Protestele din Hong Kong au și amprentă creștină

503

Ar trebui creștinii să ia parte la proteste cu miză politică? Unii ar putea argumenta că statutul de creştin nu e compatibil cu elementele de natură politică, preocuparea fundamentală a creştinillor fiind mântuirea sufletului. Creștinii din Hong Kong nu par să fie de acord cu această paradigmă, fiind printre cei care iau activ parte la protestele îndreptate împotriva Beijingului.

Autorităţile de la Beijing s-au răzgândit. Deși le-au promis locuitorilor Hong Kongului că, începând cu anul 2017, le vor oferi autonomia de a-și alege liber conducerea, autorităţile chineze au venit cu precizarea că acești guvernanţi nu vor putea fi aleși decât dintr-o listă aprobată de liderii de la Beijing. Pentru locuitorii din Hong Kong această decizie e echivalentul validării unei democraţii second hand în variantă comunistă, o perspectivă care i-a scos pe tineri în stradă.

Pastori și preoţi la proteste

Manifestări prodemocraţie au marcat istoria ultimilor ani în diferite regiuni ale lumii. Acestea aproape că au devenit o trăsătură constantă a politicii actuale. Ceea ce poate fi surprinzător în cazul protestelor din Hong Kong este participarea activă a unor largi cercuri creștine.

Această situaţie ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea implicării valorilor creștine în manifestaţii a căror miză politică este indiscutabilă. Pastori baptiști, cardinali catolici și studenţi creștini sunt în prima linie a protestelor pentru democraţie din Hong Kong.

De exemplu, printre fondatorii mișcării Occupy Central with Love and Peace/Ocupaţi centrul cu dragoste şi pace (o expresie metaforică cu referire la mișcarea nonviolentă de ocupare a districtului financiar al Hong Kongului) se află pastorul baptist Chu Yiu-ming, care a luptat de peste 30 de ani pentru democraţie în Hong Kong. Înainte de începerea demonstraţiilor, Chu a declarat că este pregătit să „plătească preţul” pentru un proces electoral liber și corect.

Un alt creștin, Joshua Wong, în vârstă de 17 de ani, este deja liderul unei mișcări a elevilor obișnuită cu formele de protest. Wong a militat cu succes în 2012, atunci când guvernul central a încercat să impună în școlile din Hong Kong așa-numita „programă patriotică”, una care să implementeze în conștiinţa publică valorile comuniste.

Acum același tânăr a mobilizat aproximativ 1.200 de elevi să se alăture protestelor, fapt care a condus la arestarea sa. Deși catalogat drept „extremist” de mass-media comunistă, Wong a fost în cele din urmă eliberat. „Trebuie să percepi fiecare bătălie ca pe o bătălie finală – doar atunci vei avea determinarea de a lupta [pentru democraţie]”, a declarat el pentru CNN.

Nici preoţii nu se lasă mai prejos. Cu ocazia unui mesaj adresat protestatarilor, cardinalul Joseph Zen Ze-kiun, fost episcop catolic în Hong Kong, o figură-cheie în cadrul mișcării Occupy Central, a afirmat că fiecare catolic are dreptul și obligaţia de a fi implicat în politică.

De ce creștinii sunt mai prezenţi în stradă decât alţii?

Profesorul de politică Joseph Cheng Yu-shek, de la City University, Hong Kong, consideră că proporţia creștinilor care susţin mișcarea prodemocraţie este consistentă fiindcă, dincolo de miza alegerilor libere, mai există o problemă cu conotaţie religioasă.

„Cei care au convingeri creștine au o neîncredere puternică în Partidul Comunist din China, deoarece acesta este ateu”, a spus Cheng. Pentru profesorul chinez, aceasta constituie o explicaţie a proporţiei creștinilor participanţi la proteste, care este mai mare decât a populaţiei generale din Hong Kong.

Conform statisticilor Universităţii din Hong Kong, în anul școlar 2011/2012, aproximativ un sfert  dintre studenţi (24,6%) erau creștini (21,1% protestanţi și 3,5% catolici). Întrucât creştinii reprezintă doar 12% din populaţia generală, înseamnă că prezenţa creștină în universităţi este consistentă.

