Cazul Viorel Pașca. Atmosfera morală a abandonului

Mulţi dintre noi nu auziserăm de Viorel Pașca înainte ca numele lui să ajungă, într-o singură dimineaţă, pe toate canalele media naţionale. Nu citiserăm reportajele mai vechi despre el și nu știam nimic despre ceea ce s-ar fi petrecut în casele sale. Totuși, privind imaginile descinderii DIICOT de la Dumbrava am avut certitudinea că ceva extrem de grav se întâmplase: fie înainte ca statul să intervină, fie chiar prin felul în care intervenea acum.

În aceste zile, Viorel Pașca este inculpat într-o anchetă penală desfășurată de DIICOT. Dosarul se află încă în faza de urmărire penală, iar prezumţia de nevinovăţie trebuie respectată până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

În presă, pe reţelele sociale și în stradă, oamenii deja și-au dat verdictul într-un proces paralel, informal. Virulenţa manifestată de o tabără și de alta este pe măsura nedreptăţii percepute și este atât de intensă încât amintește de ce a fost nevoie, de la bun început, de instituţii de drept: ca să nu ne linșăm unii pe alţii.

Opinia publică nu este însă polarizată când vine vorba despre stat, pe care ambele tabere îl declară vinovat, fie de abandonarea timp de decenii a unor oameni vulnerabili în curtea unui abuzator, fie de o răfuială disproporţionată cu un om care nu a vrut altceva decât să ajute.

Indiferent de scenariu, statul nu poate ieși curat și nevinovat din întreaga situaţie. Iar după ce se vor limpezi apele, cei care vor trebui să trăiască cu această realitate suntem noi, cetăţenii.

Loviţi de informaţiile zdruncinătoare ale acestor ultime săptămâni, rămânem întrebându-ne cu ce avem de trăit, de fapt? Poziţionarea în tabere este o primă modalitate de a procesa ce s-a întâmplat. Dar rezolvarea binomului monstru versus erou e doar o parte mică din ceea ce avem, în realitate, de înţeles despre societatea în care continuăm să trăim.

Cronologia faptelor

În 2008, un ziar regional din Bihor publica un reportaj despre un bărbat care își transformase casa dintr-un sat numit Dumbrava într-un adăpost pentru oamenii pe care nimeni altcineva nu îi mai voia.

Bătrâni abandonaţi de familie, bolnavi externaţi care nu aveau o casă în care să se întoarcă, oameni săraci și lipsiţi de sprijin ajungeau în grija celui pe care presa îl numea „gazda sărmanilor”: Viorel Pașca.

Optsprezece ani mai târziu, în dimineaţa zilei de 30 iunie 2026, o amplă operaţiune a Poliţiei Române și a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism avea loc în Dumbrava și în alte localităţi din judeţul Bihor.

Au fost puse în aplicare 27 de mandate de percheziţie, iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a mobilizat un spital medical avansat și peste 150 de mijloace tehnice pentru evaluarea și eventuala relocare a persoanelor găsite în imobilele cercetate.

Motivul? Suspiciunea procurorilor că, începând din anul 2020, în jurul activităţii de găzduire desfășurate de Viorel Pașca încă din anii 2000 ar fi funcţionat un grup infracţional organizat care ar fi exploatat sute de persoane vulnerabile.

Ce susţin procurorii

Acuzaţiile care le sunt aduse lui Viorel Pașca, unor membri ai familiei sale și altor persoane cercetate în dosar sunt extrem de grave.

Procurorii susţin că, începând din anul 2020, Viorel Pașca, soţia și cei trei fii ai săi ar fi constituit un grup infracţional organizat, sprijinit ulterior și de alte persoane.

Din postura de presupus lider al grupului, Pașca ar fi recrutat, primit și adăpostit persoane vulnerabile, inclusiv persoane cu dizabilităţi psihice sau cu afecţiuni care le împiedicau să se apere ori să își exprime liber voinţa. Acestea ar fi fost menţinute, potrivit acuzării, într-o stare de dependenţă și aservire faţă de cei care administrau locaţiile.

Procurorii susţin că, sub aparenţa unei activităţi caritabile, grupul ar fi obţinut și controlat bani proveniţi din donaţii, sponsorizări, pensii, indemnizaţii de handicap, alte beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare, care nu ar fi fost folosite potrivit destinaţiei lor legale.

