„Ateismul meu nu este o ameninţare la adresa bisericii”, declară primul ministru al Australiei

205

Julia Gillard, şefa Guvernului Australian i-a asigurat pe creştini că ateismul ei nu va interfera cu programele sociale şi educaţionale ale bisericii. Ea a fost prima persoană din istoria de 109 ani a Federaţiei Australiene, care a ocupat poziţia de prim-ministru în urma unei declaraţii oficiale şi nu a unui jurământ pe Biblie.

     După ce un episcop catolic a ridicat semne de întrebare cu privire la relaţia biserică-stat în condiţiile în care premierul este ateist, Gilard a afirmat că poziţia ei nu va afecta politicile guvernamentale privind finanţarea şcolilor bisericeşti sau statutul bisericilor de instituţii exceptate de impozite. Ca răspuns suplimentar, ea a indicat poziţia ei şi fondurile alocate masiv bisericii catolice în timpul mandatului său de ministru al educaţiei.

      „Nu avem nicio indicaţie că prim-ministrul actual va submina privilegiile de care se bucură biserica, totuşi, ne întrebăm ce ne rezervă viitorul", a afirmat arhiepiscopul Barry Hickey. Nici liderul opoziţiei nu a reacţionat diferit. Tony Abbott, catolic şi fost seminarist, a afirmat că spiritualitatea şefei guvernului ar trebui să fie irelevantă. „Fiecare candidat la alegeri trebuie să fie judecat în baza competenţelor şi politicilor adoptate, nu pe credinţe personale şi convingeri religioase".

     În Australia, politicenii care vorbesc despre credinţă sunt luaţi în derâdere şi etichetaţi ca „hărţuitorii lui Dumnezeu", afirmă Norman Abjorensen, profesor de ştiinţe politice la Australian National University.