În bine sau în rău, în fiecare an vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care, pentru un timp, au în mâinile lor pârghii cu care pot să miște lumea. Dacă ești un cetăţean de la marginea „satului global“ s-ar putea să nu îţi dai seama, dar, în mod indirect, viaţa ta a fost afectată fără doar și poate.

În căutarea acelor personalităţi care au avut cea mai mare influenţă asupra lumii și actualităţii ultimului an, Semnele timpului a alcătuit un top al cărui câștigător primește titlul onorific de „Personalitatea anului“. Iniţiativa de a alcătui un asemenea top este răspunsul nostru sintetic la nevoia de a identifica reperele interpretative cele mai demne de atenţie, aceasta în încercarea de a înţelege prezentul și de a anticipa viitorul.

Angela Merkel

Femeia care a adus Europa la picioarele Germaniei este deţinătoarea titlului „Personalitatea anului 2012“ în topul Semnele timpului. Anul acesta, Angela Merkel revine în top cu o performanţă demnă de manualele de istorie. Pe 22 septembrie, cea pe care revista Forbes a desemnat-o drept „cea mai puternică femeie a planetei“ de șapte ori în opt ani de mandat a obţinut cel de-al treilea mandat consecutiv, de patru ani, în fruntea cancelariei germane. Realegerea sa pentru a treia oară la rând în postul de cancelar i-a validat realizările și capacităţile, în circumstanţele în care guvernele proausteritate au fost înlocuite unul după altul în ţările europene.

Cu toate acestea, politica proausteritate de care Merkel ţine cu dinţii este pe cale de dispariţie, guvernele europene încercând, rând pe rând, să întoarcă foaia, căutând mecanisme de repornire a motoarelor de creștere economică. Lui Merkel i-au trebuit trei luni ca să asigure o coaliţie de guvernământ, în condiţiile în care aliatul său liberal (FPD) nu a mai intrat în Parlament, iar social-democraţii sunt adepţii unor măsuri de eliberare a economiei de stresul recesiunii. Există mari îndoieli că Merkel este capabilă să scoată din mânecă o viziune de viitor care să nu aibă cuvântul „austeritate“ în cuprinsul său. Pe lângă această incertitudine, există însă și o siguranţă, și anume că, prin realegerea lui Merkel, Germania a arătat că nu vrea să se gândească la posibilitatea ca proiectul european să eșueze, ceea ce, pentru Grecia, Portugalia, Cipru și alte ţări care au scăpat de faliment prin planurile de salvgardare financiară, înseamnă siguranţa că Germania va susţine în continuare moneda unică.

Vladimir Putin

Nou-venit în lista noastră, Vladimir Putin și-a câștigat locul în acest top ţinând, în 2013, ocupată prima pagină a ziarelor prin decizii care mai de care mai controversate. Putin și-a ridicat în cap Statele Unite când i-a permis lui Edward Snowden să pună piciorul pe sol rusesc, acesta fiind acuzat de înaltă trădare în SUA pentru dezvăluirile făcute cu privire la programul de spionaj al Agenţiei de Securitate Naţională. Președintele rus și-a mai ridicat în cap și activiștii pro-gay, împiedicând adopţiile în cuplurile homosexuale. Într-o altă premieră, Putin s-a întâlnit cu Papa Francisc, aceasta fiind și prima vizită oficială a unui șef de stat rus la Vatican, de la iniţierea relaţiilor diplomatice între cele două state. În ceea ce pare a fi o încercare de creştere a controlului politic asupra mass-mediei, președintele rus a decis în 2013 să închidă agenţia de presă RIA Novosti şi să desfinţeze site-ul Vocea Rusiei, invocând motive economice.

Pe final de an, Putin a cunoscut cel mai mare val de critici internaţionale pentru că a presat Ucraina să renunţe la semnarea unei înţelegeri de liber-schimb și integrare politică cu Uniunea Europeană, după șase ani de negocieri. Capitularea președintelui ucrainean Viktor Ianukovici în faţa lui Putin a înfuriat Uniunea Europeană, lumea vestică, dar chiar și pe ucrainieni, care, din luna noiembrie, ies cu sutele de mii în stradă, pentru a cere demiterea președintelui și apropierea de Europa.

„Rusia lui Putin“, cum o numea Anna Politkovskaia în cartea omonimă publicată iniţial în 2004, a reușit, totuși, o performanţă de apreciat în 2013, atunci când Siria, protejata sa, era ameninţată de un iminent atac american. A fost ideea Rusiei ca Siria să își predea armele chimice, o idee care a salvat Statele Unite de un pericol de care nici Obama nu știa cum să scape fără imaginea șifonată, și care a salvat și regiunea respectivă de la izbucnirea unui conflict cu urmări greu de anticipat.