Prejudiciul estimat de anchetatori este de 13.048.821 de lei, adică aproximativ 2,6 milioane de euro. Dar cifrele privind amploarea activităţii diferă în funcţie de sursă și de perioada analizată.

În conferinţa de presă oficială, DIICOT a comunicat că 2.256 de persoane ar fi fost îngrijite în perioada 2019–2026. Potrivit aceleiași prezentări, 401 persoane ar fi murit în intervalul 2019–2022.

Referatul prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă, ajuns în presă din surse judiciare, dar nepublicat integral, vorbește despre cifre mult mai mari: peste 3.300 de persoane găzduite începând din 2006 și aproximativ 1.020 de persoane decedate.

Cele două serii de date nu sunt direct comparabile, deoarece acoperă perioade diferite și este posibil să fi fost calculate pe baza unor evidenţe distincte. În plus, numărul persoanelor decedate nu demonstrează, prin el însuși, că moartea acestora ar fi fost provocată de condiţiile în care au fost găzduite. Existenţa unei eventuale legături penale trebuie stabilită individual și susţinută prin probe.

La percheziţii, potrivit DIICOT, au fost găsite într-un seif 217 carduri bancare, 19 carduri sociale și șapte bonuri electronice pentru combustibil, emise pe numele unor persoane găzduite în locaţiile cercetate.

Acuzarea invocă aceste bunuri ca elemente probatorii în susţinerea existenţei unui mecanism centralizat de control asupra veniturilor și beneficiilor sociale ale persoanelor găzduite. Existenţa cardurilor într-un seif nu dovedește însă, singură, comiterea faptelor imputate și nici vinovăţia persoanelor cercetate. Semnificaţia lor juridică trebuie stabilită prin raportare la ansamblul probelor administrate în dosar.

Care este poziţia apărării

Viorel Pașca și avocatul său, Răzvan Doseanu, au respins public acuzaţiile, în declaraţii oferite presei în etape succesive – la audieri, după reţinere, după plasarea sub control judiciar și, cel mai recent, după decizia definitivă a Curţii de Apel București de a respinge arestarea preventivă și de a ridica și controlul judiciar. „Categoric nevinovat”, a răspuns scurt avocatul la prima ieșire publică din dosar. Pașca însuși a preluat formularea acuzaţiei și a întors-o ironic: „Vedeţi, suntem organizaţi. Că doar în 20 de ani ne-am organizat.”.

Tot atât de ferm respinge apărarea și ideea că victimele ar fi fost „recrutate”. Avocatul Doseanu susţine că familia Pașca nu a racolat pe nimeni, ci că majoritatea celor ajunși la Dumbrava au fost trimiși chiar de instituţiile statului, de spitale, direcţii de asistenţă socială sau de alte autorităţi, care nu aveau unde altundeva să îi ducă. Instanţa care a analizat cererea de arestare preventivă a reţinut același lucru, notând că „unităţi medicale, servicii de ambulanţă, autorităţi ale administraţiei publice locale ori servicii publice de asistenţă socială au fost cele care au trimis mare parte dintre pacienţi la Bihor, pentru că instituţiile de stat nu au găsit alte soluţii”.

Cu privire la banii proveniţi din pensii, indemnizaţii și donaţii, pe care procurorii susţin că gruparea i-ar fi deturnat de la scopul lor legal, avocatul cere o comparaţie pe care o consideră lipsă din dosar: vrea ca alături de sumele încasate, anchetatorii să prezinte și cheltuielile efective ale așezămintelor, pentru o imagine completă a fluxului financiar. Pașca, spune el, nu a luat niciodată banii beneficiarilor ca să și-i însușească.

Nici seiful, una dintre cele mai mediatizate probe ale anchetei, cu cele 217 carduri bancare descoperite în spatele unui tablou, nu rămâne fără explicaţie. Într-un interviu acordat chiar la el acasă, Pașca arată seiful și povestește că banii găsiţi acolo, în jur de 50.000 de euro, erau destinaţi plăţii a circa 40 de angajate și a muncitorilor implicaţi la construcţia unei bucătării noi, nu sume sustrase de la beneficiari. Cât despre carduri, susţine că o parte semnificativă dintre ele ar fi fost de fapt carduri de sănătate ale persoanelor îngrijite, nu carduri bancare.

