii au crescut ca pondere în cheltuieli comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în același timp cu scăderea investiţiilor făcute de români.

Pentru intervalul analizat, concluziile sunt clare – cheltuielile totale au reprezentat în medie 85,6% din nivelul veniturilor totale, care includ salarii și venituri asociate. Doar cheltuielile pentru consum, adică bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.) reprezintă aproape 64% din venituri. Mediul de rezidenţă este principalul factor de diferenţiere. Într-un articol anterior explicam că și bucureștenii pot fi deprimaţi chiar dacă sunt mai bogaţi decât marea majoritate a salariaţilor români, fiindcă și dintr-un salariu de 3.000 de lei, 2.550 de lei se duc tot pe cheltuieli.

Cât timp specializarea economiei românești rămâne angrenată în industrii care nu generează valoare adăugată și cu o productivitate a muncii căzută în subsolul clasamentului de productivitate la nivelul Uniunii Europene, degeaba crește numărul de contracte pe zona salariului minim sau în sectorul administraţiei publice. O rată scăzută de șomaj, cuplată cu o pondere ridicată a muncitorilor necalificaţi nu va însemna niciodată că românii o duc mai bine. Chiar și cu măriri salariale create artificial, care nu se regăsesc într-o producţie internă mai mare, în specializări, în investiţii, România rămâne o ţară în care marea majoritate a salariaţilor sunt săraci.