Israelul a fost atacat pe trei dintre graniţele sale

199

Focuri de armă israeliene au ucis 12 persoane și au rănit sute de protestatari duminică, 15 mai, când mulţimi de palestinieni au mărșăluit la graniţele Israelului cu Liban, Siria și Fâșia Gaza. Aniversarea constituirii statului Israel este considerată de palestinieni drept o „catastrofă".

La graniţa cu Siria, sute de protestatari s-au manifestat violent. Trupele israeliene au deschis focul asupra lor și au rănit un număr nespecificat de persoane. Analiștii consideră că pentru zona Înălţimilor Golan a avut loc, probabil, cea mai neagră serie de violenţe de la armistiţiul cu Siria din 1974. La graniţa cu Libanul au murit 10 persoane și alte 110 au fost rănite. La graniţa cu Gaza, 125 de persoane au fost rănite după ce peste 1.000 de palestinieni au mărșăluit prin punctul de trecere al frontierei Erez. În Gaza protestele au adunat 5.000 de demonstranţi în Rafah, la graniţa cu Egiptul. Alte proteste au avut loc în West Bank, dar și în faţa ambasadelor Israelului din Ankara sau Cairo.

Acţiunile propalestiniene au fost o demonstraţie de forţă prin care protestatarii și-au arătat nemulţumirea faţă de crearea statului Israel. Aceasta a avut loc pe 15 mai 1948 și pentru palestinieni aniversarea este un eveniment tragic, numit de ei „nakba" sau „catastrofă". Sute de mii de palestinieni s-au refugiat atunci în Siria, Liban, Iordania și Fâșia Gaza.

Ministrul israelian al apărării a spus că mișcările de la graniţe au fost prevăzute, dar nu au fost ușor de gestionat. Ehud Barak a deplâns faptul că „tranziţia palestinienilor de la teroarea indusă de teroriști sinucigași la demonstraţii în masă, premeditate, dar fără arme, este totuși o tranziţie nelipsită de provocări". Ca atare, oficialul israelian a spus că „nu există o soluţie magică pentru toate situaţiile". Siria a criticat intervenţia armată a Israelului, iar Libanul a depus o plângere la ONU, cerând ca „statul evreiesc să-și înceteze agresiunea și provocarea". ONU și-a exprimat îngrijorarea cu privire la violenţe și a cerut părţilor implicate „responsabilitate extremă" pentru a preveni noi ostilităţi.

Premierul israelian a arătată că Israelul își va apăra graniţele împotriva tuturor celor ce-i doresc distrugerea. „Bătălia lor nu e pentru graniţele din 1967, ci pentru însăși existenţa statului Israel, pe care ei o descriu drept o catastrofă ce trebuie rezolvată", a spus premierul într-o declaraţie televizată. În plus, israelienii au acuzat o provocare iraniană în acţiunile protestatarilor și un acord al statului sirian pentru acţiunile contra Israelului. Explicaţia e dată de faptul că în prezent în Siria sunt demonstraţii de protest ale cetăţenilor tocmai împotriva autorităţilor și cu greu s-ar putea aduna oameni la graniţe fără acordul acestora. Ca atare, israelienii acuză că Iranul, un aliat al Siriei, are intenţia de a abate atenţia opiniei internaţionale de la criza siriană.

Apelurile la protestele de duminică au fost mediatizate pe reţelele de socializare online, încercându-se o repetare a entuziasmului din revoluţiile arabe. Ar fi o premieră a revoluţiilor arabe care până acum nu au avut ca temă problema palestiniană sau integritatea statului Israel, ci doar solicitări cu privire la democraţie și nivelul de trai. Este, de asemenea, prima oară când Israelul se confruntă cu o mișcare de proteste din toate direcţiile.