File de război: cea mai sângeroasă zi în Siria

203

Trupele siriene au masacrat mai mult de 150 de oameni în provincia Hama, conform Observatorului sirian pentru Drepturile Omului. Un lider al rebelilor susţine însă, că numărul victimelor din satul Tremesh trece de 200.

Rami Abdel Rahman, șeful Observatorului a declarat prin telefon pentru AFP că deja au fost identificate 30 dintre victime, iar liderul rebelilor din nordul ţării, Abu Mohamad, a declarat tot prin legătură telefonică că trupele guvernamentale au folosit tancuri, elicoptere și lansatoare de rachete pentru a decima mai mult de 200 de persoane din satul Tremesh.

Numărul oamenilor uciși pe teritoriul ţării a ajuns la 287, ceea ce înseamnă că Siria tocmai a trecut prin cea mai sângeroasă zi de la începutul revoltei populare anti-guvernamentale, începută acum 16 luni.

Ca de fiecare dată, televiziunea de stat a dat vina pe grupări de teroriști, care ar fi deschis focul asupra locuitorilor din Tremesh. Abia după mai multe apeluri pentru ajutor din partea sătenilor, forţele guvernamentale ar fi pătruns în sat unde s-au ciocnit cu teroriștii, arestând câţiva și confiscându-le armele.

Pe de altă parte, activiști din Hama au declarat pentru CNN că mai mulţi martori din Tremesh le-au spus prin telefon că forţele militare siriene au pornit un atac împotriva rebelilor din sat, pe care l-au încojurat cu tancuri și artilerie grea. Forţele armatei au tras asupra satului pentru ore întregi, înainte să pătrundă tancurile. CNN nu a putut confirma declaraţiile, deoarece au fost date sub anonimat, iar jurnaliștii au acces limitata pe teritoriul Siriei.

Violenţele se apropie din ce în ce mai mult de Damasc, localitatea vecină Shaghour fiind asediată de forţele guvernamentale. De asemenea, în suburbiile capitalei, forţele guvernamentale au deschis focul asupra unui grup de oameni care demonstrau pentru condamnarea crimelor din Tremesch.

Apropiaţii îl părăsesc pe Assad

Masacrul din Tremesh a avut loc imediat după ce un diplomat sirian care a fugit din ţară, a declarat într-un interviu televizat joi că ar fi simpatizat cu opoziţia încă de la început, din martie 2011, dar a tot sperat că președintele Assad se va răzgândi.

„Speram și eram mereu în contact direct cu președintele Bashar. Acum el este fostul-președinte, deoarece este un criminal care omoară poporul sirian," a declarat fostul ambasador al Irakului în Siria, care a dezertat săptămâna aceasta.

Ambasadorul Al-Fares este al doilea oficial al comunităţii suniite care să se despartă de regim în doar o săptămână, ceea ce pare a fi un semn destul de clar că aliaţii suniiţi ai regimului dominat de minoritatea alawită, nu sunt mulţumiţi de mișcările luate de președintele Assad în ultimele 16 luni.

Manaf Tlas este al doilea membru al elitei sunnite care a dezerat săptămâna aceasta. Decizia lui este văzută ca extrem de importantă, deoarece era un general al armatei, fiu al fostului ministru al apărării, a cărui familie este văzută în Siria ca a doua cea mai importantă a ţării, după familia președintelui.

Familia Tlas este asociată cu ridicarea la putere a președintelui Assad, dar și a tatălui său, iar Manaf făcea parte din cercul cel mai apropiat de președintele în funcţie. Loialitatea familiei Tlas nu a fost niciodată pusă la îndoială, până la mișcarea surpinzătoare a generalului Manaf de a dezerta după 16 luni de masacrare a populaţiei siriene. Acţiunea lui este o puternică lovitură de imagine pentru regimul Assad, și fără îndoială va afecta gândirea altor figuri importante sunnite, oameni de afaceri, figuri religioase, oameni din armată, care se vor gândi de două ori de partea cui să rămână, înainte ca Consiliul ONU să decidă cum se va încheia acest război civil.