Un german, Gerald Klingbeil, s-a căsătorit cu o fată din Africa de Sud, Chantal. Cariera universitară i-a purtat în alte trei ţări, din America de Sud și din Asia, iar acum lucrează în aceeași clădire din Silver Spring, Maryland, în apropierea capitalei federale americane. Chantal este director asociat la Patrimoniul Ellen G. White, iar Gerald este editor asociat la publicaţia Adventist Review și profesor asociat la Universitatea Andrews, din Berrien Springs, Michigan.

Vă mulţumesc că mi-aţi acceptat invitaţia de a participa la acest interviu. Când sunteţi împreună, este ca și cum aţi îmbrăţișa întreaga planetă. Sunteţi originari din două ţări foarte diferite şi apoi aţi călătorit şi aţi lucrat împreună în multe părţi ale lumii. Doamnă Klingbeil, aţi dori să ne vorbiţi despre copilăria dumneavoastră, mai ales despre amintirile timpurii legate de credinţă?

C.K.: Sunt originară din Africa de Sud şi, fiind născută în Cape Town, consider că m-am născut pe cel mai frumos promontoriu din lume. Credinţa a fost un dat. Am avut privilegiul de a asculta istorisiri biblice şi nici nu vă pot spune când m-am rugat prima dată, căci am fost învăţată de foarte mică să să mă rog. Comunicarea cu Dumnezeu era o parte firească a vieţii noastre. Părinţii mei au avut parte de multe experienţe ale credinţei, care au fost importante şi pentru mine. Când aveam şase ani, tata a început să urmeze studii de teologie, ca să devină pastor, și, având doi copii, aceea a fost o perioadă dificilă, în care am avut parte de multe minuni. Dumnezeu l-a ajutat să absolve studiile teologice, iar aceste minuni au fost experienţe importante care mi-au întărit credinţa.

Care este ţara dumneavoastră de origine, dr. Klingbeil?

G.K.: M-am născut şi am copilărit în partea de sud a Germaniei, aşa că mă simt acasă în zona munţilor Pădurea Neagră, aproape de Stuttgart.

Acela e locul de unde izvorăşte Dunărea, fluviul care străbate România. De ce aţi ales să urmaţi cursuri universitare în Africa de Sud?

G.K.: Am absolvit Seminarul Bogenhofen, din Austria, dar pe atunci acesta oferea numai o diplomă de doi ani, nu de patru, aşa că am început să caut un loc în care să îmi duc studiile mai departe, iar Colegiul Helderberg, aflat în Africa de Sud, în apropiere de Cape Town, oferea ceea ce căutam.

Aţi spus asta cu așa intonaţie…

G.K.: Ca să subliniez faptul că e vorba de cel mai frumos promontoriu din lume… Colegiul Helderberg era afiliat Universităţii Andrews, atât de renumite în mediul adventist, iar taxele de școlarizare erau foarte convenabile. Dat fiind că Africa de Sud se află în emisfera sudică, anul universitar începe la o dată diferită, aşa că am reuşit să lucrez timp de şase luni, suficient pentru acoperirea taxelor.

Și pe cel mai frumos promontoriu din lume v-aţi găsit cea mai frumoasă fată din lume…

G.K.: Da, am ajuns prieteni buni, căci făceam parte din acelaşi grup şi îmi plăcea să fiu în compania ei. Chantal era deja cineva – ea studiase engleza şi ştiinţele comunicării şi s-a remarcat prin faptul că a ales să facă și doi ani de greacă biblică.

C.K.: Nu ştiu ce-a fost în capul meu…

G.K.: Eu am fost impresionat de decizia ei, că așa puteam dezbate cu ea subiecte teologice. Mai târziu am aflat că Chantal ar fi trebuit să fie în Europa în perioada aceea, ca voluntară. Spre dezamăgirea ei, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce a făcut posibil să ne cunoaștem și, printr-o serie de evenimente minunate, să ne căsătorim.

C.K.: Căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre, iar El m-a binecuvântat într-o măsură mult mai mare decât Îl rugasem. A fost o experienţă uimitoare, menită să ne întărească credinţa pentru tot restul vieţii. O experienţă despre care le vorbim celor trei copii ai noştri, care sunt la vârsta deciziilor importante în viaţă.

G.K.: Apoi Dumnezeu m-a binecuvântat printr-o oportunitate la care nu visasem, să învăţ la Universitatea Stellenbosch, cea mai veche universitate din Africa de Sud, una dintre cele mai prestigioase universităţi din Africa, axată pe cercetare, şi care se află la circa 15 kilometri de Helderberg. Mi s-a oferit o bursă pentru cursuri de masterat, iar apoi am primit o bursă de la autorităţile din Africa de Sud pentru studiile doctorale.

Când v-aţi susţinut teza, au urmat alte minuni în viaţa dumneavoastră și așa aţi ajuns să predaţi la Universitatea Adventistă din Peru.

