De multe lucruri putem, în mod legitim, să ne plângem ca români. Dar nu și de limba noastră, care a dat atâtea opere renumite la nivel internaţional. Dacă ar fi să le punem laolaltă, cuvintele românești ar ocupa 19 volume, câte are noua ediţie a „Marelui Dicţionar al Limbii Române”, finalizat de curând de Academia Română.
Celor care citesc foarte mult în engleză s-ar putea să li se pară că, prin comparaţie, limba română este destul de săracă, că nu găsesc mereu un cuvânt care să îmbrace perfect gândul pe care vor să îl exprime, cu toate conotaţiile sale. Aceștia ar fi surprinși poate să afle că limba română numără 170.000 de cuvinte, fără alte 30.000 care sunt diminutive.
Prin urmare, „limba română, ca bogăţie de vocabular şi semantică, este între primele 8 limbi ale lumii şi 80% dintre cuvintele pe care le folosim în viaţa cotidiană sunt de origine latină. O parte au fost moştenite din latină prin tradiţia locală şi o parte au intrat din franceză şi engleză”, a declarat profesorul și istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române și rector al Universităţii Babeș – Bolyai.
Câte cuvinte folosim zilnic din cele 170.000? Depinde. Discursurile ceaușiste, de exemplu, nu numărau mai mult de 3.000-4.000 de cuvinte, dintre care doar 400-500 erau cuvinte diferite, conform calculelor realizate de istoricul Lavinia Betea. Acest tip de discurs extrem de sărac și efectiv gol de conţinut compensa prin logoree. Nu ar fi deci exagerat să spunem că, printre consecinţele pe care le cunoaștem deja, pe care părinţii și bunicii noștri le-au trăit pe viu, perioada comunistă a siluit inclusiv și limba română.
Limba de lemn, în special în mediul politic, dar și în anumite medii profesionale, se menţine încă și acum. Cuplată cu o decădere a educaţiei la nivel naţional, cu o lipsă de interes pentru literatură și o lipsă de încredere în elite, în intelectuali, riscul este ca greșelile gramaticale, de punctuaţie, ortografie și de exprimare, atât de răspândite azi în societate și în mod special vizibile în mediul online, dar și în fruntea liderilor politici ai ţării, să fie acceptate „ca o fatalitate naţională”. Cum va arăta limba română câteva decenii după Anul Centenarului presupune un exerciţiu de imaginaţie pe care numai un lingvist s-ar putea încumeta să îl facă, exerciţiu despre care puteţi citi în articolul semnat de Carmen Lăiu, Limba noastră, o povară?.
