Biserică eco: premiată pentru eforturile de protecţie a mediului

21

    Parohia prezbiteriană South Leith din Edinburgh (Scoţia) a primit premiul „Eco-Congregation” pentru eforturile sale de a-şi reduce impactul negativ asupra mediului, raportează site-ul Ekklesia.co.uk .    Premiul a fost acordat pentru campania de educare privind protecţia mediului desfăşurată de biserică la nivel intern şi în comunitatea locală. Parohia a întocmit o listă de acţiuni de mediu pe care le-ar putea aplica pentru a susţine această cauză – folosirea de materiale ecologice pentru întreţinerea bisericii, amenajarea unei grădini a bisericii, programe educative cu membrii.    Congregaţia prezbiteriană crede că există o strânsă legătură între credinţa creştină şi problemele de mediu. Într-un efort de a-şi educa membrii în spiritul ecologiei, parohia a creat un grup de lucru „Green Team” şi a organizat întâlniri de tineret pe teme ecologice. Grupul Green Team a  plasat afişe cu sfaturi ecologice pentru membrii comunităţii, sub forma a „10 eco-porunci”. De asemenea, parohia a aplicat diverse „proceduri eco”, acţiuni practice de eficientizare a consumului energetic al locaşului de închinare.     Pe lângă proiectele la nivel local, biserica e implicată şi într-un proiect în Zambia. Mai exact, de 12 ani, parohia a „adoptat” o şcoală de fete. În urma unui proiect al bisericii, instituţia de învăţământ a devenit autonomă din punct de vedere al aportului de hrană şi apă.     Reprezentanţii parohiei sunt de părere că bisericile pot avea un impact pozitiv în protejarea naturii prin aplicarea principiilor creştine, chiar fără eforturi etichetate „eco”. „Am fost uimiţi de cât de multe lucruri bune făcea biserica pentru mediu – lucruri care au devenit evidente atunci când am început acest exerciţiu concentrat de acţiuni pentru protejarea naturii”, spun reprezentanţii bisericii, pe site-ul oficial al parohiei.     Premiul Eco-Congregation face parte din programul omonim lansat de asociaţia Environmental Issues Network of Churches Together in Britain and Ireland, în colaborare cu European Christian Environmental Network.