Săptămâna care va schimba Turcia?

11

De aproape o săptămână, Turcia a devenit scena unor proteste în masă, din care au rezultat zeci de persoane rănite și mai mult de 700 reţinute de către forţele de poliţie. Surpriza, forţa și lipsa aparentă de motive cu care au explodat aceste proteste i-au făcut pe mulţi analiști să se întrebe dacă nu cumva asistăm la începutul unei revoluţii care va schimba complet ţara.

Manifestaţiile au început cu nemulţumirea faţă de planul de reamenajare a Parcului Gezi, din celebra Piaţă Taksim, din Istanbul, reamenajare care presupunea înlocuirea spaţiilor verzi cu un mall. Protestele au izbucnit local, din cauza ecologiștilor, dar s-au extins rapid în 67 din cele 81 de provincii ale ţării. Sâmbătă și duminică, sute de persoane s-au solidarizat cu manifestanţii din Istanbul, prin demonstraţii în Ankara, îndreptate împotriva premierului Erdogan, care s-a văzut nevoit să retragă forţele de poliţie din piaţa Taksim. Protestele au continuat însă în fiecare zi, devenind din ce în ce mai violente.

„Parcul a fost doar o scânteie. Guvernul Erdogan este văzut ca unul autoritarist. Are un ego foarte mare, are sindromul Napoleon. Se consideră un sultan, când e doar un premier," a declarat unul dintre protestatari pentru CNN, în timp ce alţii scandau pentru demisia lui.

Fadi Hakura, analist politic, explică pentru CNN că protestele reflectă „fractura ideologică între turcii seculari și liberali și cei mai religioși." Republica Turcă modernă a fost fondată în 1923 de către Mustafa Kemal Ataturk, care a înlocuit ordinele religioase tradiţionale cu legi seculare. „Turcii seculari se plâng că guvernul cu rădăcini islamiste nu tolerează criticismul și diversitatea stilurilor de viaţă, iar până acum, poziţia robustă a premierului faţă de demonstratari nu a făcut decât să le întărească aceste percepţii," a mai explicat Hakura.

Erdogan descrie partidul AKP pe care îl conduce ca și conservator democratic, dar mulţi se tem că valorile islamice conservatoare ale partidului calcă în picioare secularismul ţării. Scriind pentru Hurriyet Daily News, jurnalistul Yusuf Kanli explică cum un Erdogan „arogant" a luat o serie de măsuri greșite înaintea protestelor, una dintre ele fiind impunerea unor restricţii pe vânzarea și consumul de alcool. Între orele 22-6 vânzarea de alcool a fost interzisă, iar o nouă lege pune o limită de 100 m între locaţia unui bar faţă de o moschee sau o școală. Tot luna trecută s-a iscat un scandal, după ce compania aeriană Turkish Airlines, deţinută de stat în proporţie de 49%, a interzis însoţitoarelor de bord să folosească anumite culori de ruj și ojă, și de asemenea s-a interzis servirea alcoolului pe anumite rute domestice și internaţionale.

Erdogan, care a venit la putere acum 10 ani, rămâne cel mai puternic și cel mai popular politician din Turcia, de generaţii, dar politicile sale nu i-au convins pe toţi turcii. „Avem un premier care a făcut lucruri mari și a condus foarte bine economia. Problema este stilul său paternal, prin care decide ce trebuie să se întâmple cu parcul, cu orașul, cu constituţia. Cred că oamenii vor o formă participativă de democraţie în Turcia," scrie un alt jurnalist în ziarul Milliyet.

Atitudinea sa autoritară este foarte clară din felul în care tratează aceste proteste și din refuzul neclintit de a îndeplini cerinţele oamenilor în legătură cu parcul. „Cei din Turcia care vorbesc despre o primăvară arabă au dreptate, este primăvară în Turcia," a declarat premierul, care crede că protestele sunt puse la cale de opoziţie, care nu a fost în stare să învingă partidul AKP la ultimele alegeri.

Prin faptul că premierul nici măcar nu crede că protestele anti-guvernamentale sunt reale, arată că urmează modelul multor lideri politici islamiști care pun cerinţele reale ale populaţiei pe seama fabulaţiei puterii politice opozante. Lideri islamiști din Egipt, Tunisia, Siria au dat dovadă de aroganţă vizavi de punctele de vedere care nu se aliniază cu ale lor, exacerbând frustrarea protestatarilor și contaminând întregi regiuni, în căutare de reforme democratice.

„Seamănă foarte mult, dar nu este surprinzător, pentru că premierul turc și alţi lideri politici islamiști au o viziune similară asupra democraţiei," explică pentru USA Today, Shadi Hamid, director de cercetare la Brookings Doha Center.

Toţi cred că dacă câștigă alegerile, lucrul acesta le dă un mandat și permisiunea de a-și urmări până la capăt viziunea, chiar în faţa unei opoziţii semnificative. „Nu prea există ideea de a construi în consens sau de a lua în considerare poziţia minorităţilor de alegători", explică el.

Concluzia analistul este că schimbările democratice care au rezultat din primăvara arabă au dus la venirea la putere a unor grupări de politicieni islamiști care fuseseră reprimate de către structurile politice anterioare, timp de zeci de ani. De exmplu, în Turcia, guvernul islamist al lui Erdogan a câștigat putere și prin erodarea influenţei puternice pe care o avea conducerea militară asupra politicii. Dar în timp ce acești lideri islamiști au profitat de noile alegeri democratice, nu par să fi îmbrăţișat și alte caractestici ale acestui stil de conducere, cum ar fi protejarea minorităţilor faţă de majoritate, libertatea religioasă sau libertatea de exprimare.