28 de „revoluţionari”, deconspiraţi ca securişti

21

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a deconspirat 28 de foşti ofiţeri de Securitate sau colaboratori ai Securităţii care au certificat de revoluţionar. Numărul lor ar putea să crească pe măsură ce înaintează procesele celor 186 de revoluţionari suspectaţi de CNSAS că ar fi în neregulă.

Până în prezent au fost verificaţi doar 8.000 dintre cei 21.000 de revoluţionari. Beneficiile de care au parte persoanele cu certificat de revoluţionar sunt, în primul rând, financiare (între 1.700 şi 3.300 de lei), dar şi de ordin material.

Doar pentru 5 dintre cei dovediţi drept colaboratori sau foşti ofiţeri de Securitate au fost anulate certificatele de revoluţionar şi drepturile care decurg din calitatea de revoluţionar, conform declaraţiei lui George Costin, secretar de stat pentru Problemele Revoluţionarilor, notează gandul.info.

Ancuţa Median, purtătorul de cuvânt al CNSAS a declarat, pentru Gândul, că dosarele trimise în instanţă conţin probe „dincolo de orice dubiu", motiv pentru care este greu de înţeles cum au dat judecătorii, anterior, verdicte de necolaborare.