Ziua nunţii este unică în viaţa oricărui om care decide să se căsătorească. Multe resurse, timp și stres se investesc pentru a găsi soluţii la toate problemele. Desigur, există întotdeauna riscul ca în ziua cu pricina să intervină ceva din senin: florile s-au ofilit sau o bombă a căzut peste restaurant, în cazul unor locaţii mai extreme, cum este în prezent Israelul.

Fetele visează la ziua nunţii de când sunt mici. Feministele ar spune că asta e un clișeu, dar pentru Lilach Raemer este adevărul. La 32 de ani a găsit bărbatul cu care vrea să-și petreacă întreaga viaţă și au hotărât să se căsătorească și să înceapă o familia în comunitatea în care s-au născut și au crescut amândoi: Nirim, Israel.

Au strâns bani, au renovat locaţia, au discutat cu firma de catering, au comandat scaunele și mesele și i-au rugat pe prieteni să-i ajute să decoreze această nuntă simplă, frumoasă și intimă. Este o nuntă anticipată atât de cei dragi, cât și de întreaga comunitate, care nu a mai văzut o nuntă de foarte mulţi ani. Din Nirim, la graniţă cu Gaza, tinerii caută să plece, nu să rămână.

„Viaţa noastră la graniţă a fost întotdeauna tumultuoasă. Câteodată trebuie să ne ascundem în buncăr, bombele explodează prea aproape pentru a putea sta liniștiţi. Dar niciodată conflictul nu a fost atât de sensibil, de aproape, de personal”,

scrie Adema Raemer, mama miresei, pentru CNN.

Dacă cei mai mulţi dintre noi ne facem griji că mâncarea va fi rece, tortul va întârzia sau va ploua neîncetat, această familie își face griji pentru o bombă lansată chiar la recepţie sau pentru o sirenă care i-ar trimite pe toţi la adăpost. „Fiind atât de aproape de graniţă, avem mai puţin de 15 secunde să ajungem la adăpost, înainte de explozie. Aceasta este realitatea noastră”, spune Adema.

Un vis fără happy-end

Cu o săptămână înainte de marea zi, când totul era pregătit, a explodat din nou conflictul între gruparea teroristă Hamas și autorităţile din Israel, în urma răpirii și uciderii a trei tineri israelieni.

Acum, familia riscă prea mult dacă nu mută locaţia nunţii undeva mai în mijlocul ţării, unde este mai sigur, „dacă există un loc sigur în această ţară mică”, completează Adema.

Mutarea nunţii este o dezamăgire pentru toată lumea. Dintre toţi copiii familiei, Lilach a fost singura îngrozită să trăiască la graniţă ca Gaza. Când era mică avea coșmaruri și refuza să iasă după lăsarea întunericului, deși, „practic, nu există criminalitate în comunitatea micuţă, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea”.

Ani de zile a încercat să se stabilească în altă parte, pentru o perioadă în Statele Unite, unde s-a născut mama ei, apoi în centrul Israelului, oriunde în altă parte decât la graniţa cu Gaza. Asta până când s-a întors acasă și s-a îndrăgostit de un bărbat care nu vrea să locuiască în altă parte. Cei doi urmau să rămână în comunitate și să își crească copiii aici, un vis împlinit atât pentru părinţi, cât și pentru comunitatea îmbătrânită. Nunta avea să fie simbolul împlinirii acestui vis.

Cine îi înţelege pe cei din Hamas?

Nunta va trebuie să meargă mai departe, golită de simbolitiscă, având în vedere că Hamas a trimis până la 500 de rachete asupra orașelor israeliene de lângă graniţă. Deși au fost puţine victime datorită sistemului de apărare antirachetă, cetăţenii sunt terorizaţi.

Mahmoud Abbas, președintele Autorităţii Palestiniene, care a și ajutat investigaţia poliţiei israeliene cu privire la tinerii uciși, a adresat o întrebare publică grupării Hamas, sperând să obţină un răspuns pe care îl vrem cu toţii: „Ce încercaţi să obţineţi trimiţând rachetele?”.

Ca reacţie la atacurile în teritoriul israelian, autorităţile au trimis bombe în Gaza, care au făcut mai multe victime decât rachetele grupării teroriste, având în vedere lipsa de apărare. Observatorii spun că deși sunt mai puţine morţi violente ca în alte părţi din Orientul Mijlociu (Siria sau Irak), sunt destule pentru a sugera un răspuns la întrebarea lui Abbas: Hamas încearcă să forţeze mâna Israelui pentru a ucide cât mai mulţi palestinieni. Astfel, cauza lor ar fi îndreptăţită.

La nivel internaţional însă, acţiunile Israelului nu au fost criticate ca altă dată. „Poate că și cele mai acomodaţioniste guverne europene știu că Israelul are dreptul să atace oamenii care încearcă să îi omoare cetăţenii”, scrie The Atlantic.

Poate în alt univers…

Lilach ar fi putut avea o nuntă liniștită dacă acum câţiva ani palestinienii din Gaza ar fi luat o decizie diferită, luând exemplu de la kurzii din Irak, care și-au căutat interesul de a obţine independenţă și de a forma un stat al lor cu multă răbdare și inteligenţă.

„Prin comparaţie cu alte mișcări de eliberare din lume noi suntem maturi, nu ne angajăm în acte teroriste. Comparaţi ce am realizat noi în zonele unde conduce Autoritatea Naţională din Kurdistan cu zonele conduse de Autoritatea Palestiniană… Noi am petrecut 10 ani construind o societate seculară democratică, o societate civilă. Palestinienii ce au construit?” se întreba Barham Salih, fostul premier al Guvernului Regional din Kurdistan. Aceleași lucruri le declară și președintele guvernului, Massoud Barzani, când se mândrește că au avut oportunitatea să folosească terorismul împotriva Bagdadului, dar au ales să nu o facă.

În 2005, palestinienii din Gaza, liberi de ocupaţia israelită, puteau să aplice ce au făcut kurzii și să creeze infrastructura necesară pentru o libertate completă. Fiind localizată între două mari economii, Israel și Egipt, Gaza ar fi putut atrage ajutoare economice substanţiale în acest scop. De fapt, un grup de evrei americani donase 14 milioane de dolari pentru 3.000 de sere părăsite de israelieni și donate Autorităţii Israeliene. După puţin timp, serele au fost jefuite și distruse, iar starea lor deplorabilă servește și astăzi drept metaforă pentru oportunităţile ratate de Gaza.