Bashar al Assad

Considerat deja de o mare parte a opiniei publice drept unul dintre cei mai odioși lideri politici ai momentului, Bashar al Assad întreţine în continuare războiul civil din Siria, care s-a declanșat în martie 2011, făcându-se direct responsabil pentru acte de tortură și pentru asasinarea a sute de mii de oameni, inclusiv prin folosirea armelor biologice, conform declaraţiilor şefului Departamentului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, Navi Pillay, făcute în urma unei anchete demarate de agenţie.

Cu toate acestea, printr-o întorsătură neașteptată de situaţie, președintele sirian a acceptat să le predea puterilor internaţionale toate armele chimice pentru a fi distruse. Procesul dezarmării chimice, care a început deja și este preconizat să dureze un an de zile, a fost singura soluţie acceptată de Statele Unite pentru a-și retrage promisiunea de „pedepsire“ a Siriei pentru folosirea armelor chimice.

Ca atare, președintele sirian, care a figurat și anul trecut pe lista noastră scurtă, revine acum ca un memento clar al unei probleme extrem de grave, nerezolvată încă. Doctor, dictator și diplomat iscusit, Bashar al Assad a reușit, anul acesta, două „performanţe“: să reziste încă un an la cârma ţării și să evite un atac din partea americanilor, ceea ce părea iminent după atacul cu arme chimice asupra civililor, de pe 21 august.

Malala Yousafzai

Tânăra pakistaneză intră și ea din nou în cursa pentru titlul onorific, în care a fost prezentă și în 2012, continuând cu mult curaj lupta împotriva celor care le neagă tinerelor de pretutindeni dreptul fundamental la educaţie. În acest scop a înfiinţat Fundaţia „Malala“, deși purtătorul de cuvânt al talibanilor din Pakistan a declarat în mod public, pentru ABC News, că, „dacă am găsi-o în mod sigur, am încerca să o ucidem și am fi foarte mândri dacă am reuși“. Pe 9 octombrie 2012, Malala se afla în autobuzul de școală când talibanii au împușcat-o de trei ori. La șase zile după atac a fost transportată în Anglia pentru îngrijiri medicale și este un miracol că a scăpat fără niciun fel de daune ireparabile. În prezent, Malala locuiește împreună cu familia ei în Birmingham și s-a întors la școală. Anul acesta, în ziua în care a împlinit 16 ani, a ţinut un discurs în faţa Naţiunilor Unite, în cadrul căruia a făcut apel la guvernele lumii în vederea asigurării educaţiei universale obligatorii și gratuite pentru toţi copiii. Totuși, puterea ei de influenţare a lumii sau a mass-mediei nu este încă la fel de consistentă ca a altor personaje din lista noastră. Probabil că va mai trebui depus încă mult efort, pe o perioadă mai lungă de timp, pentru ca discursurile sale să fie însoţite de schimbări reale ale politicilor educaţionale în ţările defavorizate. Însă, ca o recunoaștere a eforturilor depuse în acest sens, Malala Yousafzai a fost nominalizată în 2013la Premiul Nobel pentru Pace și a câștigat Premiul „Saharov“ pentru „gândire liberă“, oferit de Uniunea Europeană.

Edward Snowden

Tânărul american de 30 de ani a reușit să ducă la capăt cel mai mare jaf din istoria Statelor Unite, copiind sute de documente secrete ale Agenţiei de Securitate Naţională și divulgând în presă informaţii despre un program de spionaj global, prin care sunt urmărite datele private, conturile, mesajele, e-mailurile, telefoanele, fotografiile, transferurile de date ale oricărei persoane care nu este cetăţean american și care ar avea potenţiale legături cu terorismul. Sub acest pretext, americanii au ajuns să asculte 15 milioane de apeluri telefonice zilnice în Germania, vreo 2 milioane în Franţa și tot așa și în alte ţări. Fără îndoială, divulgările făcute pentru publicaţia The Guardian au constituit cele mai importante știri din acest an, iar subiectul suscită mare interes în continuare. Dezvăluirile au plantat și o sămânţă de neîncredere între state, după ce a ieșit la iveală că SUA își spionează aliaţii de ani de zile, ascultând până și telefoanele liderilor de top, printre care s-ar număra și Angela Merkel. Fără îndoială, din punct de vedere al influenţei asupra știrilor din ultimul an, Edward Snowden merită un loc în fruntea listei.

