Avertizare falsă de apocalipsă pentru 31 mai

49

Un asteroid masiv, denumit 1998 QE2, cu diametrul de 2,7 kilometri, va trece în noaptea de 31 mai spre 1 iunie la cea mai mică distanţă de Pământ decât orice alt corp ceresc în următorii două sute de ani. Unii s-au grăbit să vestească o nouă apocalipsă, dar astronomii de la NASA ne asigură că nu avem de ce să ne temem.

În primul rând, deşi un asteroid de o asemenea dimensiune ar putea cu uşurinţă să distrugă Pământul în cazul unei coliziuni, distanţa la care va trece pe lângă planeta noastră este de 15 ori distanţa dintre Pământ şi Lună (mai exact şase milioane de kilometri), dar astronomii ne asigură că nu avem de ce să ne îngrijorăm. 

În al doilea rând, apropierea asteroidului nu face decât să confirme că sistemul nostru solar este unul activ, în care asteroizi de mici sau mari dimensiuni ajung mereu în apropierea Pământului.

Ultimul corp ceresc care a trecut aproape de Pământ şi a provocat pagube însemnate a fost meteoritul care s-a spart deasupra Rusiei în luna februarie – cel mai puternic impact al unui asteroid cu scoarţa terestră de la explozia Tunguska, în urmă cu 105 ani.