Studiu: Cauza suprapopulării închisorilor din Uniunea Europeană

60

Suprapopularea închisorilor din statele membre ale Uniunii Europene (UE) e strâns legată de lungimea pedepselor, nu de numărul persoanelor încarcerate, conform unui studiu publicat vineri de EU Observer.

 

Un studiu publicat de Consiliul Europei afirmă că cele mai aglomerate închisori din UE se găsesc în statele din Sud și din Est, în ciuda faptului că sunt condamnate mai puţine persoane decât în ţările Nordice.

Unul din co-autorii studiului, Dr. Marcelo F. Aebi de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, afirmă că populaţia din închisori va continua să crească – chiar dacă rata criminalităţii se află în declin – dacă persoanele condamnate primesc pedepse lungi.

Aproape de două ori mai multe persoane sunt incarcerate, în medie, în ţările Nordice, decât în Italia sau Spania, dar primesc pedepse mult mai scurte.

„Închisorile sunt aproape la capacitatea lor maximă. Singura soluţie e aceea de a introduce pedepse mai puţin dure", a afirmat Aebi.

Italia are una dintre cele mai mari densităţi la nivelul populaţiei din închisori. În 2006, Italia a eliberat peste 24.000 de condamnaţi din cauza suprapopulării din închisori. Decizia a fost una extrem de nepopulară, întrucât numărul cazurilor de crimă comise de mafie în orașul Napoli a crescut imediat după aceea. După trei ani de la această graţiere, închisorile italiene erau suprapopulate din nou.

Anul trecut, și Grecia a luat o hotărâre similară, eliberând aproximativ 1.500 de deţinuţi cu pedepse între 1 şi 5 ani, care și-au ispășit o parte din pedeapsă, în baza unei legi împotriva suprapopulării penitenciarelor. La acel moment, în închisorile din Grecia erau reţinute aproximativ 12.500 de persoane, în clădiri cu o capacitate teoretică de 9.000 de persoane, conform Mediafax.

„Nu e o problemă pe care să o poţi rezolva cu graţierea; e mult mai complicată, având de-a face cu politica de tratare a criminalităţii din fiecare stat", a conchis Aebi.