Pentru lipsa acreditării și a licenţei de funcţionare, un alt pilon al acuzaţiei, Pașca oferă o interpretare proprie, nonconformistă, a legii: „Nici n-am considerat că am nevoie de autorizaţie, în condiţiile legii care spunea că orice cetăţean român are dreptul să primească în spaţiul său locativ pe cine dorește […] orice cetăţean român are dreptul să stabilească domiciliu unde dorește.” Indiferent de valabilitatea ei juridică, explicaţia se leagă direct de întrebarea centrală a acestui text: dacă activitatea era într-adevăr atât de vizibilă și de îndelungată, de ce a funcţionat două decenii fără ca statul să intervină decisiv?

La această întrebare, apărarea răspunde cu propriul ei inventar de pasivitate instituţională. „E o chestiune cunoscută de 20 de ani de către toate autorităţile”, insistă avocatul Doseanu. Pașca povestește că, în 2016, după o amendă primită de la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru muncă nedeclarată, a dus el însuși un grup de bolnavi cu dizabilităţi în faţa Prefecturii Bihor și a cerut instituţiilor să îi preia. Autorităţile i-ar fi respins cererea pe motiv că „nu e treaba noastră”.

La zi

Cel mai recent capitol al acestei confruntări de naraţiuni s-a scris pe 13 iulie 2026, când Curtea de Apel București a respins definitiv, ca nefondată, contestaţia DIICOT privind arestarea preventivă și a ridicat și măsura controlului judiciar pentru toţi cei șase inculpaţi. Avocatul lui Pașca a numit decizia „victorie totală”. Instanţa de fond, ale cărei considerente au fost menţinute, reţinuse deja că azilele funcţionau ilegal, dar spaţiile de cazare, igienă și curăţenie erau „corespunzătoare”, iar alternativa la aceste centre ar fi fost „revenirea în stradă a bolnavilor”.

Într-o declaraţie după decizie, Pașca își apăra activitatea de două decenii, spunând că „nu îmi este ruşine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut… oameni de care s-a lepădat toată lumea, familii, instituţii, statul român”.

În aceeași zi, discuţia a luat o turnură pe care puţini o anticipau. Într-o apariţie la B1TV, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că a solicitat miniștrilor interimari ai Muncii și Sănătăţii o propunere de modificare legislativă care să permită ONG-urilor și cultelor să administreze legal centre de tip medico-social, alături de sistemul public existent. Întrebat dacă situaţia de la Dumbrava reprezintă un eșec al statului, Bolojan nu a răspuns direct, ci a vorbit despre „o lecţie pe care trebuie să ne-o însușim”, precizând că, potrivit datelor Ministerului Muncii, situaţii similare există și în alte judeţe ale ţării.

Reacţia lui Pașca a venit a doua zi. Într-un mesaj adresat public prefectului, miniștrilor Sănătăţii și Muncii și conducerilor ANPIS, AJPIS, DSP și DGASPC, acesta a cerut ca persoanele relocate din casele de la Dumbrava și Tinca să fie aduse înapoi, susţinând că o parte dintre ele sunt ţinute „împotriva voinţei lor”, și s-a declarat dispus să discute intrarea în legalitate a așezămintelor, cerând sprijin autorităţilor în acest sens.

O durere ereditară

Românii sunt un popor pentru care neîncrederea în instituţiile reprezentative ale statului este ereditară. Istoric, instituţiile implicate ieșeau, cu unele excepţii, mai bine în sondajele privind încrederea decât ieșeau guvernanţii.

Cazul Dumbrava a părut să taie chiar și acest fir de care mai atârna încrederea publică, infuzându-ne pe toţi într-o atmosferă morală a abandonului.

E important să avem un nume pentru fenomenul care ne-a generat atâtea reacţii, fiindcă astfel ne recentrăm greutatea, iar faptele juridice și administrative devin dovada unei teze mai largi, anume că instituţiile ţării în care trăim ne modelează percepţiile, afectele și judecăţile morale. Și că acţiunile sau inacţiunile lor pot crea, în timp, cetăţeni care nu își mai cer drepturile, ci doar caută salvatori. Dacă, în schimb, ne identificăm și articulăm suferinţa, putem încerca să o deconstruim și putem să ne refacem capacitatea de a răspunde eficient la ceea ce ni se întâmplă.