Pământul, la limita rezistenţei sale. Analiză pro și contra

1820

De 50 de ani, mişcarea de protejare a mediului a susţinut fără succes salvarea planetei din motive morale, pe baza ideii că există lucruri mult mai importante decât banii. În mod ironic, acum se pare că banii, prin impactul economic al schimbărilor climatice şi al împuţinării resurselor, sunt cei care vor motiva schimbările radicale necesare pentru a evita o catastrofă, scrie Paul Gilding, autor al cărţii The Great Disruption și fost președinte al Greenpeace, pentru CNN.

Motivul invocat de Gilding este că în prezent ne aflăm într-un moment în care trei cuvinte – „pământul este plin” – vor defini viitorul nostru.

Există multe analize ştiinţifice care susţin teoria că resursele naturale ale planetei sunt pe terminate și că trăim dincolo de mijloacele noastre. Oamenii de știinţă ai Reţelei Global Footprint, de exemplu, au calculat că, pentru a putea funcţiona la nivelul economic actual, avem nevoie de încă o jumătate de planetă Pământ, ca dimensiuni și resurse.

Aceasta nu este prima terorie de acest fel. În 2002, un studiu realizat de World Wildlife Fund avertiza că rasa umană jefuiește planeta într-un ritm care depășește capacitatea acesteia de a susţine viaţa, astfel încât populaţia Pământului va fi obligată să colonizeze două planete în termen de 50 de ani, în cazul în care resursele naturale continuă să fie exploatate la nivelul actual.

Părerea lui Gildin este că ne îndreptăm spre un dezastru economic de proporţii apocaliptice, din cauză că sistemul economic, care tinde spre o creștere fără limite, epuizează resursele.

Chiar și experţii din pieţele financiare au început să vorbească despre această „stare de fapt”. Gildin îl citează pe influentul manager de fond al GMO, Jeremy Grantham, care spune: „Dacă ne menţinem obiectivul nostru disperat, axat pe creștere, vom epuiza tot și ne vom prăbuși”. Sau precum susţine expertul de vârf în domeniul petrolului, Richard Heinberg, ne mişcăm dincolo de „momentul de vârf al petrolului” şi înspre „momentul de vârf al tuturor lucrurilor”.

Resursele problemă

1. Petrol

Lumea modernă este construită cu ajutorul petrolului. Transportul, construcţiile, industria prelucrătoare, producţia de alimente, standardele înalte de viaţă, întreaga economie mondială se bazează pe petrol.

Teoria „vârful petrolului” sugerează că producţia de petrol pentru o anumită rezervă urmează o curbă în formă de clopot. Producţia se ridică la o valoare de vârf, după care începe să scadă ca urmare a scăderii în timp a cantităţii resurselor, în timp ce costul extracţiei și al prelucrării devine atât de scump, încât utilizarea petrolului nu va mai fi rentabilă. Declinul este la fel de abrupt pe cât a fost creșterea.

Este o teorie susţinută de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă şi a economiştilor în energie, dar și de Agenţia Internaţională pentru Energie. În conformitate cu teoria, suntem foarte aproape de acel moment de vârf, deși estimările pozitive preconizează că ar mai putea dura 10 ani până la atingerea lui.

2. Apă

Planeta deţine suficientă apă pentru dublarea producţiei de alimente necesare omenirii, s-a afirmat în cadrul World Water Congress, în septembrie 2011.

Dacă anul trecut se considera că rezervele asigură necesarul pentru următoarele decenii, anul acesta însă, raportul mondial realizat de ONU şi UNESCO, discutat în cadrul Forumului Mondial al Apei, susţine că nevoile de alimente ale unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi creşterea temperaturii medii, care agravează inundaţiile şi secetele, consumă din ce în ce mai mult din resursele de apă potabilă, la nivel global.

Canalele de exploatare ale pânzelor freatice s-au triplat, cel puţin, în ultimii 50 de ani, subliniază raportul, iar „indiferent de cât de mari sunt volumele conţinute de aceste rezervoare naturale, nefiind regenerabile, riscă să sfârşească”, explică raportul. În anumite zone sensibile, aceste resurse subterane au „atins deja limite critice”.

Resursele de apă ar putea deveni cauza unor conflicte regionale şi un pretext pentru impulsionarea acţiunilor teroriste începând cu anul 2022, avertizează un raport publicat de Consiliul Naţional de Informaţii al SUA. „Aceste ameninţări sunt reale şi îngrijorătoare sub aspectul securităţii”, a declarat Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, la o manifestare organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

3. Mâncare

Cu o populatie mondială care a depăşt pragul de 7 miliarde de indivizi, nevoile alimentare ar urma să crească cu 70% până în 2050 (când se preconizează că populaţia va ajunge la 9 miliarde), sugerează raportul anual întocmit de ONU și UNESCO.

