Antarctica se topește într-un ritm alarmant, însă poate fi salvată

963

Trei miliarde de tone de gheaţă. Atât a pierdut Antarctica din anul 1992 până în prezent, din cauza încălzirii globale și a poluării. Aceasta este concluzia unui studiu de referinţă publicat în revista Nature. Cercetătorii sugerează că, dacă încălzirea globală continuă într-un mod necontrolat, acest fapt ar putea modifica limita de demarcaţie dintre pământ și ape.

Raportul, emis de oameni de știinţă din Regatul Unit și SUA, are la bază lucrările de analiză și cercetare a 84 de oameni de știinţă din 44 de organizaţii internaţionale. Raportul arată că topirea stratului de gheaţă a crescut de trei ori în ultimii cinci ani, cu cel mai ridicat ritm de topire înregistrat până în prezent.

Un studiu separat, publicat de asemenea în revista Nature, avertizează că, dacă nu se iau măsuri urgente în deceniul următor, stratul de gheaţă topit ar putea cauza o creștere cu 25 de centimetri a nivelului mării la nivel global și cu peste 1 metru până în 2070. Aceasta ar putea duce la prăbușirea întregii foi de gheaţă din vestul Antarcticii și la o creștere de circa 3,5 metri a nivelului mării.

„Am suspectat demult că schimbările climatice ale Pământului vor afecta straturile de gheaţă polară. Cu ajutorul sateliţilor lansaţi de agenţiile spaţiale, putem urmări pierderile de gheaţă și felul în care crește nivelul de apă peste tot pe glob. (…) Acest lucru trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru guverne, care au datoria de a proteja orașele și comunităţile”, a declarat autorul principal al studiului, prof. Andrew Shepherd, de la Universitatea din Leeds.

În perioada 2012 – 2017, Antarctica a pierdut 219 miliarde de tone de gheaţă într-un singur an. Ca referinţă, rata de topire din 2017 este de trei ori mai rapidă decât în 2012. În perioada 1992 – 2017, topirea gheţii din regiune a contribuit la o creștere de 7,6 milimetri a nivelului global al oceanelor, iar 40% din acea creștere s-a înregistrat doar în ultimii patru ani.

„Conform analizei noastre, s-a înregistrat o creștere bruscă a pierderilor de gheaţă din Antarctica în ultimul deceniu, iar continentul provoacă o creștere mai rapidă a nivelului mării astăzi decât în orice moment din ultimii 25 ani”, a concluzionat Sheperd.

Antarctica este afectată de încălzirea globală, fapt care are consecinţe globale. Oamenii de știinţă spun că oceanul din jurul Antarcticii este o așa-numită „chiuvetă de carbon”, un „rezervor” natural care absoarbe o cantitate uriașă de gaze cu efect de seră și ajută la atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Cu toate acestea, absorbirea de CO2 în exces crește aciditatea apei, dăunând vieţii marine.

Profesorul Martin Siegert, coautor al studiului, de la Institutul Grantham privind Schimbările Climatice și Mediul, a declarat că „unele dintre schimbările cu care se va confrunta Antarctica sunt deja ireversibile, cum ar fi pierderea unor straturi de gheaţă, dar există multe lucruri pe care le putem preveni sau inversa. (…) Pentru a evita cele mai grave efecte, vom avea nevoie de o cooperare internaţională puternică și de o reglementare eficientă susţinută riguros de știinţă. Guvernele trebuie să înţeleagă că Antarctica este într-o legătură de interdependenţă cu Pământul, iar pagubele topirii foii de gheaţă vor cauza probleme la nivel global.”

În plus, autorul principal al lucrării, dr. Steve Rintoul, de la Centrul pentru Cercetări Oceanice, din sudul Australiei, a adăugat că „emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să înceapă să scadă în următorul deceniu pentru a se evita impactul la nivel global asociat cu schimbările din Antarctica, cum ar fi creșterea substanţială a nivelului mării.”

Pentru protejarea Antarcticii, Greenpeace a lansat o campanie pentru crearea unui sanctuar oceanic ce ar reprezenta un refugiu sigur pentru vieţuitoarele marine, cum ar fi balenele și pinguinii. De asemenea nu li s-ar mai permite vaselor industriale de pescuit accesul în zona restricţionată. Guvernul Marii Britanii face parte dintr-o Comisie a Oceanului Antarctic, care are mandatul de a proteja mările din jurul Antarcticii. Comisia va lua o decizie cu privire la crearea acestui imens sanctuar al Oceanului Antarctic, în 12 luni, începând cu luna octombrie 2017.

Louisa Casson, coordonator al campaniei „Protejaţi Antarctica” a Greenpeace din Marea Britanie, a declarat că „guvernele pot face un pas istoric în luna octombrie a acestui an, dacă vor decide să creeze un sanctuar al Oceanului Antarctic, protejând astfel 1,8 milioane de kilometri pătraţi, ceea ce ar reprezenta cea mai mare zonă protejată de pe Pământ.”

„Prin sanctuarele oceanice se creează paradisuri pentru viaţa marină, ceea ce contribuie la mobilitatea oceanului aflat deja în schimbare și totodată ne ajută foarte mult și să evităm cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, păstrând ecosistemele oceanelor sănătoase, cu rol vital în stocarea carbonului”, a concluzionat reprezentantul Greenpeace.

Niciun articol afișat