Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost arestat

331

Fostul președinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost luat în custodia poliţiei pentru a fi interogat cu privire la faptul că fostul dictator libian Muammar Gaddafi i-ar fi finanţat campania electorală.

Sarkozy este suspectat de acte de corupţie, de utilizarea abuzivă a banilor publici libieni și de încălcarea legii franceze privind finanţarea campaniei electorale. Fostul președinte a denunţat acuzaţiile potrivit cărora a acceptat fonduri de milioane de euro în campania electorală de la Muammar Gaddafi și a catalogat acuzaţiile drept „nulităţi, calomnii și nonsens”. După 25 de ore petrecute în arest, Sarkozy a fost eliberat sub supraveghere judiciară specială.

Fostul președinte francez, în vârstă de 63 de ani, le-a spus judecătorilor că este victima unei campanii de calomniere, lansată de oameni apropiaţi fostului lider libian. „Sunt acuzat fără dovezi fizice. Nu există nicio dovadă (…) nici măcar începutul vreunei dovezi”, a susţinut Sarkozy în declaraţia adresată judecătorilor care investighează cazul, potrivit ziarului Le Figaro.

„Nu am trădat niciodată încrederea poporului francez”, a declarat furios Sarkozy. Fostul președinte a declarat că Gaddafi a fost un „nebun care probabil consuma droguri”, un dictator sângeros, a cărui „bandă de ucigași, criminali și mafioţi” îl calomniază pentru că a ajutat la răsturnarea regimului Gaddafi în 2011. Sarkozy a declarat că nu a luat „un cent” și a denunţat cazul ca pe un complot destinat să-l oprească din a deţine un al doilea mandat.

Anchetarea lui Sarkozy este poate cel mai exploziv scandal de finanţare politică din ultimele decenii. Afirmaţiile sunt fără precedent și sunt cele mai grave acuzaţii la un fost președinte din istoria franceză recentă. Ancheta ridică întrebări, nu doar despre funcţionarea democraţiei franceze, ci și despre rolul pe care liderul ţării l-a avut în intervenţia din 2011 care a dus la moartea lui Gaddafi, care la vremea respectivă în Franţa a fost numită „războiul lui Sarkozy”.

Anchetatorii examinează dovezi conform cărora regimul Gaddafi i-ar fi oferit lui Sarkozy un total de 50 de milioane de euro pentru finanţarea campaniei electorale de succes din 2007, împotriva lui Ségolène Royal. Milioane de euro se presupune că au fost livrate în serviete din piele, inclusiv direct la biroul lui Sarkozy. Suma de 50 de milioane de euro este mai mult decât dublul limitei legale pentru finanţarea unei campanii electorale, care în 2007 era de 21 de milioane de euro.

Cazul a prins contur anul acesta după ce Ziad Takieddine, un bogat om de afaceri francezo-libian apropiat al regimului Gaddafi, a declarat site-ului de investigaţii Mediapart că în 2006 și 2007 a făcut trei călătorii între Tripoli și Paris cu scopul de a livra personal valize umplute cu milioane de euro în bancnote de 200 de euro și de 500 de euro, ca plăţi de la liderul libian pentru campania lui Sarkozy. Pe de altă parte, Takieddine a fost catalogat de fostul președinte francez drept „foarte suspect, un escroc instabil și un mincinos”, președintele mai adăugând că nici nu se afla în Paris când Takieddine spune că i-ar fi adus o valiză cu bani.

Sarkozy a avut o relaţie complexă cu Gaddafi. Imediat după ce a devenit președinte al Franţei, el l-a invitat pe liderul libian în Franţa pentru o vizită de stat și l-a întâmpinat cu onoruri înalte. Dar apoi, în 2011, Franţa a jucat un rol-cheie în coaliţia internaţională care în cele din urmă l-a detronat și ucis pe liderul libian. Ca urmare, fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam, a susţinut că regimul a finanţat campania electorală a lui Sarkozy. „Sarkozy trebuie să dea înapoi banii pe care i-a luat din Libia pentru a-și finanţa campania electorală. Am finanţat-o, avem toate detaliile și suntem gata să dezvăluim totul”, a declarat el pentru Euronews.

Un personaj-cheie, loial lui Gaddafi și fost ministru al petrolului, Shukri Ghanem, a fost găsit înecat la Viena în 2012. Documente aparţinând lui Ghanem au fost găsite și se referă la trei plăţi efectuate în 2007 către Sarkozy, pentru cel puţin 6,5 milioane de euro. Bashir Saleh, fost consilier al lui Gaddafi, este urmărit pentru interogatoriu în Franţa. Acesta a fost rănit în urma unei împușcături în Africa de Sud luna trecută, dar a supravieţuit. Alexandre Djouhri, un om de afaceri francez suspectat de anchetatori că a primit bani de la Gaddafi pentru a finanţa campania lui Sarkozy, a fost arestat în Marea Britanie în ianuarie și este în arest la Londra, în așteptarea unei cereri de extrădare din partea Franţei.

Sarkozy are la dispoziţie șase luni pentru a răspunde acuzaţiilor de finanţare ilegală a campaniei electorale. În conformitate cu legislaţia franceză, a fi pus sub acuzare înseamnă că există „dovezi serioase și concludente” care indică implicarea probabilă într-o infracţiune. Este un pas spre un proces, dar investigaţiile pot fi abandonate fără a se merge în instanţă. Dacă va fi judecat și ar fi găsit vinovat, Sarkozy ar putea primi ani grei de închisoare.

Niciun articol afișat