Pulberea de legume și fructe, pasul ușor către o alimentaţie mai sănătoasă?

288

Legumele sub formă de pulbere ar putea fi viitorul superalimentelor. Cel puţin așa sugerează Agenţia de Cercetare Știinţifică și Industrială Commonwealth (CSIRO), din Australia, care împreună cu grupul agricol Hort Innovation au creat o pulbere din ciorchinii de broccoli. Aceasta poate fi amestecată în compoziţia produselor de patiserie, a produselor de cofetărie, în supe și chiar în cafea, pentru un aport de nutrienţi.

Pulberea a fost produsă din acele tulpini de broccoli care nu au aspectul necesar pentru a fi comercializate. Astfel, produsul a fost dezvoltat ca parte a unui proiect mai amplu de cercetare și dezvoltare care vizează reducerea deșeurilor vegetale, prin crearea de produse alimentare sănătoase din produse „urâte”.

O cantitate de 100 de grame de pulbere de broccoli este realizată dintr-un broccoli întreg și este produsă folosind o combinaţie de procese de pretratare și de uscare selectate pentru a menţine culoarea naturală, aroma și compoziţia nutritivă a unui broccoli proaspăt. Două linguri de pulbere conţin fibre, vitamina B6, vitamina E și mangan și sunt echivalentul unei porţii de broccoli.

Mary Ann Augustin, cercetătoare în cadrul CSIRO, a declarat că a ales broccoli pentru realizarea pulberii întrucât are un conţinut ridicat de proteine și fibre, iar substanţele fitochimice bioactive contribuie semnificativ la menţinerea sănătăţii.

„Cu o tendinţă ascendentă în ceea ce privește consumul alimentar sănătos, australienii sunt mereu în căutarea unor modalităţi de diversificare a produselor și de reducere a deșeurilor”, a declarat John Lloyd, director executiv al Hort Innovation, într-un comunicat de presă.

Cercetările arată că australienii nu își asigură aportul zilnic de fructe și legume, iar opţiuni precum pudra de broccoli se crede că ar putea contribui semnificativ la atingerea acestui obiectiv.

Actualmente, o cafenea din Melbourne este prima care a experimentat pulberea de broccoli, pe care a amestecat-o în compoziţia cafelei, iar reacţiile din partea clienţilor au fost pozitive.


O imagine de ansamblu asupra consumului de vegetale

Potrivit unui studiu din 2017, realizat de Centrele pentru Control și Prevenire a Bolilor (CDC), Statele Unite, doar 1 din 10 americani consumă cantitatea zilnică recomandată de fructe și legume. În anul 2015, doar 9% dintre americani au consumat suficiente legume, în timp ce doar 12% au consumat cantitatea de fructe recomandată de Ghidul Dietetic.

Seung Hee Lee Kwan, coordonatorul studiului, a avertizat că lipsa fructelor și a legumelor din alimentaţia zilnică crește riscurile apariţiei bolilor cronice, inclusiv a diabetului, a cancerului, a obezităţii și a bolilor de inimă. „Ne lipsesc vitaminele, mineralele si fibrele esenţiale pe care le oferă fructele și legumele”, a declarat Kwan.

Cea mai recentă ediţie a Ghidului Dietetic, pentru 2015-2020, recomandă ca adulţii să consume 1,5 până la 2 porţii de fructe pe zi și 2 până la 3 porţii de legume pe zi.

În același timp, cercetătorii de la Harvard au analizat costurile aferente unei alimentaţii în beneficiul sănătăţii. Cheltuielile mai mari pentru alimentele sănătoase au fost asociate cu un scor al stării de sănătate mai ridicat, pe când o valoare a cheltuielilor mai mare pentru produse alimentare pe bază de carne și grăsimi a fost asociată cu un scor mai scăzut în urma evaluării sănătăţii.

În ceea ce privește valoarea nutriţională, studiul a constatat că oamenii ar trebui să consume mai multe nuci, soia, fasole și cereale integrale și să mănânce mai puţin lapte și carne. Studiul a concluzionat că, deși cheltuirea mai multor bani a fost asociată cu o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţiri semnificative în dietă pot fi obţinute și fără cheltuieli sporite.

Un alt studiu a analizat relaţia dintre cuantumul cheltuielilor pentru alimente pe bază de fructe și legume și alimente pe bază de carne, pe de o parte, și starea de sănătate, pe de altă parte. Această cercetare a concluzionat că persoanele cu vârsta de 65 de ani care au cheltuit 50 de cenţi mai mult pe zi pe legume și fructe au înregistrat o scădere cu 10% a mortalităţii; astfel o alimentaţie în care se găsesc din abundenţă fructe și legume poate crește longevitatea adulţilor în vârstă.