The Guardian l-a numit pe Snowden „personalitatea anului 2013“ după ce americanul a strâns cele mai multe voturi din partea cititorilor impresionaţi de dezvăluirile sale, dar și de faptul că și-a sacrificat viaţa și libertatea pentru asta, riscând pedeapsa cu închisoarea pe viaţă dacă este extrădat în Statele Unite. Din păcate, după cum Snowden însuși s-a temut, există posibilitatea ca tânărul să își fi sacrificat libertatea în van. „Cea mai mare frică pe care o am privind rezultatul acestor dezvăluiri pentru America este că nu se va schimba nimic. Oamenii vor vedea aceste lucruri. Vor ști până unde merge guvernul american în a-și acorda puteri unilaterale pentru a avea un control mai bun asupra societăţii americane și globale. Dar nu vor fi capabili să își asume riscurile necesare pentru a lupta să schimbe lucrurile.“

Chiar dacă acest scenariu pesimist ar deveni realitate și politicile cu privire la metodele de spionaj nu ar fi schimbate, dezvăluirile lui Snowden tot vor fi avut un impact important. Arătând lumii cât de simplu este astăzi pentru guverne să monitorizeze comunicaţiile digitale și cât de implicate sunt, de fapt, marile companii tehnologice în tot acest proces de spionaj, Snowden a iniţiat o dezbatere, care se lăsa așteptată de mult, despre cum ne putem proteja intinimatatea în era informaţiei, dacă acest lucru mai este măcar posibil.

Papa Francisc I

Nu este o exagerare sau un semn de admiraţie faţă de Biserica Catolică să se spună că Papa Francisc a uimit, deopotrivă, pe toată lumea în 2013. Mai mult decât Snowden, Francisc a ţinut prima pagină a ziarelor, fiecare afirmaţie a sa fiind publicată și analizată pe toate părţile. Refuzul de a locui în reședinţa oficială a papilor, refuzul de a folosi o mașină de lux pentru transport, spălarea picioarelor unor deţinuţi, pozele făcute alături de tineri, sărutarea a doi bărbaţi desfiguraţi și alte gesturi de acest fel erau imposibil de ratat de presă. „E oficial“, anunţă și CNN, „Papa Francisc este omul despre care se vorbește cel mai mult pe planetă“. Mai mulţi oameni au vorbit despre Suveranul Pontif, anul acesta, decât despre Edward Snowden, Kate Middleton sau Miley Cyrus. Acesta este rezultatul unui raport anual întocmit de Global Language Monitor, o companie care monitorizează conţinutul a numeroase bloguri de limbă engleză, conturi anglofone de social media și a 275.000 de site-uri de știri. Mai mult decât atât, cel mai popular nume masculin, în Italia, la acest moment este Francesco, turismul în capitala Italiei a înregistrat recent un boom, iar analiștii media spun că „Papa Francisc“ este numele cel mai folosit pe internet în anul 2013.

Nu asta este însă ceea ce ne-a făcut să îl preferăm lui Snowden pentru titlul de personalitatea anului. Importantă este viziunea sa pastorală, care face ca energia Sfântului Scaun să se canalizeze asupra apropierii de oameni și a ajutorării concrete a celor săraci, a celor singuri și a celor căzuţi spiritual. „Prefer o biserică rănită și murdară pentru că a ieșit în stradă decât o biserică nesănătoasă fiindcă s-a lăsat limitată de propria siguranţă“, a scris Suveranul Pontif în exhortaţia apostolică Evangelii gaudium („Bucuria Evangheliei“).

O altă dovadă că alegerea lui Francisc este firească este și „viteza cu care a captat imaginaţia a milioane de oameni, care renunţaseră să mai aibă vreo speranţă cu privire la biserică“, după cum scrie revista Time. Această „captare a imaginaţiei“ este empiric verificabilă, un sondaj recent arătând că 92% dintre catolici și 62% dintre non-catolici au o părere bună despre Francisc, acesta fiind cel mai bun scor pe care Biserica Catolică l-a văzut în ultimii zece ani. De asemenea, aproape jumătate din cei 250 de preoţi catolici intervievaţi pentru un sondaj efectuat de Centrul Italian pentru Studii privind Noile Religii au declarat că au înregistrat o creștere semnificativă a participării creștinilor la slujbe, începând cu luna martie, când Francisc a fost ales papă.

În schimb, criticii Papei Francisc îi reproșează că este un om de relaţii publice iscusit, care vorbește foarte frumos despre niște probleme, fără să facă însă nimic. Alţii spun că este atât de vizibil nu pentru că a făcut ceva, ci pentru că cei dinaintea lui nu au făcut nimic din ce trebuiau să facă. Dar critica poate fi ușor desfiinţată. Până la urmă, indiferent de motive, oamenii simt că e de apreciat faptul că mai există o persoană care face ce scrie în „fișa postului“. Și nu orice persoană, nu orice demnitar, nu orice persoană publică, ci liderul global al celei mai mari biserici din lume. Tocmai de aceea, lumea întreagă așteaptă de la acest om, în sfârșit cu speranţă, rezultate concrete în privinţa marilor probleme ale Bisericii Catolice și poate chiar ale creștinismului. Firește, cea mai mare întrebare acum în ceea ce-l privește pe Francisc este următoarea: Ce va face cu tot acest capital de imagine, cum îl va folosi?