C.K.: Am ajuns să îi privim pe cei de acolo drept membri ai familiei noastre, iar ei ne privesc drept membri ai familiei lor. A durat până ne-am acomodat în Peru, iar, la finalul primului an petrecut acolo, am suferit un avort spontan, experienţă care a fost foarte dificilă pentru noi, mai ales că eram departe de familie şi de cei dragi. Dar asta i-a făcut pe cei de acolo să-şi deschidă inima faţă de noi, căci au realizat că suntem asemenea lor. Acea experienţă ne-a legat foarte mult.

Apoi aţi predat la Universitatea Adventistă River Plate.

C.K.: La un moment dat, Gerald spusese: „Nu vreau să lucrez niciodată în Argentina!” Dar am fost chemaţi în Argentina și am acceptat. Când eram acolo, Gerald a primit într-o zi un e-mail legat de activitatea lui și mi-a spus: „N-o să lucrez niciodată într-o zonă tropicală, nu suport clima.” I-am dat dreptate, dar apoi am primit o invitaţie în Filipine. Am mers, cu toată clima tropicală de acolo, și a fost o experienţă minunată, pentru că acela a fost unul dintre locurile cu cea mai mare diversitate culturală în care am lucrat. Mereu m-am gândit că și în cer va fi la fel, fără vreo cultură dominantă. Va fi o societate aparţinând tuturor culturilor care au exista vreodată în lume.

Să facem un salt în timp. Recent, aţi editat o carte pentru uz academic.

G.K.: De fapt, e vorba despre două cărţi publicate în acelaşi timp. Una e varianta de uz academic, cealaltă e destinată publicului larg, iar ele au la bază cercetările făcute de specialiști adventişti, care formează un comitet numit „Credinţă şi ştiinţă”. Câţiva oameni de ştiinţă şi cercetători ai Bibliei și-au spus: „Să încercăm să înţelegem ce spun cu adevărat primele trei capitole din Geneza şi să comparăm cele scrise acolo cu dovezile existente în natură şi cu datele ştiinţifice.” Prima variantă a cărţii are titlul Relatarea creaţiei din Geneza şi reverberaţiile ei în Vechiul Testament, iar cea pentru publicul general se numeşte El zice și se face – Creaţia divină în Vechiul Testament. Creaţia este consemnată nu doar în primele capitole ale Genezei. Ea reprezintă fundamentul întregii Scripturi.

Este acest lucru acceptat de către toţi teologii?

G.K.: Mulţi cercetători consideră că relatarea biblică despre creaţie este similară altor relatări despre creaţie din Orientul antic şi că, de fapt, nu tratează originea omului, ci începuturile. În timp ce studiam primele capitole din Geneza ne-am întrebat: „În ce mod e amintită creaţia în cărţile profeţilor şi în cartea Proverbele?”

Sau în Psalmi…

G.K.: În Psalmi, în restul Pentateuhului şi în celelalte cărţi ale Scripturii ebraice. Am fost fascinat de modul uimitor în care creaţia e amintită în întreaga Scriptură. Profeţii fac referire foarte des la crearea lumii, însă totodată ei descriu judecata lui Dumnezeu drept un proces de de-creare, arătând că acesta va fi urmat de o nouă creare. Gândiţi-vă la cartea lui Isaia şi la Apocalipsa lui Ioan, aflată în Noul Testament. În aceste cărţi se foloseşte aceeaşi terminologie, deoarece creaţia este punctul de plecare şi fundalul întregii Scripturi.

C.K.: Noi am fost creaţi de Dumnezeu, care ne iubeşte atât de mult, încât L-a dat pe singurul Său Fiu pentru mântuirea noastră.

De ce consideraţi că relatarea biblică a creaţiei este diferită de cosmogoniile culturilor din jur?

G.K.: Fiindcă, în Vechiul Testament, crearea nu are loc la întâmplare. Dr. Manuel Rodriguez a scris câteva lucrări pe această temă, arătând că în alte cosmogonii pot fi regăsite ideile de bază ale evoluţionismului, sub forma principiilor de dezvoltare a vieţii pe Pământ. Desigur, nu se pot găsi date ştiinţifice, precum regulile selecţiei naturale, ci doar cadrul evoluţionismului.

Consemnarea biblică este complet diferită, arătând că formele de viaţă nu au apărut într-un mod haotic, ci Dumnezeu le-a creat, poruncind să ia fiinţă sau modelând lutul, în cazul creării omului. Asemenea unui grădinar, Dumnezeu a plantat grădina Edenului şi, asemenea unui olar, El a creat omul prin modelarea lutului. Dumnezeu este apropiat de om, pe care nu îl creează la întâmplare.

Potrivit câtorva cosmogonii din Mesopotamia, oamenii sunt creaţi în mod accidental. Şi sunt aşa de sâcâitori, încât zeii spun: „Trebuie să-i omorâm.” Această idee apare în relatările despre potop, care sunt într-un fel similare relatării biblice despre potop, dar în acelaşi timp, foarte diferite de aceasta.

Iar în Geneza procesul creaţiei se desfăşoară într-un mod foarte paşnic şi demn, în timp ce în majoritatea celorlalte cosmogonii are loc, de obicei, un conflict între zeităţi, având ca urmare, uneori, moartea uneia dintre ele. Iar omul este doar un produs secundar al luptei dintre aceste zeităţi.

