„Mi-e teamă pentru mama mea, pentru sora mea, pentru Turcia”

51

„Mi-e frică. Cu fiecare discurs pe care premierul Erdogan îl ţine, simt ura și dezgustul împotriva mea și a tinerilor din generaţia mea." Aşa își începe povestirea Can Oz, proprietarul uneia dintre cele mai mari case de editură din Turcia, într-un editorial pentru The Guardian.

„În ultimele zile am auzit atâtea minciuni din partea poliţiei și a guvernului încât nu cred că voi mai putea avea încredere în ei vreodată. Am stat zile întregi cu protestatarii scandând, cântând, împărţind mâncare în parc, rezistând la atacurile cu gaz, și nu am văzut nici măcar un semn de violenţă sau arme din partea lor. Oamenii ăștia m-au făcut să simt că trăiesc un vis", scrie Oz.

Oz se afla în Piaţa Taksim pentru a participa la conferinţa de presă a Mișcării de Solidaritate Taksim. Atât șeful poliţiei, cât și primarul Istanbulului au oferit asigurări că parcul nu va fi atacat la acest eveniment. Dar chiar cu câteva minute înainte de discurs, a venit o ploaie de gaze lacrimogene care a dispersat mulţimea. „A fost un moment de mare dezamăgire. Tușind, plângând, practic orb, am realizat că guvernul nostru nu va înţelege niciodată semnificaţia rezistenţei pasive pentru care Martin Luther King Jr. și Mahatma Gandhi sunt faimoși. Atunci am fugit din parc", povestește Oz.

Oz a început să primească ameninţări cu moartea doar pentru că este o persoană publică care a participat la mișcarea de rezistenţă. După fiecare discurs al premierului, ameninţările deveneau din ce în ce mai violente. „Astăzi, avocaţii care au ajuns la curtea de judecată din Istanbul au fost bătuţi și arestaţi de poliţie. Aceștia erau cei care trebuiau să îi apere în instanţă pe protestatarii care fuseseră arestaţi".

„Mi-e frică, dar nu pentru mine, ci pentru prietena mea, pentru mama mea, pentru sora mea, pentru ţara mea. Este destul de clar în acest moment că singura cale prin care Erdogan va face faţă acestor probleme este să crească nivelul de agresiune. Și dacă va face asta, mi-e teamă că va aduce un război civil în Turcia", concluzionează Oz, care spune că pentru ani de zile s-a temut să își exprime ideile, să îl critice pe Erdogan, să vorbească despre ilegalităţile înfăptuite de figuri publice, la care a fost martor. „Totul până aici. Nu mai suport să trăiesc o viaţă fără onoare. Nu îmi mai este frică să îmi pierd afacerea, banii, și chiar libertatea", conchide Oz.

Sentimentele de vinovăţie a celor care văzând situaţia în care se află Turcia și ce se întâmplă cu protestarii simt că nu au făcut și că nu fac destul pentru a ajuta sunt din ce în ce mai numeroase. CNN reportează despre sutele de mesaje și scrisori pe care le primește, în care oamenii denunţă atacurile poliţiei, minciunile guvernului și care se denunţă chiar și pe ei pentru că nu au avut curaj să facă mai multe.

„Sunt vinovat pentru că mi-am lăsat prietenii să fie arestaţi în numele libertăţii, fără mine. Sunt vinovat pentru că nu am putut să le ofer oamenilor apartamentul meu pentru adăpost, mâncarea mea, apa mea și oţetul meu care să aline reacţia la chimicalele cu care au fost stropiţi", scrie Renc Korzay, care este momentan în Africa. El a sperat că prin colectarea informaţiilor despre proteste și distribuirea lor pe internet, va ajuta cu ceva. Și nu este singurul care își asumă acest rol.

„Nu știu când se va termina, dar deja mă simt ca un robot al cărui singur rol este să apese butonul de share pe Facebook," scrie Yelin Bilgin, activistă care locuiește în Istanbul. Ea a descris protestele ca un moment de „înviere" și, deși nu s-a implicat direct în organizarea lor, a simţit că poate ajuta cauzei prin răspândirea informaţiilor. „Nu ar trebui să ne oprim, dar ar trebui să acţionăm mai conștienţi de ceea ce facem. Trebuie să scriem, trebuie să ne împărtășim gândurile", crede ea.

Deocamdată este prea devreme pentru a preconiza ce efecte vor avea protestele asupra Turciei, a guvernului și a celor care au ieșit pe străzi în Istanbul, Ankara și alte orașe. Dar un lucru pare clar: cei care au început să scrie, să filmeze, să posteze pe blogguri, pe Twitter, pe Facebook, nu par să dorească să se oprească prea curând. „Pentru prima dată în mult timp, Turcia are multe motive de mândrie," crede scriitoarea Arsevi Zeynep Seyran.