Poluarea, de vină pentru 70% din gheaţa care se topește în zona arctică

104

Doar 30% din gheaţa care se topește în zona arctică ajunge în stare lichidă din cauze naturale. Restul de 70 de procente din gheaţa topită este rezultatul activităţii poluatoare a omului.

Scăderea radicală a nivelului de gheaţă din zona arctică a fost cauzată, cel puţin în proporţie de 70% de schimbările climatice provocate de om. Potrivit unui studiu recent, citat de The Guardian, este posibil ca gheaţa să fi scăzut chiar cu 95% din pricina activităţii umane.

Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii construind un simulator computerizat pentru a calcula influenţa variabilităţii naturale asupra topirii gheţii. Studii anterioare au arătat că până la 50% din pierderea de gheaţă se datorează intervenţiei omului în natură și că celelalte 50 de procente s-ar datora unor procese naturale normale.

Diminuarea nivelului de gheaţă din Oceanul Arctic poate afecta viaţa animalelor sălbatice, în timp ce poate deschide noi rute pentru exploatatorii petrolieri.