Liderul al Qaida din Pakistan și Afganistan a fost ucis

20

    Liderul al Qaida pentru Pakistan și Afganistan a fost ucis sâmbătă în urma unui atac cu rachetă provenind de la un avion american fără pilot.    Deși necunoscut publicului larg, egipteanul Sheikh Fateh – despre care Mediafax notează că ar putea fi doar un nume de război – l-a succedat pe Mustafa Abu al-Yazid, al treilea lider în ierarhia al Qaida și conducătorul reţelei lui Osama ben Laden în Afganistan. Al-Yazid fusese ucis în luna mai, tot de un avion american fără pilot.    După ce un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate pakistaneze a declarat pentru AFP că „Sheikh Fateh a fost ucis”, alţi doi oficiali au confirmat informaţia. Fateh a murit într-un vehicul, la impactul cu o rachetă lansată de unul dintre avioanele fără pilot care atacă aproape zilnic zonele cheie din Pakistan.    „Aceasta este cu siguranţă o lovitură pe termen scurt pentru al Qaida,” a declarat, pentru The Telegraph, analistul Imtiaz Gul. „Pe termen mediu și lung, el va fi înlocuit, iar al Qaida va institui o structură care să continue misiunea, exact cum au făcut când predecesorul lui Fateh a fost ucis.”