Studiu: 77% dintre orașele lumii își vor schimba drastic clima până în 2050

956

În 2050, clima de la Paris va semăna cu cea din Canberra, iar Londra va trece într-un model climatic asemănător cu Madridul. Aceste modificări, deși „frapante”, sunt proiecţii realizate pe baza celui mai optimist scenariu posibil cu privire la încălzirea globală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea ETH Zürich.

Peste doar 3 decenii, orașele din emisfera nordică vor cunoaște modele climatice asemănătoare orașelor care se situează acum la 1.000 de kilometri sud faţă de ele. Așezările urbane din regiunea ecuatorială nu vor resimţi temperaturi foarte diferite de cele cu care sunt deja familiarizate, dar se vor confrunta cu mai multă secetă și cu mai multe precipitaţii. Regiunile tropicale vor suferi schimbări ale climei cu adevărat dramatice, așa încât orașe mari precum Kuala Lumpur, Jakarta și Singapore vor fi afectate tot mai frecvent de fenomene meteo extreme, arată cercetătorii care au studiat vremea din 520 de mari orașe de pe întregul glob.

Până în 2050, clima de la Londra va fi asemănătoare cu cea a Madridului de astăzi, capitala Marii Britanii putând traversa anumite perioade de secetă extremă, precum cea care a lovit Barcelona în 2008, când metropola a fost nevoită să importe apă din Franţa. Clima de la Stockholm va semăna cu cea de la Budapesta, iar Moscova va avea condiţii climatice similare celor din Sofia.

„Scopul acestei cercetări este acela de a încerca să ajutăm pe toată lumea să înţeleagă mai bine ce se întâmplă cu schimbările climatice. Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că numai datele și faptele nu inspiră oamenii să își schimbe convingerile sau să acţioneze”, a declarat Jean-Francois Bastin, coordonatorul studiului.

În 2050, în cele mai fierbinţi luni ale anului, temperaturile ar putea crește cu 8 grade C la Ljubljana, cu 6,4 grade C la Madrid, cu 5,9 grade C la Londra sau cu 5,5 grade C la Moscova.

În medie, verile din Europa se vor încălzi cu 3,5 grade Celsius, iar iernile, cu 4,7 grade Celsius.

Proiecţiile au fost realizate ţinând cont de cel mai optimist scenariu cu putinţă, cel în care emisiile de carbon vor începe să scadă, datorită implementării politicilor ecologice, așa încât creșterea medie a temperaturii globale să nu depășească 1,4 grade Celsius faţă de perioada preindustrială, și aceasta în condiţiile în care creșterea actuală este deja de 1 grad Celsius.

Cercetarea arată că, în timp ce trei sferturi dintre orașele lumii vor cunoaște o schimbare „izbitoare” a condiţiilor de climă, 22% vor avea modele climatice absolut noi, „în afara experienţei umane cunoscute” – explică profesorul Richard Betts, de la Met Office Hadley Center.

Deși util pentru vizualizarea schimbărilor climatice, acest studiu nu estimează și amploarea dificultăţilor care vin la pachet cu aceste modificări, precum fenomenele extreme sau problemele de infrastructură. Poate că modificarea climei de la Londra după modelul Barcelonei, de exemplu, ar părea un lucru minor sau benefic unora, dar variaţiile de umiditate dintr-o lume cu mult mai caldă decât cea actuală vor antrena un lanţ de probleme, inclusiv coborârea suprafeţei solului, spune profesorul Mike Lockwood, de la Universitatea din Reading, concluzionând: „În detaliile schimbărilor climatice este mereu prezent un diavol distructiv și imprevizibil”.