Sintagma „Big Brother”, creaţia originală a lui Orwell, a fost împrumutată și pe plaiuri mioritice, generând ample dezbateri și controverse. În contextul atacurilor teroriste, ideea unui „frate mai mare” care să ofere securitate diminuând, la schimb, o parte dintre libertăţile umane, pare să fie atractivă pentru unii români.

Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa este putere.” Acestea sunt mai mult decât simple lozinci. În romanul său celebru 1984, Orwell intuia apariţia unei societăţi în care valorile vor fi inversate. A avut dreptate. Dictaturile au demonstrat că Big Brother nu este doar o figură metaforică a regimului poliţienesc și totalitar, ci chiar imaginea concretă a liderului așteptat de masele populare.  „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, dar al unui control pe care unii chiar și-l doresc.

Este suficient ca securitatea și confortul să fie ameninţate în așa fel încât alternativa oferită de vreun lider cu veleităţi protectoare să fie luată în considerare. Poate că nu întâmplător există voci care susţin că romanul scriitorului britanic este în continuare de actualitate, deși a fost scris cu mai bine de 6 decenii în urmă. Ameninţările pot varia, însă procedura de control rămâne, de regulă, aceeași.

Legea Big Brother și geneza ei

În noul context al pericolului terorist, panica și insecuritatea s-au instalat la nivelul întregii Europe. România nu face excepţie. De pildă, recent un expert israelian în contraterorism a avertizat că Europa e ameninţată de noi atacuri, iar România este ţară de tranzit pentru teroriști. Cu alte cuvinte, suntem pe traseul grupărilor integriste.

În acest context tulbure, a fost pusă pe tapet mult discutata lege Big Brother, iniţiată de SRI. Este vorba de o reţinere a datelor cu caracter personal, în așa fel încât securitatea statului să poată fi asigurată. S-a conturat astfel, conform opiniei fostului șef SRI, o situaţie antitetică artificială de tipul libertate vs. securitate.

Oscilări în alegerea priorităţilor

Dincolo de controversele legate de scopul și conţinutul acestei legi, este interesant de observat cum privesc românii chestiunea de fond. Dintre securitate și libertate, ce este mai atractiv? În această privinţă, INSCOP Research, la comanda ziarului Adevărul, i-a chestionat pe români cum percep ei libertatea.

Datele statistice ar putea fi dovada unei maturizări a societăţii românești. Astfel, majoritatea românilor (54,7%) declară că nu ar renunţa la o parte din libertăţile şi drepturile lor pentru a avea mai multă siguranţă personală. Totuși există o proporţie semnificativă, 31,7%, care ar renunţa la o parte din drepturile şi libertăţile lor pentru a fi mai siguri de protecţie. La această cifră se adaugă încă 13,6% care nu au o opinie fermă.

Datele în sine permit analiza din două unghiuri a modului în care percep românii problema libertăţii. Primul este în legătură cu o anumită temere de control excesiv, cel de-al doilea este asociat unei stări de ignorare a subiectului.

Românii și psihoza securistă

De unde provine convingerea fermă a mai bine de jumătate din populaţiei României că libertatea este un bun la care nu ar trebui renunţat? Este vorba de o convingere construită pe un suport real sau poate fi identificat un alt substrat? Conform ziarului Adevărul, răspunsurile trebuie evaluate prin raportare la un fond valoric şi cultural consistent, încă influenţat de amintirea activităţii fostelor structuri de securitate din timpul regimului comunist şi care determină un ataşament instinctual şi firesc pentru libertate.

Ar putea fi chiar mai mult de atât, un fel de obsesie a controlului și interceptărilor. De exemplu, 53,5% dintre români nu cred că telefonul lor a fost ascultat. Totuși 30,3% sunt convinși de acest lucru. Pare să fie o proporţie surprinzător de mare pentru un stat care are pretenţii democratice.

Practic, o treime dintre români consideră că telefonul le este ascultat. „Cât este de corectă percepţia asta? Chiar au serviciile secrete capacitatea și interesul să intercepteze convorbirile unui număr atât de mare de cetăţeni? se întreabă RFI. Răspunsul este ușor de conturat. „Este aproape imposibil de crezut așa ceva. E un fel de continuare a temerii din vremea comunismului”, comentează jurnaliștii.

Libertate pe fond de ignoranţă

Pe de altă parte, aproximativ 40% din populaţie recunoaște că nu a auzit despre subiectul în discuţie. Iar dintre cei care au auzit, mai bine de jumătate dintre ei nu știu care sunt prevederile pentru care legea a fost declarată neconstituţională.

Cu alte cuvinte, există suficientă lipsă de informare. În aceste condiţii, este greu de estimat cât de convinși sunt cu adevărat românii că libertatea nu trebuie oferită la schimb. De aici derivă și problema cea mai spinoasă, care constă în faptul că legile de diminuare a unor posibile libertăţi riscă să fie adoptate pe un fond de ignoranţă a opiniei publice. Aceasta acutizează o chestiune pe care a semnalat-o și Ioana Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, care își declară suspiciunea faţă de scopul real al legii, menţionând că „experienţa ne-a dovedit că, atunci când o lege poate fi abuzată, ea va fi abuzată mai devreme sau mai târziu”.

Atentat permanent la adresa libertăţii

Nu se poate face proces de intenţie nimănui, însă tendinţa unui control mai accentuat asupra libertăţilor umane și, mai ales, asupra circulaţiei informaţiei este destul de răspândită la nivel mondial. China, Turcia, Ungaria pot fi date ca modele negative. Rusia poate fi pusă cap de listă. Astfel, potrivit Freedom House, Rusia are cel mai îngrijorător ritm de îngrădire a libertăţii de exprimare pe internet. Măsura este rezultatul unei legi „Big Brother” în variantă rusească. Procurorul general poate emite ordine prin care să fie blocat conţinutul unui site de pe internet pe motive de extremism.

Practic, în numele securităţii, se poate invoca orice. Însă, același lucru se poate face și în numele libertăţii. Echilibrul dintre cele două aspiraţii ale fiinţei umane poate da fundamentul unei democraţii autentice. Acesta nu poate fi concretizat decât în asociere cu dorinţa afirmată a cetăţeanului de a fi informat. Pe fondul ignoranţei, o varietate de monștri apar la orizont. Iar istoria este o dovadă vie că numărul lor poate fi nelimitat.