În Europa se aude ecoul Războiului Rece

1000

La 100 ani de la începerea Primului Război Mondial, Rusia se poziţionează din nou ca un pol de putere. Mulţi sunt îngrijoraţi de configurarea evenimentelor din ultimele zile, în Ucraina, în timp ce alţii speculează din abundenţă.

Mai mulţi astrologi ruşi au prevăzut încă din 2011 că s-ar putea declanşa o amplă confruntare militară. „În 2014 va fi război”, a spus Pavel Globa, conform Ziua News, la o conferinţă a astrologilor, şamanilor şi parapsihologilor ce a avut loc la Moscova. Conform previziunilor sale, al treilea război mondial va izbucni în 2014, fie în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci sau la scurt timp după eveniment, fără să menţioneze în ce ţară va izbucni evenimentul.

Reîntâlnirea cu Războiul Rece

Odată cu declanșarea situaţie tensionate din Ucraina, vocile celor care anticipează o repetare a unei istorii trecute s-au înmulţit. În spaţiul public, o dilemă se impune spre analiză: va fi al treilea război mondial sau doar al doilea Război Rece?

Părerile sunt împărţite. De asemenea, și speculaţiile. „Înapoi la Războiul Rece?”, se întreabă binecunoscutul politolog Vladimir Tismăneanu, deschizând, astfel, un câmp larg de investigaţie. Și mai convins de noua direcţie a Europei este Mircea Geoană, care consideră că decizia Dumei privind autorizarea prezenţei trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei reprezintă deja o întoarcere la acţiunile şi retorica Războiului Rece.

„E o întâlnire cu istoria: în conflictul identitar ucrainean se confruntă SUA și Rusia. Suflul Războiului Rece a revenit în forţă”, notează laconic și Radio France International.

Un Centenar generator de teamă

Pe fondul situaţiei de beligeranţă care pare a se instala în Ucraina, un element care poate constitui sursa unor noi speculaţii nu poate fi ignorat. Pentru unii, împlinirea a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial ar putea părea o banalitate lipsită de semnificaţii. Pentru cunoscătorii evenimentului, marele conflict european continuă să fie însă relevant, susţine Historia. Pe măsură ce anul acesta fiecare ţară beligerantă își va aduce aminte de război, vechile răni se pot redeschide, susţine mai departe site-ul istoric, citând, la rândul său, bine cunoscutul ziar german Spiegel.

Și atunci, la ce ne putem aștepta? Exact la ceea ce vedem petrecându-se sub ochii noștri. Centenarul Marelui Război vine într-un moment nepotrivit: astăzi, multe state europene sunt martore la o renaștere a naţionalismului. Motiv de panică pentru Joachim Gauck, al 11-lea președinte al Republicii Federale Germane, care a declarat recent că „nu putem spera decât că vocea raţiunii e mai puternică astăzi decât în perioada dintre cele două războaie. Europa e prea liniștită pentru a-mi putea imagina posibilitatea unui scenariu de război încă o dată. Cu toate acestea, am văzut în Balcani că acele mecanisme arhaice ale urii pot lua amploare în mijlocul unui deceniu pașnic.” Declaraţia sa era emisă înainte de a lua foc „butoiul cu pulbere” în Ucraina. Acum, au dispărut și motivele mult invocatei liniști europene.

Pe măsură ce zilele trec, nu puţini sunt analiștii care observă cu îngrijorare că ceea ce se întâmplă astăzi nu diferă prea mult de ceea ce s-a întâmplat acum 100 de ani. Ca și atunci, naţionalismul se confundă cu patriotismul și creștinismul. Un ciudat liant pare a fi reactivat.

Și totuși se poate și altfel

În opinia istoricului britanic Alan Wilkinson „Marele Război ne confruntă cu faptul că nu există răspunsuri ușoare, nici umane, nici creștine la provocările vieţii”.

Evenimentul de acum un secol, continuă Wilkinson în lucrarea „Biserica din Anglia și Primul Război Mondial“, i-a pus pe oameni în situaţii aproape imposibile. Iar cel mai greu le-a fost creștinilor. Pentru aceștia, „paradoxul tragic era de a încerca să trăiască principiile Împărăţiei lui Dumnezeu în lumea în care se aflau”. Uimitor este faptul că unii chiar au reușit.

Poate cel mai bun exemplu pentru modul în care oamenii au știut să aducă cerul pe pământ a fost 25 decembrie 1914. Era deja a cincea lună de război. Un armistiţiu spontan între soldaţii englezi și cei nemţi, cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, a demonstrat că istoria ar fi putut fi scrisă și altfel. Focurile de armă s-au oprit și au fost înlocuite de colinde.

Daily Mail a publicat o scrisoare autentică trimisă rudelor de sergentul Clement Baker, pe 29 decembrie 1914. „S-a apropiat de noi un mesager german, care ne-a spus că dacă nu vom deschide focul în dimineaţa de Crăciun, nu o vor face nici ei. Ne-am dat mâna și ne-am luat în braţe. A apărut apoi și o minge și unii au început să joace fotbal. Nu s-a tras deloc în ziua de Crăciun. Nici pe 26 nu s-a tras”, le-a relatat soldatul celor de acasă.

Dincolo de speculaţiile care pot fi făcute cu privire la evoluţia evenimentelor, o certitudine rămâne: există încă un petic de cer care nu poate fi distrus. Bine ar fi ca și artizanii noii situaţii tensionate să privească mai des în sus. Poate, astfel, vor înţelege că jocul cu istoria devine un exerciţiu mult prea periculos.