Procesul preşedintelui Morsi stârneşte violenţe în Egipt

14

Primul preşedinte egiptean ales democratic, Mohamed Morsi, a ajuns în faţa justiţiei luni, sub acuzaţia de instigare la violenţă şi moartea câtorva protestatari care au cerut demisia sa.

Morsi a sfidat completul de judecată, negând legitimitatea procesului şi afirmând că el este în continuare preşedintele Egiptului. Ultima dată când egipteanii l-au văzut pe Mohamed Morsi a fost pe 2 iulie, cu o zi înainte de arestarea sa şi înlăturarea de la putere. De atunci, statul este condus de un regim militar.

Susţinătorii fostului preşedinte şi o coaliţie care susţine Frăţia Musulmană au organizat un protest naţional în sprijinul lui Morsi, iar poliţia a declarat stare de alertă.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, Morsi şi alţi 14 lideri islamişti din Frăţia Musulmană vor fi condamnaţi la moarte.

Sursa: France 24