Politicienii analfabeţi religios sunt suspicioși faţă de toate credinţele

66

Biserica Anglicană a acuzat guvernul laburist anterior că este „analfabet religios" și că tratează credicioșii ca pe elemente „sub-raţionale" care ar trebui să fie limitate.

Conform unui raport al bisericii, politicienii de stânga au promovat o suspiciune faţă de toate grupurile bazate pe credinţe religioase, în special după atacurile extremiștilor religioși din SUA 2001 și UK 2005. În actuala coaliţie, conservatorii seniori își menţin o perspectivă pozitivă asupra rolului religiei în viaţa publică. Însă democrat liberalii rămân profund sceptici, afirmă raportul departamentului de Misiune a Bisericii și Afaceri Publice.

Rev. Dr. Malcolm Brown, directorul departamentului detaliază dificultăţile religiei: „ce a rămas în urma atacurilor teroriste organizate de grupurile militante islamiste a fost cel mai adesea o atitudine care a problematizat toate religiile." Reprezentantul bisericii deplânge etichetarea uniformă a religiilor, văzute „în esenţă ca fiind toate la fel". Un efect al acestei perspective este evaluarea elementelor credinţei și a credincioșilor ca fiind chestiuni „sub-raţionale."

Critica vine pe fondul unui proiect realizat de Biserica Anglicană pentru a îmbunătăţi relaţiile între diferitele credinţe. Proiectul se constituie ca un răspuns al bisericii în faţa viziunii premierului britanic care a cerut sprijin pentru realizarea „The Big Society". Proiectul are nevoie de o finanţare de 5 milioane de lire sterline.