Avertisment către Viktor Ianukovici: Ar putea avea soarta lui Ceauşescu

30

O deputată din Ucraina, Inna Bohoslovskaia, a declarat într-un interviu pentru publicaţia Glavkom că preşedintele Viktor Ianukovici ar putea să aibă aceeaşi soartă ca dictatorul român Nicolae Ceauşescu, dacă nu ia decizii corecte măcar în al unsprezecelea ceas.

Potrivit deputatului, cea mai bună soluţie pentru ca Ianukovici să nu fie ucis de ucraineni ar fi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după care să-şi dea demisia. „Doar în acest mod ar putea fi salvat. Asta este important pentru noi, înţelegeţi? România încă nu şi-a revenit după asasinarea lui Ceauşescu", a subliniat politicianul.

„Astfel de semnale deja se resimt în societate. Dacă nu se va schimba situaţia, spiritele se vor încinge pe parcurs şi vor deveni periculoase. N-ar trebui să admitem acest lucru. Astfel de răni nu se vindecă decât peste sute de ani, dar trebuie să recunoaştem că putem să ajungem aici", a mai spus Bohoslovskaia.

Ucraina se confruntă cu proteste în stradă de două zile, ca urmare a refuzului preşedintelui de a semna un acord cu Uniunea Europeană în vederea aderării.

Sursa: Mediafax