Unde ar putea izbucni cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani

235

ONU avertizează că Yemenul s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză alimentară din ultimii 100 de ani, dacă coaliţia condusă de Arabia Saudită și susţinută de Statele Unite, Marea Britanie și Franţa nu renunţă la atacurile aeriene și la blocadă. Din populaţia totală de 26 de milioane de locuitori, 13 milioane de oameni ar putea muri de foame.

Războiul civil din Yemen a început acum trei ani, când rebelii houthi, susţinuţi de Iran, au pus stăpânire pe o mare parte a ţării, inclusiv pe capitala Sanaa. Arabia Saudită, susţinută de SUA, Marea Britanie și Franţa, recurge la atacuri aeriene și a instituit o blocadă în sprijinul guvernului, recunoscut pe plan internaţional. Cel puţin 10.000 de persoane au fost ucise în conflict și milioane de persoane sunt strămutate.

Aproape cinci milioane de copii din Yemen, adică aproape o întreagă generaţie, riscă să moară de foame din cauza războiului, care a dus la creșterea preţului la alimente și la combustibil. Potrivit ONG-urilor, peste două treimi din populaţia Yemenului, adică 64,5%, nu știu de unde va veni următoarea masă. „Într-un spital din nordul Yemenului, copiii erau prea slabi ca să plângă, trupurile lor fiind epuizate de foame”, a declarat Helle Thorning-Schmidt, CEO al Salvaţi Copiii. Preţul la combustibili și gaze a crescut cu 25% până luna aceasta, iar preţul alimentelor s-a dublat în unele părţi ale ţării.

Organizaţia Naţiunilor Unite și alţi donatori vor trimite provizii de alimente în nordul Yemenului, unde oamenii au început să mănânce frunze, însă Programul Alimentar Mondial al ONU a atras atenţia asupra necesităţii deschiderii de noi puncte de intrare în ţară pentru aprovizionarea populaţiei. În prezent, aproximativ 2,9 milioane de femei și copii sunt acut subnutriţi și încă 400.000 de copii se luptă să supravieţuiască.

Cu scopul combaterii flagelului, la reuniunea anuală a ONU din New York, care a avut loc în luna septembrie, într-una dintre sesiuni s-a discutat și despre modalitatea în care inteligenţa artificială ar putea avea un rol pozitiv în eradicarea foametei. În sensul acesta, un nou instrument de măsurare și urmărire a efectelor unui dezastru, numit „Waffle House Matrix”, își dovedește eficacitatea în zonele afectate de foamete. Indicele Waffle House este o metrică informală utilizată de Agenţia Federală de Gestionare a Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) pentru a determina efectele unui dezastru și amploarea asistenţei necesare pentru recuperare.

Cel puţin 76 de ţări din întreaga lume nu știu cum să implementeze cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU incluse pe Agenda 2030. Ambiţioasa Agendă 2030, propusă de Naţiunile Unite la finele lui 2015, reprezintă un program universal de acţiune globală în domeniul dezvoltării durabile. „În prezent numai două dintre cele 46 de ţări din Africa Subsahariană au la dispoziţie date fiabile despre agricultură în interiorul graniţelor lor”, a declarat Rodger Voorhies, șeful Departamentului de Dezvoltare Agricolă al Fundaţiei Bill & Melinda Gates. Un sistem de date bine pus la punct le-ar putea oferi agricultorilor estimări meteorologice detaliate și rapoarte zilnice despre situaţia culturilor pe pieţele locale. Mai multe date ar putea furniza estimări privind cantitatea de cereale ce va fi produsă într-o regiune în funcţie de condiţiile meteo din sezonul respectiv.