G.K.: Aşa este. Consemnarea biblică e complet diferită, Geneza 3 arătând că moartea e urmarea păcatului şi, aşa cum aţi spus și dumneavoastră, actul creator al lui Dumnezeu este caracterizat de calm, bucurie şi frumuseţe.

Titlul cărţilor sugerează că ar urma un nou volum.

G.K.: Da, va fi publicat şi al doilea volum, ce se va axa pe Noul Testament. Specialiştii adventişti în Noul Testament au fost rugaţi să cerceteze următoarele chestiuni: Se pot găsi în Noul Testament reverberaţii, ecouri ale relatării creaţiei? Unde şi în ce mod apar acestea?

Aţi spus, aşadar, că relatarea creaţiei este baza, punctul de plecare al tuturor celorlalte scrieri biblice. Vă rog să ne mai daţi câteva exemple ale modului în care aceasta dă direcţia restului de istorisiri din Scriptură.

G.K.: Dacă ne referim, de exemplu, la crearea primilor oameni, Adam şi Eva, Biblia arată clar că ei nu au fost creaţi la întâmplare, ci printr-o hotărâre a lui Dumnezeu. Se face o distincţie în acest caz, căci omul nu a fost creat prin cuvânt, ci Domnul S-a aplecat, a modelat lutul, asemenea unui olar, iar apoi i-a suflat în nări lui Adam suflare de viaţă. Dacă vrem să înţelegem cu adevărat cine suntem ca fiinţe umane, care sunt originea noastră şi destinul nostru, trebuie să citim relatarea biblică.

Am mulţi prieteni care au abandonat credinţa creștină. În sufletul lor există totuşi un gol, un dor după Eden, şi cred că oamenii au fost creaţi având acest dor înlăuntrul lor. Cred că studiul antropologiei fără a ţine seama de Geneza 1 şi 2 e o cauză pierdută.

Lucrarea cuprinde un capitol foarte important, scris de dr. Richard Davidson, profesor la Universitatea Andrews, care şi-a dedicat o mare parte din viaţă studierii primelor două capitole din Geneza. El a urmărit câteva întrebări simple: Cine a fost Creatorul, ce a creat El, când şi de ce a avut loc creaţia.

Aceasta e de fapt structura întregii cărţi.

G.K.: Aşa este. Cred că dr. Davidson a stat de vorbă cu toţi specialiștii de pe glob. În timp ce le editam, aceste materiale deveneau tot mai voluminoase, dar nu puteam elimina nimic din ele, căci acest profesor a făcut o treabă foarte bună. Cred că acel capitol este unul dintre cele mai cuprinzătoare, fiind expuse opinii ale unor cercetători adventişti, neadventişti şi seculari. Eu am colaborat cu aceştia şi am citit lucrările scrise de ei.

Aceasta avea să fie următoarea mea întrebare: Care a fost reacţia specialiștilor?

G.K.: A fost pozitivă. Un teolog evanghelic, care ne împărtăşeşte câteva dintre convingerile privind Scriptura şi inspiraţia divină, mi-a scris: „Materialul e extraordinar! Este una dintre cele mai cuprinzătoare dezbateri privind creaţia citite în ultima vreme.”

Acest volum a fost donat bibliotecilor tuturor seminarelor şi universităţilor teologice creştine din Statele Unite şi multor profesori de la respectivele instituţii, iar reacţiile au fost pozitive.

Este foarte interesant că menţionaţi acest lucru. Când mă pregăteam pentru interviu, am descoperit lista bibliotecilor unde poate fi găsită cartea şi am fost uimit.

G.K.: Acum ştiţi că volumul respectiv a fost dăruit tuturor acelor biblioteci.

Care ar putea fi şi care ar trebui să fie ecourile creaţiei în viaţa noastră? Aceasta e ultima întrebare.

G.K.: Pentru mine, personal, este esenţial faptul că Biblia spune că Dumnezeu m-a creat şi a fost voia Sa să facă acest lucru, la fel de mult ca în cazul lui Adam și a Evei. În Psalmi, David scrie: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele mamei mele.” Asta ne arată că suntem nişte făpturi speciale.

Că nu suntem copii nedoriţi.

G.K.: Unii copii nu sunt doriţi de părinţii lor sau ajung să fie adoptaţi, dar şi ei trebuie să ştie că sunt nişte fiinţe deosebite, fiindcă Domnul ne-a creat pe toţi cu multă grijă.

C.K.: Dacă Dumnezeu ne-a creat şi crearea este consemnată undeva, atunci există un plan divin ce se aplică tuturor sferelor vieţii, aşa încât totul să se îmbine armonios: viaţa de familie, relaţia cu copiii, alimentaţia, timpul de odihnă, activitatea fizică şi sănătatea fizică, mintală şi emoţională.

Existenţa acestui plan este o veste foarte bună. Reprezintă reverberaţiile unui frumos început.

G.K.: Da, așa este

Şi prefigurări a ceea ce va să vină.

Interviul cu Gerald și Chantal Klingbeil poate fi urmărit la Speranţa TV