Malala şi Nabila: două poveşti, o lume între ele

1650

Faptul că Malala Yousafzai a devenit recent laureata Premiului Nobel pentru Pace a venit ca un motiv de satisfacţie, dar nu ca o surpriză. Cine nu a auzit de adolescenta care, de la 15 ani, şi-a însuşit lupta pentru drepturile femeilor şi care s-a împotrivit talibanilor chiar în văile Pakistanului? O întrebare simplă formulată de jurnaliştii de la Al-Jazeera incomodează însă opinia publică: „Dar cu Nabila Rehman cum rămâne?”

Eforturile tinerei Malala de a proteja dreptul la educaţie al fetelor pakistaneze şi-au lăsat amprenta asupra istoriei, însă era cât pe ce să o încheie pe a ei. În 2012, însemnările pe care le-a făcut pe blogul personal, care puneau în lumină controlul crescând al talibanilor asupra provinciei ei natale, au expus-o pe Malala la o tentativă de asasinat. „Au crezut că gloanţele ne vor reduce la tăcere. Dar au eşuat”, remarca ea într-un discurs pentru Naţiunile Unite, în iulie 2014, continuând printr-o frază care promitea că demersul va continua: „Am rămas aceeaşi Malala.”

După acţiunile împotriva ei, adolescenta nu și-a încheiat misiunea. Malala a continuat să militeze perseverent pentru drepturile copiilor la educaţie şi pentru egalitatea de gen, amintind de o replică rămasă celebră a primei doamne a Americii în anul 1996, Hillary Clinton: „Drepturile femeilor sunt drepturile omului!”

Povestea unei alte fete

Juriul Nobel a considerat că Malala merită premiul Nobel tot atât de mult precum Kailash Satyarthi, care a susţinut o campanie pentru încetarea exploatării minorilor din India. De aceea, cei doi au împărţit distincţia din acest an.

Însă, în tot acest timp, o poveste cu un impact similar ar fi scăpat atenţiei opiniei publice dacă nu ar fi relatat-o Murtaza Hussain, corespondent pentru Al Jazeera, televiziunea locală din Doha.

Pe data de 24 octombrie 2012, familia unei alte fete, de numai nouă ani, Nabila Rehman, se afla în grădina din faţa casei lucrând pământul. Deodată, una dintre multiplele drone care traversează constant satele pakistaneze a coborât o încărcătură explozivă asupra grupului, rănind şapte dintre copii şi ducând la moartea bunicii Nabilei. Acest act a fost, din punctul de vedere al lui Murtaza, „fără scuză, explicaţie sau justificare” (din partea SUA). În urmă cu câteva săptămâni, fetiţa a ajuns la Washington, însoţită de tatăl şi de fratele ei, în vârstă de 12 ani, pentru a-şi spune povestea şi a cere explicaţii de la Congres.

Cu toate acestea, din cei 430 de reprezentanţi ai Congresului, doar 5 au venit la înfăţișare, gest care l-a determinat pe tatăl Nabilei, care lucrează ca profesor în Pakistan, să declare pentru Tribune UK: „Fiica mea nu are înfăţişarea unui terorist şi nici mama mea nu avea. Nu pot înţelege de ce s-a întâmplat aşa ceva. (…) Ca învăţător, îmi doresc să educ America şi să o fac să înţeleagă că familia mi-a fost rănită.” În acelaşi context, martorii relatează cum o întrebare adresată de Nabila şi rămasă încă fără răspuns l-a făcut pe translator să izbucnească în lacrimi în timp ce prezenta versiunea victimelor: „Cu ce a greşit bunica mea?”

Malala şi Nabila: între două lumi

Este interesant să punem în balanţă răspunsul Vestului la povestea Nabilei Rehman şi răspunsul aceleiaşi părţi a lumii la tentativa de asasinat asupra Malalei Yousafzai. În timp ce Malala a fost adulată de media occidentală, politicieni şi figuri civice, Nabila pare să fi devenit doar unul dintre milioanele de oameni fără chip sau nume care şi-au pierdut rostul sau viaţa în timpul războaielor interne sau externe din ultimul deceniu. În perspectiva lui Max Fisher, jurnalist pentru Washington Post, motivul discrepanţei poate fi uşor înţeles: laureata Premiului Nobel a fost o victimă a unui taliban. „Reacţia Vestului a fost mai puţin legată de eforturile fetei pentru a îmbunătăţi condiţiile de educaţie a milioanelor de copii din Pakistan, cât mai mult o cale de a ne simţi confortabil cu noi înşine având de partea noastră o celebritate şi un mesaj uşor. (…) Iată cum problema se reduce la un simplu leitmotiv: băieţi buni vs. băieţi răi. Noi suntem de partea care trebuie, deci totul va fi bine”, explica jurnalistul.

În ceea ce o priveşte pe Nabila, este puţin probabil ca ea să aibă parte de aceeaşi întâmpinare sau ceremonii de premiere, deoarece de-a lungul ultimilor câţiva ani, victimele colaterale, folosirea dronelor sau chiar tortura au fost asociate de occidentali cu eliberarea unor regiuni ca Afganistan, Irak sau Pakistan.

Într-un discurs susţinut în cadrul Universitătii Harvard în septembrie 2013, Malala concentra expresia ignoranţei într-o frază optimistă: „Atunci când lumea întreagă păstrează tăcerea, chiar şi o singură voce pare puternică.”

Schimbarea rolului femeilor: un an al emancipării

Lumea se schimbă. În anul 2012, nu mai puţin de 17 femei asiatice se regăseau în lista celor „100 cele mai puternice femei din lume”, creştere de la 8, în 2010. Între ele, 4 erau din India, 3 din China, 2 din Australia şi câte una din Taiwan, Myanmar, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Thailanda, Indonezia şi Singapore

În anul 1949, Mao Zedong, revoluţionar şi lider al Partidului Chinez, declara că „Femeile susţin jumătate de cer”, moment în care reprezentantele sexului frumos au primit pentru întâia oară dreptul la educaţie şi la participare la întâlnirile politice.

Astăzi, două fete se află în aceeaşi poziţie de a dărâma bariere. Pe de-o parte se află Malala, într-o încercare de a convinge populaţia Pakistanului de necesitatea educaţiei şi surprinzând lumea prin curajul ei în faţa obstacolelor. „Educaţia este cea mai bună armă împotriva sărăciei, ignoranţei şi a terorismului”, scria ea în luna iunie pentru The Guardian.

De partea cealaltă se află Nabila, un copil simplu care pune accentul pe adevăratele victime ale războiului, cele colaterale, oamenii. Totodată, aduce la lumină întrebări dificile despre numărul cetăţenilor ucişi de atacuri cu drone (aproape 900, potrivit raportului Amnesty International de anul trecut), precum şi etica unor teme ca tortura sau prizonieratul ilegal.

În final, chiar dacă nu va primi niciun Nobel sau nicio recunoaştere a eroismului ei, Nabila ne va fi ajutat să înţelegem că drepturile femeilor sunt drepturi ale omului, că feminismul nu trebuie condus de ură sau răzbunare, că tinerii au nevoie de educaţie şi că aceasta este prima dintre căile spre egalitatea de gen, pentru ca în final să gândim în cuvintele Malalei spuse la doar 9 luni după tentativa de asasinat: „Un copil, un profesor, o carte şi un stilou pot schimba lumea.”

Foto: Wikimedia