UE va avea un nou braţ diplomatic în lume, după ce miniștrii statelor membre au căzut de acord să înfiinţeze Serviciul European de Acţiune Externă. BBC notează foarte plastic că Lady Ashton pășește într-o zonă minată de rivalităţi naţionale, recentul departament fiind catalogat ca „o nouă fiară pândind în jungla diplomatică. Nimeni nu știe dacă își va înghiţi rivalii sau va avea soarta dinozaurilor."
Departamentul se numește European External Action Service (EAS) și se dorește a fi echivalentul unui minister de externe, sau braţul diplomatic al UE. Formal, a fost aprobat săptămâna aceasta, la întâlnirea miniștrilor de externe ai statelor membre, deși a fost creat cu ocazia Tratatului de la Lisabona. Întregul portofoliu urmează să fie finalizat în perioada următoare. Este însă destinat să ducă reprezentarea internaţională și aportul UE în lume la un nivel superior.
Practic, EAS nu este un concept nou. Se bazează pe o structură existentă și o extinde, întrucât Comisia Europeană are deja birouri în aproape fiecare ţară a lumii. Birourile Comisiei Europene vor fi transformate în misiuni diplomatice cu personal din partea UE și a guvernelor naţionale. Acestea vor raporta Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate. Zona de acţiune va fi cea de politică a comerţului și de ajutorare, domenii în care UE va trebui să se evidenţieze mai puternic.
Noutatea este aceea că doamna Ashton nu doar va vorbi despre politicile agreate de UE, ci va avea controlul asupra bugetului alocat UE pentru relaţii externe și va avea un nou serviciu diplomatic în subordine. Citată în Wall Street Journal, Catherine Ashton a afirmat „Putem răspunde la provocările care sunt globale și complexe numai prin strategii integrate". La începutul acestui an, doamna Ashton a făcut primii pași neoficiali în direcţia aceasta atunci când răspunsul UE în faţa crizei din Haiti a fost unul integrat.
„Valoarea EAS va sta în capacitatea de a aduce laolaltă mai multe nivele de influenţă pe care le are UE – instrumente de management al crizei economice, politice, civile și militare – pentru a sprijini o singură strategie politică. Acesta nu este, cum vor spune unii critici, un pas spre a pune mâna pe putere, ci este, cu toată modestia, un pas spre a fi mai eficienţi."
Sir Christopher Meyer, fost ambasador britanic în USA, a declarat că decizia „nu reprezintă, bineînţeles, sfârșitul diplomaţiei naţionale. Există o retorică și există o realitate. Realitatea este că marile state ale UE și multe dintre cele mici încă privesc ideea de control al politicii externe naţionale ca un aspect indispensabil al suveranităţii – nu vor renunţa la ea într-un viitor prea apropiat."