Creşterile de preţuri din ultimii ani ale alimentelor de bază, precum grâu, porumb, orez, soia, reflectă o scădere a stocurilor de produse alimentare la nivel mondial – cererea de alimente crește mai repede decât capacitatea noastră de a le produce. Fenomenul a fost numit „criza alimentară mondială din 2008”, dar unii au început să o considere „criza alimentară perpetuă”.

Și nu este vorba doar despre creșterea populaţiei, ci și despre creșterea standardului de viaţă în mega-economiile în curs de dezvoltare, cum ar fi China şi India. În China, spre exemplu, fiecare persoană consuma, în medie, 20 kg de carne pe an, în 1980. În 2007, media a crescut la 50 kg pe an.

4. Resurse umane

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anuţat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, pe 7 aprilie, că pretutindeni în lume oamenii trăiesc tot mai mult. Un proces căruia, însă, nu-i mai fac faţă sistemele sociale şi de sănătate. Consecinţele sunt, uneori, fatale.

Procesul de îmbătrânire a populaţiei globului are o dinamică rapidă. În doar câţiva ani, pe pâmânt vor trăi mai mulţi oameni cu vârste de peste 60 de ani decât copii de până la cinci ani, anunţă OMS, conform Deutsche Welle.

De consecinţele îmbătrânirii rapide a populaţiei sunt afectate toate ţările lumii, explică John Beard, directorul Institutului de Cercetări Demografice din cadrul OMS. Una dintre consecinţele îmbătrânirii populaţiei este prelungirea nu doar a anilor de lucru, ci şi a volumului de muncă. Dar cu ce eficienţă? O populaţie îmbătrânită, cu o natalitate din ce în ce mai mică, nu poate fi pilonul unei economii sustenabile.

Reversul monedei

Cu toate astea, nu toată lumea este de acord cu această viziune apocaliptică a lucrurilor. Conform economistului Steve Horwitz, profesor la Universitatea St. Lawrence, premisa din spatele întrebării „Suntem în criză de resurse naturale?” este teribil de greşită.

Există, într-adevăr, o cantitate finită de combustibili fosili şi de alte resurse în scoarţa Pământului. Dar asta nu înseamnă că le vom epuiza vreodată. De fapt, fiinţele umane vor înceta probabil să utilizeze combustibili fosili cu mult înainte de a epuiza resursele, şi această tranziţie este independentă de orice politică menită să accelereze dezvoltarea de surse alternative de energie.

Temerile că rămânem fără comodităţi nu sunt noi, scrie pentru Financial Post Brian Lee Crowley, director al Macdonald-Laurier Institute, un think-tank pe politici publice naţionale, bazat în Ottawa. În secolul al XVIII-lea, Thomas Malthus a prezis că înfometarea în masă ar rezulta din incapacitatea aprovizionării cu alimente, care să se ajusteze la creşterea rapidă a populaţiei. În 1970, Clubul de la Roma a prevestit lipsuri masive de resurse naturale, ca urmare a consumului excesiv şi a suprapopulării, cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii umane şi a bunăstării materiale.

Cu toate astea, ecosistemul nu s-a prăbușit și nu am rămas fără petrol. Încă reușim cu success să ne hrănim, scrie Crowley.

După părerea lui, ingeniozitatea umană va spori capacitatea planetei de a susţine o populaţie mai numeroasă, cu standarde de viaţă în creştere. Disponibilitatea resurselor naturale nu ar fi determinată numai de cantitatea lor, ci și de interacţiunea dintre aceste resurse şi capacitatea inovatoare a oamenilor de a stoarce o valoare mai mare din ele.

Faţă de acum câteva decenii, astăzi avem nevoie de suprafeţe de pământ din ce în ce mai mici pentru a alimenta fiecare fiinţă umană. Avem nevoie acum de mai puţin oţel pentru fiecare mașină și de mai puţin combustibil pentru fiecare kilometru parcurs decât înainte. Şi acest minim scade constant. Ingenuozitatea umană ajută la crearea de alternative mai ieftine sau la găsirea unor modalităţi de creştere a stocurilor de aprovizionare, ambele ajutând la reducerea lipsurilor de resurse.

Concluzia: mintea umană este cea mai mare resursă naturală dintre toate. De aceea suntem departe de a rămâne fără resurse naturale. Creativitatea umană şi resursele financiare, împreună, vor asigura o aprovizionare continuă a tuturor resurselor de care avem nevoie, scrie Crowley.

Teoria sau speranţa lui Crowley nu menţionează nimic, însă, despre situaţiile oamenilor din ţările din lumea a treia, unde mâncarea nu ajunge, apa nu ajunge, medicamentele nu ajung, electricitatea nici atât și se pare că nici inovaţiile umane, pe cât de glorioase sunt ele în vest, nu au ajuns nici până acum în Orient.