Incendii, furtuni şi caniculă – tabloul meteo al momentului

23

Statul american Colorado continuă să fie devastat de incendiile de pădure care l-au determinat pe preşedintele american să declare stare de catastrofă în regiune, în timp ce alte regiuni ale lumii se confruntă cu furtuni şi caniculă.

Flăcările au mistuit, până acum, peste 16.000 e hectare de pădure. Nu mai puţin de 350 de clădiri au ars din temelii în oraşul Colorado Springs. Două persoane şi-au pierdut viaţa. Autorităţile spuneau sâmbătă seara că cele aproximativ 10 persoane date dispărute au fost localizate. Cel puţin 36.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în perioada de vârf a incendiului. Duminică seară, circa 16.000 dintre persoanele evacuate s-au întors acasă.

Din fericire, la sfârşitul săptămânii, pompierii au reuşit să controleze 45% din suprafaţa cuprinsă de flăcări. Însă echipele de intervenţie se luptă încă să oprească extinderea flăcărilor, folosind cele peste 35 de sonde din vestul statului Colorado.

Furtună de foc în Colorado

Preşedintele Barack Obama a instituit vineri „starea de urgenţă” în statul Colorado şi a vizitat zonele afectate pentru a evalua pagubele. Declararea stării de catastrofă permite accesarea fondurilor federale pentru intervenţie.

Incendiul, numit „Waldo Canyon Fire”, a izbucnit, sâmbătă, în apropiere de Colorado Springs şi a pătruns, marţi seara, în zona de nord-vest a oraşului, al doilea ca mărime din statul Colorado, situat la 100 de km sud de Denver, capitala statului.

Autorităţile încă nu cunosc cauzele incendiului, una dintre suspiciuni fiind aceea că o mână criminală ar fi pornit incendiul pe 23 iunie. FBI „cooperează îndeaproape cu autorităţile locale pentru a stabili dacă incendiile sunt rezultatul unei activităţi criminale”, dar nu a deschis o anchetă, pentru moment, a precizat pentru AFP Dave Joly, purtător de cuvânt al poliţiei federale. Un alt scenariu spune că incendiul ar fi putut porni de la un fulger. Până acum, intervenţia autorităţilor a costat nu mai puţin de 8,8 milioane de dolari.

40 de incendii pe teritoriul SUA

Din cauza temperaturilor ridicate şi secetei, în total aproximativ 40 de incendii afectează, în grade diferite, vestul Statelor Unite. Cele mai importante incendii se înregistrează în statele Colorado, Utah, Montana, New Mexic şi Alaska, relatează Mediafax.

Vremea îşi face de cap în alte patru state, din estul Statelor Unite, unde a fost declarată stare de urgenţă. Cel puţin 11 persoane au murit în furtuni vineri seară şi aproximativ 3,7 milioane de persoane au rămas fără electricitate, potrivit presei americane.

„Riscurile de vreme violentă şi de căldură continuă în multe sectoare. Facem un apel la populaţie, să continue să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale”, a declarat Craig Fugate, director al Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Criză (FEMA).

Rafale de vânt în Europa, caniculă în România

Dacă americanii se luptă cu furtunile de foc, locuitorii continentului european au de luptat cu rafalele de vânt. Germania a fost afectată la sfârşitul săptămânii trecute de furtuni care au provocat nu doar întreruperi ale alimentării cu electricitate, perturbând totodată traficul. Bilanţul celor răniţi ajunge la 100 de persoane – cele mai multe surprinse de furtuni, în timp ce se aflau în aer liber.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.00 şi 04.00, serviciul german de meteorologie DWD a înregistrat 8.135 de fulgere doar în zona Berlinului.

În urmă cu doar câteva zile, zone întinse din nordul Marii Britanii au fost inundate din cauza ploilor torenţiale, care au dus la închiderea unor drumuri şi evacuarea a numeroase persoane.

Organizaţia Mondială de Meteorologie şi-a actualizat avertizările cu privire la fenomenele meteo severe, punctând, în afara Europei, nu mai puţin de 27 de focare de vreme nefavorabilă (inclusiv furtuni ciclonice).

Vestul României se află, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sub o avertizare de cod galben de caniculă, valabil până marţi.