Naşterea unei mişcări de rezistenţă împotriva căsătoriilor gay

155

Legalizarea căsătoriilor homosexuale a fost ca şi obţinută când preşedintele Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa. Se pare însă că, chiar şi cei mai toleranţi europeni în ceea ce priveşte problemele personale, au ieşit pe străzi când s-a pus problema adopţiei de copii.

Uniunile civile în Franţa, permise încă din 1999, sunt la fel de populare printre cuplurile heterosexuale, ca şi printre cele homosexuale. Dar legea nu conţine nicio prevedere pentru adopţie sau reproducere asistată. Odată însă cu legalizarea căsătoriilor homosexuale, Partidul Socialist francez vrea să ofere şi cadrul legal astfel încât cuplurile de acelaşi sex să poată adopta sau face copii. Aceasta este de fapt problema francezilor care s-au strâns duminică, la un marş de protest în Paris. În număr de 340.000 de oameni, după cum au estimat forţele de poliţie, protestatarii au alcătuit cea mai mare demonstraţie din 1984.

„Nu avem nimic împotriva unui stil diferit de a trăi, dar credem că un copil trebuie să crească alături de o mamă şi un tată," enunţă o profesoară de literatură chintesenţa mişcării de rezistenţă franceze, care în sine nu este împotriva căsătoriilor gay, ci împotriva schimbării statutului familial prin introducerea unui copil într-o asemenea familie.

„Dacă stilul de viaţă nu îşi permite să naşti un copil, există un motiv pentru asta," spune corespondentul CNN Oluwasegun Olowu-Davies, care crede în definiţia biblică a căsătoriei.

Extinderea dreptului la căsătorie şi adopţie către cuplurile homosexuale a fost una dintre promisiunile pe care le-a vehiculat preşedintele Hollande în campania electorală. După ce a câştigat, Cabinetul său a aprobat o primă variantă a legii care trebuie să apară în curând în faţa Senatului. Dacă va trece de Camere, aceasta va fi cea mai mare victorie pentru militanţii pro-gay din ultimii 10 ani.

Dar planurile politice întâlnesc opoziţia Bisericii Catolice, a socialiştilor conservatori şi acum, a sute de mii de francezi care nu vor ca societatea în care trăiesc să se schimbe. „Legea asta va aduce la o schimbare a civilizaţiei franceze pe care nu ne-o dorim. Rolurile în familie vor fi şterse, vor fi Părinte 1, Părinte 2, Părinte 3 etc," spune unul dintre protestatari, conform Washington Post.

Opoziţia publică iniţiaţă de liderii religioşi a tăiat din popularitatea lui Hollande din ultimul timp. Aproximativ 52% dintre francezi favorizează legalizarea căsătoriilor homosexuale, conform unui sondaj publicat duminică, în scădere de la 65%, cât arătau sondajele în luna august.

Alte grupuri religioase din Franţa, printre care musulmani, evrei şi budişti şi-au exprimat îngrijorările în ceea ce priveşte redactarea legii şi mai mult de 100 de legiuitori s-au exprimat împotriva proiectului, scrie CNN. Mai mult decât atât, sute de primari din toată ţara şi-au exprimat opoziţia, ceea ce a mai ştirbit din susţinerea pe care o aveau militanţii pro-gay.

Cardinalul Andre Vingt-Trois, arhiepiscop al Parisului, şi-a exprimat opoziţia la întâlnirea episcopilor francezi din Lourdes, de anul trecut. Permiterea căsătoriei pentru cuplurile homosexuale „va fi o transformare a căsătoriei care ne va afecta pe toţi," a spus el. Iar eşecul în a recunoaşte diferenţa de gen în sânul familiei este o „înşelăciune", care va zgudui fundaţiile societăţii şi va duce la discrimare în rândul copiilor, a mai avertizat el.