Bilanţul tragediei din Sri Lanka, în ziua naţională de doliu

132

Lumina care bătea în după-amiaza aceea în biserică părea un mănunchi de raze calde dintr-o după-amiază leneșă de vară. În calea lui, soarele trecea cald peste sânge, peste bucăţi de haine și de lemn, peste statuile care fuseseră martorele neclintite ale măcelului.

În duminica Paștelui catolic, chiar în timpul slujbei pascale, mai multe bombe au explodat la scurt timp una după cealaltă în trei biserici și patru hoteluri situate la distanţă mică unele de celelalte. În total, nu mai puţin de opt explozii au lovit în zone aglomerate cu creștinii minoritari în ţară (doar 7% din populaţia de 21 milioane de locuitori).

Printre victimele care au decedat în atentate se numără trei dintre cei patru copii ai miliardarului danez Anders Holch Povlsen, cel mai mare acţionar unic al gigantului de îmbrăcăminte Asos. Familia miliardarului se afla într-o vizită de Paște în Sri Lanka.

La o singură zi de la seria de atentate sinucigașe, care s-au soldat cu moartea a cel puţin 321 de persoane și rănirea altor 500, potrivit celui mai recent bilanţ al poliţiei, autorităţile au găsit luni 87 de detonatoare de bombă în principala autogară din Colombo, capitala statului Sri Lanka.

Autogara privată Bastian Mawatha, din cartierul Pettah, era ticsită cu explozibil: 12 detonatoare erau plasate la sol și alte 75, într-o groapă de gunoi din apropiere. Luni noaptea, guvernul a decretat stare de urgenţă, autorizând astfel poliţia și cele trei forţe ale armatei să asigure binele public.

Președintele din Sri Lanka a acordat forţelor militare drept extins de a reţine suspecţi, o prerogativă pe care acestea nu au avut-o de la războil civil de 26 de ani, care s-a încheiat în 2009. Poliţia a arestat 40 de suspecţi, între care se numără șoferul unui autovehicul, despre care se crede că ar fi fost folosit de atacatori duminică, și proprietarul casei în care locuiau aceștia.

De asemenea, guvernul a blocat cele mai multe reţele de socializare pentru a împiedica răspândirea informaţiilor false.

Ziua de marţi a fost declarată zi de doliu, iar autorităţile au purces la informarea de securitate a diplomaţilor străini aflaţi pe teritoriul ţării, pentru a preveni apariţia de noi victime în eventualitatea unui atac.

Marţi, gruparea Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atentatelor prin intermediul agenţiei sale de propagandă, Amaq, fără să furnizeze nicio dovadă a celor pretinse. Un purtător de cuvânt al guvernului din Sri Lanka declarase că există suspiciuni privind comiterea atentatelor de către mişcarea islamistă NTJ.

Camerele de supraveghere din apropierea Bisericii “Sfântul Sebastian”, din Negombo, l-au surprins pe unul dintre posibilii atentatori deplasându-se cu un rucsac în spate, în vecinătatea locului în care au murit cel puţin 110 persoane.

Membrii Consiliului de Securitate subliniază nevoia de a găsi responsabilii, organizatorii, finanţatorii și sponsorii acestor acte de terorism și aducerea lor în faţa justiţiei și le solicită tuturor statelor să coopereze activ cu guvernul din Sri Lanka și cu alte autorităţi relevante.

Potrivit presei internaţionale, cele șase atacuri de duminică reprezintă cele mai sângeroase momente prin care a trecut Sri Lanka în ultimii zece ani.

„La data de 23 aprilie, din cauza evoluţiilor din Sri Lanka, grupul de elevi de la un liceu din Iaşi aflat într-un schimb de experienţă în acest stat, a revenit, în siguranţă, în România. Aceştia au beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Ambasadei României la Colombo şi al Consulatului Onorific al României la Kandy, fiind escortaţi de poliţia locală până la Aeroportul Internaţional din Colombo”, a informat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.

Istoria Sri Lankăi a fost marcată de un război civil care a durat aproape 30 de ani. Însă în perioada recentă, apele fuseseră mai liniștite. Tocmai de aceea analiștii au fost surprinși să remarce complexitatea atacului de duminică, de o amploare comparabilă cu ciocnirile dintre guvern și rebelii separatiști Tamil, încheiate în anul 2009. Tigrii Tamil, o grupare naţionalistă organizată după limba lor vorbită, au fost cei care au introdus în ţară atentatele sinucigașe cu bombă, au asasinat lideri politici și au omorât civili. De la încheiera conflictului cu rebelii Tamil, conflictele interreligioase din Sri Lanka au fost rare și, de obicei, între budiști și musulmani. Musulmanii din Sri Lanka nu au avut, în general, tensiuni cu populaţia creștină.

Alina Kartman
Cu peste 10 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.