Supunere faţă de autorităţi sau sfidare?

Evident, nu toţi creștinii din Hong Kong au ieșit în stradă. Unii chiar dezaprobă ceea ce se întâmplă, justificându-și reacţia cu argumente biblice. De exemplu, arhiepiscopul anglican Paul Kwong i-a implorat pe enoriașii săi să se ţină departe de tensiunile cu miză politică. Pentru el, sunt evidente contrastele dintre atitudinea lui Iisus și cea a creștinilor care se amestecă în acţiuni politice. De aceea, se întreabă de ce oamenii „vorbesc atât de mult”, în timp ce Iisus Însuși a fost atât de tăcut pe cruce.

Cine are dreptate? Unii au ajuns la concluzia că un creștin ar trebui să fie un supus fidel al autorităţilor politice fiindcă asta îi pretinde Biblia. Argumentul care este adus cel mai des în discuţie în această privinţă este solicitarea apostolului Pavel adresată creștinilor din Roma de a nu sfida puterea imperială a acelor timpuri.

Întrebarea care se ridică este dacă apostolul Pavel a intenţionat să traseze un tipar comportamental care să reziste trecerii timpului sau a intenţionat să marcheze o atitudine care trebuie contextualizată, o decizie luată în funcţie de împrejurări. Greu de găsit un răspuns adecvat și definitiv. Chiar toate autorităţile sunt opera lui Dumnezeu?

Navigarea printre extreme

Ceea ce se poate aprecia cu certitudine este că textele biblice ar putea justifica ambele extreme pe care istoria le-a înregistrat. Una este cea a tăcerii, pe care o invocă și Kwong și care a facilitat nașterea a numeroși monștri, cum au fost nazismul și comunismul.

Parteneriatul dintre anumite confesiuni creștine și regimurile de dictatură nu mai constituie o necunoscută. Sub „umbrela” neimplicării politice, creștinismul a permis adeseori derapaje pe care ar fi putut să le oprească, însă nu a făcut-o.

Pe de altă parte, la polul opus pot fi menţionate nenumăratele conflicte alimentate de sentimente religioase și justificate prin pretenţia construirii unei societăţi mai drepte. Nu puţine au fost mișcările de masă energizate și de prezenţa unor feţe bisericești.

Undeva între aceste extreme ar trebui identificată atitudinea ideală. În Hong Kong, protestatarii s-au manifestat pașnic. Fotografii cu studenţi având mâinile ridicate sunt foarte sugestive în această privinţă. Nu la fel au reacţionat forţele de ordine. Alte imagini surprinse de jurnaliștii străini indică un gen de comportament nu prea comun unor manifestări de acest gen. Studenţi care își fac temele în stradă sau protejează mediul de distrugere creionează o realitate aflată în contrast puternic cu alte tipare comportamentale din situaţii chiar mai pașnice decât aceasta.

Poate că și în această privinţă se simte ceva din influenţa unui creștinism îmbrăcat acum în haine de protest. Tinerii par convinși că violenţa poate schimba multe, dar nu și inima. De aici provine și determinarea lor. Presiunea crescândă așezată pe guvernul central, chiar dacă necesită timp, poate aduce rezultate mai consistente și mai apropiate de valorile creștine decât încrâncenarea din stradă.

Cel puţin până acum, la nivel simbolic, tinerii au învins Beijingul. Reușesc să ofere lecţia unor convingeri puternice și a unei dorinţe după o libertate autentică. Au suficiente precedente în istorie ca să înţeleagă că violenţa, chiar dacă va schimba regimuri politice nu va putea să transforme pozitiv și societatea. Cel puţin, nu la nivel moral. Este și cazul României, care la 25 de ani de la căderea comunismului este încă în căutarea identităţii. „Degeaba” a devenit deja un cuvânt emblematic ce caracterizează sentimentele românilor după un sfert de secol de democraţie originală. Una construită după o explozie de violenţă.