Ucraina, între timida UE şi mâna mereu întinsă a Rusiei

24

Din zi în zi, situaţia din Ucraina se schimbă şi se preschimbă, într-un dialog surd între putere şi opoziţie. O negociere în care numai puterea cedează, dar în faţa căreia protestatarii din stradă par a rămâne impasibili. Ieri, premierul şi-a prezentat demisia „pentru o soluţionare paşnică a conflictului". În stradă nicio schimbare. Dar nici Vestul nu oferă o soluţie concretă. Acum, singura mână întinsă este cea a Rusiei.

Într-o încercare disperată de a le face pe plac protestatarilor, prim-ministrul, Mykola Azarov, şi-a prezentat ieri demisia, cu câteva ore înainte ca parlamentul să decidă, cu o largă majoritate, amendarea controversatei legi care limita dreptul la demonstraţii. Demisia prim-ministrului a făcut parte din setul de solicitări minime înaintate preşedintelui Ianukovici de către opoziţie, reprezentată de Vitali Klitciko. Însă cel mai mare compromis de până la această dată făcut opoziţiei a pălit în faţa deciziei parlamentului, care a amplificat şi mai mult protestele din capitala ucraineană.

Azarov este o figură controversată a scenei politice din Ucraina. În timpul mandatului său de ministru al Finanţelor, el a fost implicat într-un scandal de corupţie la nivel înalt. Potrivit înregistrărilor audio făcute de bodyguardul fostului preşedinte Leonid Kucima, Azarov folosea procurori şi inspectori financiari pentru a-şi hărţui inamicii politici. În ultimele luni, Azarov şi-a pierdut credibilitatea după ce i-a catalogat pe protestatari drept „terorişti" şi după ce ministrul său de interne, Vitali Zakharcenko, a autorizat reprimarea brutală a demonstranţilor, cauzând cinci decese, dintre care trei prin împuşcare. Azarov a insistat că niciun poliţist nu a tras asupra demonstranţilor, deoarece forţele de poliţie nu erau înarmate — fapt contrazis de martorii de la faţa locului şi alte dovezi.

Ucraina cu două feţe

În faţa protestelor neîntrerupte din ultimele două luni, Uniunea Europeană, în special Germania, a criticat acţiunile de reprimare însoţite de violenţe. Tot numai critici s-au auzit dinspre Vest şi ieri, după legea controversată din parlament. Amendarea legii este considerată de reprezentanţii UE o limitare a dreptului la liberă exprimare şi restrângerea libertăţii presei.

Doar că lipsa unei poziţii ferme în ceea ce priveşte ucrainenii proeuropeni face ca declaraţiile venite dinspre Bruxelles să sune cel puţin ipocrite. În scenarii asemănătoare, dar care au loc într-o ţară membră UE, se aplică un standard dublu. Spre exemplu, în Germania anului 2010, protestatarii ecologişti care au ocupat Stuttgartul şi care au atacat cu pietre poliţia au fost îndepărtaţi cu gaze lacrimogene, tunuri de apă şi gloanţe de cauciuc.

Nici măcar convoiul cu ajutoare promis de UE nu a mai fost trimis, urmare a insistenţelor preşedintelui rus, Vladimir Putin, prezent la discuţiile ruso-europene de la Bruxelles. „Cele două părţi nu au nevoie de alţi mediatori, trebuie să înveţe să îşi rezolve singuri diferendele", declarase Putin în conferinţa de presă.

În schimb, Putin şi-a reînnoit susţinerea financiară în valoare de 15 miliarde de dolari şi promisiunea de a reduce preţul la gazele naturale pentru Ucraina, indiferent de componenţa sau orientarea politică a noului guvern.

De unde va veni ajutorul?

Criza Ucrainei este atipică, fiindcă este aproape imposibil de găsit o cale de conciliere între curentul proeuropean şi cel prorus, ai căror susţinători sunt în număr egal. Practic, Ucraina este acum o ţară cu două feţe, una spre Răsărit şi una spre Apus. Concomitent cu protestele proeuropene de la Kiev, au loc şi proteste pro-Ianukovici în restul ţării.

Şi pe cât de viguroasă este încă puterea, la fel este şi opoziţia. Chiar săptămâna trecută, sediul regional al administraţiei Ianukovici a fost ocupat de 300 de militanţi şi protejat de baricade de pneuri şi saci cu nisip. Acesta a devenit „cartierul general" al protestelor din oraşul situat în vestul Ucrainei, unde comandant este Andrei Sovolov, un fost mecanic de tren în vârstă de 47 de ani, relatează AFP.

„Nu se pune problema să dau înapoi. Fie merg la închisoare, fie obţinem victoria", declara Sokolov, care are şi susţinerea unui „comitet executiv" al oraşului, alcătuit tot din protestatari. În prima zi de lucru a acestui comitet, ucrainenii au cerut sprijinul Europei şi al comunităţii internaţionale. Noile organisme din Liov, a căror denumire duce cu gândul la Revoluţia rusă din 1917, speră să fie un model pentru celelalte regiuni mobilizate împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici.

În mod cert, nici opoziţia, nici puterea nu se vor mulţumi cu jumătăţi de măsură. În lipsa unei promisiuni concrete şi ferme de ajutor care să avantajeze ambele părţi (şi care deocamdată nu a apărut), liderii opoziţiei vor continua să negocieze cu preşedintele pentru a obţine alte câteva avantaje. „Nu vrem să schimbăm guvernul sau preşedintele, ci să schimbăm regulile jocului", declarase liderul opoziţiei Vitaly Klitschko. Problema de fond rămâne însă lipsa încrederii în guvern, ceea ce face ca negocierile să aibă doza lor de risc.

De partea celalată a baricadei, susţinătorii regimului Ianukovici argumentează că decizia preşedintelui de a renunţa la achiziţonarea gazelor naturale din Europa este justă, deoarece pe termen lung cumpărarea gazelor din Rusia este o decizie mult mai profitabilă. Protestele antiprezidenţiale s-au amplificat în noiembrie, în urma deciziei preşedintelui, Viktor Ianukovici, de a nu semna tratatul de colaborare cu Uniunea Europeană.

Oricât de delicată ar fi problema, Ucraina nu este un caz atipic pentru balcani. Cu un trecut sovietic, Ucraina se aseamănă nu multe alte ţări din regiune, care încă nu fac parte din Uniune, dar care speră să poată deveni membre într-o zi. Puternica fragmanetare a alegătorilor între rusofili şi rusofobi face ca orice decizie înspre Răsărit sau înspre Apus să jeneze pe una sau pe cealaltă dintre tabere. Cu siguranţă, o provocare la care Uniunea Europeană slăbită de recesiune nu are încă o soluţie, dar pentru care Rusia — stat în continuă dezvoltare — are mereu o mână întinsă.