Studiu despre încălzirea globală acuzat de erori

5

Un studiu despre încălzirea globală ce proiecta o creștere de 2.4 grade Celsius a temperaturii, împreună cu o criză alimentară și creștere a preţurilor alimentelor în următoarea decadă, a fost criticat pentru erorile conţinute.

Încălzirea globală „se realizează mult mai rapid decât ne-am așteptat", spunea studiul realizat de Fondul Ecologic Universal (UEF) din Argentina. Conform studiului, până în 2020 urma să aibă loc o încălzire globală cu 2.4 grade Celsius. La rândul ei aceasta ar fi dus la o mare criză alimentară, cu penurie de alimente și costuri ale acestora cu 20% mai mari decât în prezent.

Rezultatele raportului au fost postate pe site-ul American Association for the Advancement of Science. De acolo întreaga presă l-a preluat ca atare, inclusiv marile agenţii de știri. Ulterior însă AAAS l-a retractat după ce numeroși experţi au sesizat o serie de erori în analiza respectivă. Rey Weymann, om de știinţă climatolog, a afirmat că autoarei principale a studiului i-au fost aduse la cunoștinţă erorile din raport, însă aceasta ar fi afirmat că este prea târziu pentru a mai schimba ceva.

Scott Mandia, un alt om de știinţă, explică faptul că, pentru a ajunge la o creștere de 2.4 grade Celsius este nevoie de mai multe decenii. „Chiar dacă am lua valorile cele mai mari ale ratei de încălzire globală, în anul 2020 nu ar fi decât cu 0.2 grade mai mult decât este astăzi. Ca să ajungem la +2.4 grade ar trebui ca trendul curent să se înmulţească imediat de zece ori." Mandia a descris eroarea ca pe una obișnuită, neintenţionată, dar și-a exprimat și temerea că informaţia va da apă la moară scepticilor, care oricum nu credeau că omul are un atât de mare impact în încălzirea golbală.

Este de reţinut însă că anul 2010 a fost anul cu cele mai mari medii de temperatură înregistrate la nivel global. „Asta vine în special de la dioxidul de carbon pe care l-am ridicat în atmosferă în anii 70 și 80", spune Mandia. „Vedem azi reacţiile unor greșeli făcute acum 20 de ani, iar azi facem altele și mai mari."

Evenimentul de săptămâna trecută seamănă foarte mult cu criticile aduse unui alt raport din 2007, al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice. În martie anul trecut secretarul general al ONU a cerut academiilor de știinţă din lume o verificare a raportului IPCC, independentă de ONU, pentru a clarifica erorile.