Amy Grant, demenţa şi ultima lecţie învăţată de la părinţii ei (video)

1437

„Tatălui meu îi plăcea să cânte şi îi plăcea orice fel de mâncare care ne reunea familia. Îi plăceau vapoarele şi plaja şi mersul în natură. Îl iubea pe Dumnezeu şi rugăciunile lui erau pline de mulţumire. (...) Nu l-am auzit niciodată să spună ceva rău despre vreun om. Ce lecţie a fost asta!

Tata are 81 de ani acum. Mintea lui, cândva strălucită, a fost răvăşită de demenţă. Nu mai ştie cum mă cheamă. Rareori spune două propoziţii la rând care să aibă sens.

Şi totuşi, chiar şi fără cuvinte, încă mă învaţă una dintre cele mai importante lecţii: cum să am încredere în Dumnezeu în cele mai mici momente, cum să văd că Dumnezeu încă e prezent şi lucrează prin noi toţi, chiar şi acum, chiar şi în aceste zile în care nu înţeleg nimic din ce zice tatăl meu, în afară de cuvântul ‘frumos’.”

Aşa îşi începea Amy Grant mărturisirea cu privire la încercarea prin care trece de câţiva ani. În detalii emoţionante, Amy povesteşte că tatăl ei a fost un reputat oncolog şi profesor la MD Anderson din Houston, Texas. „Când am început să cânt, oamenii îmi recunoşteau numele datorită realizărilor lui. Veneau la mine şi îmi spuneau ‘tatăl tău este un medic extraordinar. A tratat-o pe mama mea acum vreo doi ani şi a contat foarte mult. Ne-a dat încredere şi speranţă. Nu îl vom uita niciodată.’ Astăzi, tata nu îşi mai aminteşte nici ce i s-a întâmplat în urmă cu o oră.”

„De ce?”, m-am întrebat iar şi iar, împreună cu cele trei surori ale mele. De ce să i se întâmple asta unui bărbat plin de viaţă, inteligent şi credincios? De ce să i se întâmple asta şi mamei noastre?”

Confruntate cu degradarea cognitivă a ambilor lor părinţi, Amy şi surorile ei au fost nevoite să ia decizii dure. Retragerea permisului de practică medicală al tatălui ei, sau preluarea drepturilor de administrare a afacerilor au fost chestiuni tehnice cu un puternic impact emoţional. „Inversarea rolurilor – să ai grijă de cei care au fost cândva atât de capabili – nu e un lucru uşor. Abia ne adaptam la o schimbare (…) că imediat venea altceva nou, încă o pierdere a unei funcţii, şi trebuia să ne regrupăm”, scria Grant.

Deşi familia a fost primul sprijin în acest necaz, Amy rememorează o conversaţie avută cu o prietenă care a trecut printr-o situaţie similară. Recunoscându-şi în faţa ei frustrările, confuzia, vina, simţământul de pierdere şi chiar mânia, Amy a primit un sfat remarcabil: „Acum va fi nevoie mai mult decât oricând în viaţa ta să te bazezi pe credinţă. Nu poţi să vezi explicaţia completă acum, dar cu fiecare zi va trebui să ai mai multă şi mai multă încredere în Dumnezeu. (…) Ştiu că este dur, dar aceasta va fi ultima mare lecţie pe care o vei învăţa de la părinţii tăi.”

Încercând să înfrumuseţeze zilele tatălui ei, Amy recunoaşte că „fiecare zi vine cu noi provocări, fiecare zi e altfel”. Însă, aşa cum punctaă în finalul articolului ei „dacă tot e să nu te poţi folosi decât de o listă scurtă de cuvinte, e bine că ‘frumos’ e unul dintre ele.”

Supranumită „regina muzicii creştine pop”, Amy Grant este cunoscută publicului internaţional pentru interpretarea unor piese de muzică creştină contemporană care au mişcat generaţii. Melodia „El Shaddai” (compusă de Michael Card şi inclusă pe albumul Age to Age semnat de Grant) a primit una dintre distincţiile „Cântecele Secolului”, oferită de RIAA în anul 2001.

O viaţă tumultoasă a dus-o pe Amy Grant de pe scenele evenimentelor muzicale creştine, pe scenele muzicii pop, unde a înregistrat reuşite contestate de unii dintre fanii ei, de pe vremea când cânta muzică gospel. A revenit în spaţiul muzicii creştine contemporane după mai mult de 15 ani şi, deşi niciunul dintre cântecele ei recente nu a mai avut atâta notorietate ca primele, Amy Grant a reuşit totuşi să menţină interesul fanilor din ambele genuri.