malala yousafzay

Malala şi Nabila: două poveşti, o lume între ele

Faptul că Malala Yousafzai a devenit recent laureata Premiului Nobel pentru Pace a venit ca un motiv de satisfacţie, dar nu ca o surpriză. Cine nu a auzit de adolescenta care, de la 15 ani, şi-a însuşit lupta pentru drepturile femeilor şi care s-a împotrivit talibanilor chiar în văile Pakistanului? O întrebare simplă formulată de jurnaliştii de la Al-Jazeera incomodează însă opinia publică: „Dar cu Nabila Rehman cum rămâne?”

„Eu sunt Malala”. Eroismul ca stil de viaţă

„Eu sunt Malala“ este mai mult decât o carte. Este jurnalul unei adolescente care şi-a învins frica şi şi-a cerut dreptul la o viaţă liberă, la educaţie.

VIDEO: Trei lecţii de viaţă de la o tânără care contribuie la schimbarea lumii

Încă de la o vârstă fragedă, Shiza Shahid și-a dorit să aducă o contribuţie pozitivă în lume. La doar 14 ani făcea voluntariat în închisorile pentru femei din Pakistan, iar la 16 ani era singura femeie voluntar într-o tabără pentru persoanele afectate de cutremurul din regiune, din 2005. În prezent, ea se ocupă de administrarea Fondului Malala, dedicat educării fetelor private de acest drept. Pe baza vastei sale experienţe de viaţă, tânăra Shiza a desprins câteva învăţături vitale fiecăruia dintre noi.

Regretul de după Premiul Nobel pentru Pace

Deși Malala Yousafzai, o tânără pakistaneză de numai 16 ani, a fost favorita Premiului Nobel pentru Pace din acest an, distincţia a fost acordată astăzi Organizaţiei pentru Prohibiţia Armelor Chimice (O.P.C.W). Decizia, care a luat prin surprindere o parte din public, ar putea fi influenţată și de dificultăţile pe care le presupune primirea prestigioasei distincţii, după cum subliniază un oficial ai unei organizaţii de cercetare pentru pace, citat de Reuters.

Malala a pierdut Nobelul. A câștigat Premiul Saharov

Malala Yousafzai, tânăra pakistaneză care are favorită pentru câștigarea Premiului Nobel pentru Pace din acest an, a pierdut în favoarea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, dar a câștigat în schimb Premiul Saharov, oferit de Parlamentul European.

Ar trebui Malala să câștige Premiul Nobel pentru Pace?

Câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace va fi anunţat vineri. Comitetul Nobel nu relevă identitatea celor nominalizaţi, ci doar numărul lor, care a bătut recordul în acest an, cu 259 de candidaţi, dintre care 50 de organizaţii. Cu toate astea, se pare că la nivel internaţional există o speranţă comună, exprimată și în cele mai importante publicaţii, că Malala Yousufzai va câștiga.

Talibanii ar atenta din nou la viaţa Malalei Yousafzai

Purtătorul de cuvânt al grupării talibane din Pakistan a declarat pentru ABC News că nu există nicio îndoială asupra intenţiei grupării de a demara o nouă tentativă de omor la adresa tinerei Malala Yousafzai.

Malala Yousafzai, desemnată „ambasador al conștiinţei”

Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai, pe care talibanii au încercat să o omoare din cauza campaniei sale pentru dreptul fetelor la educaţie, a primit cel mai important premiu al organizaţiei Amnesty International, Ambassador of Conscience.

Scrisoare de la talibani: De ce am împușcat-o pe Malala

Într-o scrisoare adresată lui Malala Yousafzai, o elevă care a fost împușcată în cap de către talibani anul trecut, un lider al grupării îi spune că nu a fost ţintită din cauza faptului că milita pentru educaţia fetelor, ci din cauza criticilor adresate împotriva gupării islamiste.

Malala, eleva împușcată în cap, se va adresa ONU: „Cărţile și pixurile sunt cele mai...

Malala Yousafzi, eleva din Pakistan împușcată în cap de talibani anul trecut, din cauza activismului pentru educaţia fetelor, va susţine astăzi un discurs la sediul ONU din New York, în cadrul căruia va face apel la guvernele lumii în vederea asigurării educaţiei universale obligatorii și gratuite pentru toţi copiii.

Malala, pe coperta Time şi în rândul celor mai influenţi oameni ai anului 2013

Topul anual realizat de revista americană Time al celor mai influente 100 de personalităţi din întreaga lume reuşeşte şi în acest an să aducă laolaltă persoane adulate sau, dimpotrivă, blamate. Pe listă se află Papa Francisc, eroina pakistaneză Malala, dar şi liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Număr record de nominalizaţi la Premiul Nobel pentru Pace

Anul acesta, Institutului Nobel a înregistrat un nou record. Un mai puţin de 259 de persoane şi organizaţii au fost nominalizate pentru a primi Premiul Nobel pentru Pace în acest an.