Şeful Mossad în vizită secretă în SUA

101

Şeful serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), a efectuat o vizită secretă la Washington săptămâna trecută, pentru a discuta programul nuclear al Iranului, a confirmat directorul CIA marţi.

Asemnea vizite rămân deobicei secrete, dar vizita directorului Mossad a fost dezvăluită de Dianne Feinstein, preşedintele Comisiei pentru Informaţii a Senatului SUA, în cursul audierilor televizate organizate de comisie.

Feinstein a recunoscut că s-a întâlnit la Washington cu directorul Mossad, împreună cu directorul CIA, pentru a discuta despre viziunea Israelului asupra programului nuclear Iranian, dar că aceste discuţii sunt secrete.

În cursul sesiunii a fost audiat şi David Petraeus, directorul CIA, care a confirmat întâlnirea.

„Întâlnirea a fost parte a unui dialog perpetuu care include conversaţii pe care le-am avut cu premierul Benjamin Netanyahu şi cu ministrul apărării, Ehud Barak, aproape o dată pe lună, în ultimele 5 luni",a declarat directotul CIA.

În cursul sesiunii, Feinstein l-a întrebat pe James Clapper, directorul US National Intelligence dacă Israelul intenţionează să atace instalaţiile nucleare iraniene, oficialul american cerând discutarea acestui subiect în privat.

Surse: AFP, ChannelNewsAsia

Niciun articol afișat