Libertatea presei ruseşti la cheremul lui Putin

75

Fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov a declarat că Putin a ordonat o schimbare de personal la un post de radio din Moscova, pe motiv că l-ar fi „împroşcat cu noroi de dimineaţa până seara". Gorbaciov se teme că alte schimbări de management vor urma în presă.

Putin încearcă să câştige pentru a treia oară prezidenţialele, iar în momentul de faţă „situaţia politică nu îi e foarte favorabilă", crede şeful Mercator Group, o firmă de consultanţă în media, din Moscova. Oreshkin pune metodele autoritariene ale lui Putin pe seama temerii întregului sistem politic că s-ar putea să nu mai apuce încă un mandat.

Jurnaliştii staţiei de radio „Ekho Moskvy", care deţin şi 34% din acţiunile firmei sunt încă uimiţi de ce s-a întâmplat şi nu văd alt motiv pentru schimbare, decât un joc politic, conform editorului şef Alexei Venediktov.

Secretarul de presă a lui Putin, Dmitry Peskov a insistat că premierul„nu are nicio problemă cu criticismul obiectiv, dar întradevăr se supără atunci când nu este constructiv, ci este părtinitor şi plin de prejudecăţi. „Am observat cu regret că astfel de criticism a devenit dominant pentru Ekho Moskvy", a mai completat Peskov.

Surse: CSM, QWTNews