„Și se jură că nu… spionează”- Șeful NSA depune mărturie în faţa Congresului

98

Directorul Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA nu a știut cum să absolve de vină agenţia și să își protejeze funcţia, marţi, când a trebuit să depună mărturie în faţa Congresului american.

Pe de o parte, James Clapper a spus că agenţia sa nu urmărește milioane de convorbiri telefonice în Europa și că scandalul care s-a iscat după ce Angela Merkel a aflat că este spionată de mai bine de 10 ani este exagerat. Pe de altă parte, tot el a declarat că cei de la Casa Albă cunosc în termeni generali metodele de spionaj aplicate de agenţie.

Oficialul nu a specificat că președintele american ar fi știut de eforturile de spionaj, dar implicit a pus la îndoială afirmaţiile recente în care Casa Albă s-a sustras de la orice responsabilitate privind acest scandal, scrie New York Times.

Întrebat dacă ar considera că este important ca SUA să aibă acces la comunicaţiile liderilor străini, Clapper a spus că unul dintre primele lucruri pe care le-a învăţat în 1963, cu privire la spionaj, este necesitatea de a cunoaște intenţiile celorlalţi. Mai departe, întrebat dacă aliaţii politici ai SUA îi spionează, Clapper a răspuns afirmativ, spunând că ideea că prietenii nu se spionează între ei este absurdă, demnă de un film gen „Casablanca".

Cât despre „falsul" raport cum că NSA strânge milioane de date din convorbirile telefonice ale europenilor, Clapper a spus că datele în cauză – parte a documentelor divulgate de Edward Snowden – erau de fapt colectate de către agenţii se securitate străine, „informaţii pe care noi și aliaţii NATO le-am strâns pentru apărarea ţărilor noastre și pentru sprijinul operaţiilor militare în desfășurare", citează CSMonitor. Mai mult decât atât, Clapper a spus că documentele pe care Snowden le-a oferit presei străine nu sunt de fapt documente cu imagini de ecran captate din ele.