Etichetă: bashar al assad

Papa Francisc I – Personalitatea anului 2013

În bine sau în rău, în fiecare an vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care, pentru un timp, au în mâinile lor pârghii cu care pot să miște lumea. Dacă ești un cetăţean de la marginea „satului global“ s-ar putea să nu îţi dai seama, dar, în mod indirect, viaţa ta a...

Bashar al Assad dispus să dialogheze cu Papa Francisc

Preşedintele sirian Bashar al Assad i-a transmis un mesaj Papei Francisc prin intermediul unei delegaţii oficiale care face o vizită la Vatican zilele acestea. În mesajul său, al Assad se arată dispus să coopereze pentru obţinerea păcii şi îi mulţumeşte papei pentru poziţia sa privind Siria.

O anchetă ONU leagă numele lui Bashar al Assad de crime de război

Tortură, sute de mii de decese sângeroase şi folosirea armelor biologice. O anchetă realizată de comisia ONU însărcinată cu încălcarea drepturilor omului a acuzat în mod repetat regimul sirian de crime împotriva umanităţii. Dar de data aceasta, comisia a mers un pas mai departe, acuzându-l direct pe preşedintele Bashar al Assad.

Negocierile de pace din Siria încep în ianuarie, dar detaliile sunt neclare

Ambele tabere din conflictul din Siria, adică rebelii şi reprezentanţi ai regimului sirian la putere, au acceptat să se aşeze la masa tratativelor pe 22 ianuarie, a anunţat luni secretarul oficial al ONU, Ban Ki-moon.

În mijlocul războiului, Assad amnistiază toţi „criminalii”

Preşedintele Bashar al Assad a anunţat marţi că a semnat un decret de amnistiere pentru toţi „criminalii", numindu-i aşa pe rebelii arestaţi de la începutul războiului până acum. Această decizie este un semn de reconciliere cu opoziţia, înainte de întâlnirea care ar putea să pună capăt războiului civil, la Geneva, în luna noiembrie.

Principalul grup rebel sirian refuză negocierile de pace

Principalul grup rebel din Siria a anunţat că nu va participa la negocierile internaţionale de pace, dacă rebelii nu sunt asiguraţi că preşedintele în exerciţiu, Bashar al Assad, nu va fi înlăturat de la putere.

Președintele sirian vorbește despre războiul de acasă

De pe 21 august, când un atac chimic a omorât 1400 de oameni în suburbiile Damascului, am fost „bombardaţi" cu o panoplie de păreri, a Statelor Unite, a Franţei, a Germaniei, a Marii Britanii etc. În lipsa unor dovezi clare asupra autorului acestui atac și sub ameninţările Vestului cu o intervenţie militară drastică, Bashar al-Assad...

Siria: preşedintele anunţă zdrobirea opoziţiei cu „mână de fier”

Într-un discurs televizat de 45 de minute, preşedintele sirian Bashar al-Assad şi-a exprimat hotărârea de a zdrobi cu o „mână de fier" rebeliunea care încearcă să îl înlăture de la putere de mai bine de doi ani.

Avertizare pentru UE: „Veţi plăti preţul înarmării insurgenţilor sirieni”

„Dacă europenii le vor oferi arme insurgenţilor, zonele învecinate Europei vor deveni un teren al terorismului, iar Europa va plăti preţul", a declarat preşedintele sirian Bashar al-Assad, într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Război civil de doi ani, regimul sirian rezistă

Rezistenţa regimului Assad le provoacă frustrări celor care i-au prevăzut căderea, căci, după doi ani de război civil, armata siriană înregistrează progrese care nimicesc planurile rebelilor.

General israelian: Siria folosește „arme chimice letale” împotriva populaţiei

Un oficial din cadrul serviciilor de informaţii militare israeliene a acuzat marţi regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad că „foloseşte arme chimice" împotriva rebelilor, scrie The Guardian.

Recompensă de 25 de milioane de dolari pentru prinderea lui Assad

Armata Siriană Liberă (ASL) a adoptat o nouă tactică pentru a pune capăt cât mai repede violenţelor, dar mai ales regimului lui Bashar al-Assad. Se oferă 25 de milioane de dolari persoanei care îl va captura „viu sau mort" pe preşedintele sirian.

Preşedintele Assad, într-o apariţie TV inedită

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a apărut marţi, pentru prima dată după atacul de la Damasc din 18 iulie, într-un interviu difuzat de televiziunea publică. Apariţia sa vine într-un moment de vârf al speculaţiilor că președintele ar fi părăsit Siria.

Luaţi-vă adio de la Siria!

Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.

Siria: pariul pierdut sau asul din mânecă al Rusiei?

Summitul Rusia-UE care a început, ieri, la Sankt Petersburg se doreşte a fi o „întâlnire de cunoaştere”. Departe de a fi numai o întrevedere politicoasă, punctul fierbinte al discuţiilor îl va reprezenta susţinerea pe care Rusia o acordă Siriei, problematică pentru Occident.

Assad după masacrul din Hula: „Se pregătesc alte crime”

Președintele Siriei a ţinut un discurs în faţa plenului parlamentului, vorbind pentru prima dată despre victimele de la Hula, războiul extern, terorism și reformă politică. Cei din parlament îl lăudau pe liderul „puternic, dar bun, care este păstrătorul libertăţii Siriei și mândria ţării”.

Siria: documente arată contribuţia lui Assad la înăbuşirea protestelor

Ceea ce par a fi documente oficiale siriene dezvăluie semnăturile personale ale preşedintelui Bashar al-Assad pe planurile întocmite de către guvern şi centrul de gestionare a crizelor, pentru a preveni răspândirea protestelor împotriva regimului spre Damasc, relatează Guardian.

Kony 2012: cel mai mare eșec al celui mai mare succes viral?

Clipul video, realizat de Invisible Children (IC), care cere prinderea și condamnarea lui Joseph Kony, a ajuns la 83 de milioane de viziualizări pe YouTube. Kony a ucis 151 de civili în ultimul an. În același timp, președintele Siriei ucide zeci de persoane zilnic, dar generează mult mai puţină indignare, chiar...

Wikileaks: Trupele NATO au ajuns deja în Siria

Trupe NATO sub acoperire se află deja în Siria, în ciuda dezminţirilor guvernelor statelor aliate. Dezvăluirea a fost făcută de Wikileaks, citat de Russia Today, care a interceptat un e-mail al agenţiei Stratfor, (furnizor de analize geopolitice) din 27 februarie.

Opoziţia siriană denunţă votul pentru Constituţie drept o farsă

Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi soţia sa Asma au votat duminică în cadrul unui referendum, la Damasc, în favoarea unei noi Constituţii, care menţine prerogative extinse ale şefului statului, contestat de peste 11 luni de o revoltă populară fără precedent, anunţă Reuters.

Consiliul de Securitate al ONU, în impas cu privire la Siria

După o zi de dezbateri pe tema violenţelor din Siria, membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au putut ajunge la nicio decizie despre măsurile care trebuie luate pentru a pune stop crizei politice locale. Diplomaţii vor continua dezbaterea şi astăzi, sperând să ajungă la o concluzie.