Specialiștii de la Chișinău se așteaptă la conflicte violente vara asta

98

Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti a convocat luni Consiliul Suprem de Securitate, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Chişinău şi Tiraspol.

„Analizând comportamentul separatiştilor, mă îndrept spre gândul că cineva doreşte destabilizarea situaţiei. Atunci când Republica Moldova reuşeşte să-şi rezolve propriile probleme legate de procesul de integrare europeană, apar probleme din partea susţinătorilor Transnistriei", a remarcat, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, preşedintele Nicolae Timofti, conform DW.

Experţii militari cred că situaţia este împinsă de la spate de grupări influente de la Moscova, care lucrează prin regimul separatist de la Tiraspol pentru a bloca demersul Moldovei către încheierea la toamnă a Acordului de asociere şi cel de liber schimb cu UE. Din această perspectivă se așteaptă la conflicte violente în această vară, la Nistru, unde conflictul îngheţat poate izbucni oricând. „E vorba despre o reeditare a războiului din 1992, început de Rusia, sub alt pretext," a declarat publicistul Nicolae Negru, pentru DW.