Monede din timpul lui Ezra, descoperite la Ierusalim

144

Cinci monede din epoca profetului Ezra au fost descoperite la Ierusalim, eveniment catalogat de un expert drept o descoperire rară.

Monedele au un diametru de 7 milimetri și au fost datate ca fiind din secolul IV înainte de Hristos. Trei dintre cele cinci vestigii arheologice sunt intacte și lizibile.

„De-a lungul celor 150 de ani de săpături arheologice pe tot teritoriul Ierusalimului antic mai fuseseră găsite doar 5 dintre aceste monede”, a declarat Zachi Dvira, coordonatorul proiectului arheologic de la Muntele Templului. „Acum am găsit alte trei monede întregi, împreună cu încă două erodate, dar aparent din aceeași serie, și ne așteptăm să găsim mai multe în viitor.”

Potrivit arheologilor, monedele sunt inscripţionate cu literele YHD, cel mai probabil provenind de la numele provinciei persane Yehud. Israelul se afla sub dominaţie persană în epoca în care au fost emise monedele.

Vestigiile datează cel mai probabil din perioada în care împăratul persan Cirus i-a eliberat pe evreii din Babilon, permiţându-le să se întoarcă în Ierusalim în anul 538 î.Hr. pentru a reconstrui templul. Toate aceste evenimente sunt descrise în cartea Ezra.

„Acestea au fost primele monede bătute de evrei”, a declarat Dvira pentru YNET News. „Ele exprimă întoarcerea poporului pe pământul lui după exilul babilonian și capacitatea sa de a avea și a menţine legături diplomatice cu imperiul dominant – Persia de atunci. (…) E ironic că monedele acestea, dintr-un timp în care regimul persan le-a fost favorabil evreilor, au fost descoperite tocmai în aceste zile în care Iranul vorbește deschis despre distrugerea Israelului”, a mai adăugat cercetătorul.